DE CE NU A MAI SCRIS COȘBUC?

Născut la 20 septembrie 1866, în satul Hordou, Bistrița-Năsăud, George Coșbuc era supranumit poetul ,, Țară”, adică, poetul țărănimii, căreia-i cânta și jalea, dar și dorul.

Poezii ca ,, Noi vrem pământ”, „ Mama”, ,, Nunta Zamfirei”, „ Trei, Doamne, și toți trei” sunt și astăzi încă vii în amintirile noastre din anii de școală.

Doar că astăzi, „noi nu mai vrem pământ”, l-am vândut străinilor, pe sume derizorii. De-ntrebi pe cineva de ce și-a vândut pământul moștenit din moși-strămoși, răspunsul vine asemenea unui reproș:

− Și cine să-l mai muncească? Noi suntem bătrâni, copiii noștri nu au nevoie de pământ, au plecat din țară.
− Dar aproape că l-ați dat de pomană!
− Nu-i de pomană, pământul nu se dă de pomană. Dacă-l dai de pomană, nu-ți mai este țărâna ușoară pe ceea lume, așa spune o vorbă din bătrâni. Doar că pe la noi așa merg prețurile, sunt cele mai mici din Uniunea Europeană, că și noi suntem mici. Ce să facem, cu ce să muncim? De unde putere de muncă, dacă nu mai suntem tineri? Și cu ce ajutor, când statului nu-i pasă de bietul țăran, rămas singur, deținător de unu-două ha de pământ? Statul știe doar că, de ai pământ, îi datorezi impozit. Atât.
*
Poate, de-ar fi trăit în zilele noastre, poetul țărănimii nu ar mai fi fost revoltat că țăranii nu au pământ. Ar fi scris despre altceva, despre imigrarea în masă, despre bătrânii rămași singuri acasă, despre copiii rămași în grija bunicilor, despre casele rămase în părăsire …
De ce nu a mai scris poetul în ultimii trei ani din viață? Când îți dispare, în chip tragic, unicul fiu, lumina ochilor tăi de poet, e și normal ca tu, poetul, să nu mai simți atracție pentru scris.
La 26 august 1915, fiul poetului, Alexandru, care era student, se stinge, la numai 19 ani, ca urmare a unui accident de circulație, în care a fost implicată mașina care îl conducea spre casă. Se întorcea de la Tismana, acolo, unde își vizitase tatăl.
După moartea fiului, poetul s-a îndepărtat de lume, de prieteni, a albit, nu a mai scris. A intrat într-o stare de profundă depresie, încât, nu l-a mai interesat nici hrana, nici versul, nici țara, nici țăranul.
Doar cu trei luni înainte de a se sfârși din viață, poetul a scris o ultimă poezie: ,, Vulturul”.
Să fi fost o poezie premonitorie? Pentru că poetul ,,vultur” s-a stins din viață pe 9 mai 1918, la București. Avea doar 51 de ani.
„ Deodată, cu țipăt se-ntoarse înapoi,
Ca unul ce-și schimbă gândirea, și-apoi,
Spre văi, și departe, cu zborul greoi
Încet mi se stinse vederii.
De-atunci, nu-l văzură nici alții, nici noi
Rotind în luminile serii.”
– „Vulturul”-fragment-

Poetul țărănimii n-a mai apucat să-și vadă unită țara, unire la care visase atâția ani. Nu l-a interesat nici primirea în Academia Română. Nu a mai fost văzut „ rotind în luminile serii”. Doar în amintirea fiului pierdut a rămas o fântână, în apropiere de locul unde s-a produs accidentul: Bălești, Tg. Jiu. Fântâna nu este vreun monument istoric, dar e cunoscută și astăzi ca fiind „Fântâna lui G. Coșbuc”.

Elena Petriman – membră a UZPR