Primit pentru publicare: 29 Ian. 2022
Autor: Gheorghe MEDIAN, redactor la Revista Luceafărul
Editor: Ion Istrate
© Gheorghe Median, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)
Evenimente care au marcat cultura botoșăneană în anul 2021
Expoziția personală a pictorului George Șpaiuc
„Impulsuri vitale ale realului”- Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj –Napoca, 12 -25 iulie
A trecut o lună din noul an şi nu am găsit în nicio publicaţie botoşăneană vreun bilanţ al evenimentelor care au marcat viaţa culturală a judeţului în anul care a trecut. O trecere în revistă a acestora, ar fi fost credem necesară, pentru că astfel s-ar fi evidenţiat realizările deosebite, s-ar fi nominalizat personalităţile ale căror performanţe au ieşit în evidenţă şi demn de avut în vedere, s-ar fi semnalat eliminarea neexplicată şi regretabilă din calendarul evenimentelor culturale a unora, cu tradiție, precum Premiul Naţional de Istorie ,,Nicolae Iorga”.
Nu în ultimul rând, s- ar fi putut face trimitere la evenimente culturale ale căror subiecţi au fost personalităţi consacrate ale culturii botoşănene, petrecute altundeva decât în judeţ, alăturându-le celor referitoare la trompetistul Mirel Manea, despre care s-a scris cel mai adesea. Un asemenea eveniment, pe care ne face plăcere să-l evocăm în cele ce urmează, este expoziţia personală a pictorului George Şpaiuc ,,Impulsuri vitale ale realului” vernisată în ziua de 12 iulie 2021, la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj.
Spaţiul expoziţional deosebit de elegant, amfitrionii – personalităţi de marcă ale oraşului – şi publicul, venit din mai multe localităţi ale Transilvaniei, au făcut ca vernisajul expoziţiei să fie un veritabil eveniment cultural, catalogat astfel de toţi cei care i-au fost martori.
Alocuţiunile de prezentare a expoziţei au fost susţinute de doi cunoscuţi oameni de cultură ai Clujului, jurnalistul Demostene Şofron şi profesorul universitar doctor Dorel Găină, care au apreciat la superlativ creaţiile lui George Şpaiuc, a cărui prezenţă în capitala culturală a Transilvaniei, au salutat-o ca pe un eveniment cu totul remarcabil. Edificatoare din acest punct de vedere sunt cele spuse în deschiderea manifestării de jurnalistul Demostene Şofron, care salutând prima prezenţă a pictorului în cetatea cultural – artistică a Clujului, afirma că, pentru clujeni ,întâlnirea cu omul şi artistul care este George Şpaiuc reprezintă o reală bucurie iar reîntâlnirea cu acesta este o dorinţă pe care o vor cât mai repede îndeplinită.
Referindu-se la titlul expoziţiei ,,Impulsuri vitale ale realului”, jurnalistul clujean şi-a exprimat părerea că acesta, obligă la cunoaşterea spaţiului din provine pictorul, a valorilor spirituale ale acestuia, şi spre satisfacția noastră, a reamintit celor de faţă, faptul că Botoşanii au dat ţării nume emblematice precum Eminescu, Enescu, Iorga, Luchian, Băncilă, Antipa, precum şi numeroase alte personalităţi, din timpuri mai îndepărtate sau mai apropiate, între care Sofia Nădejde, Max Weber, Vlad Ivanov sau Mihai Mălaimare. Această galerie de personalităţi, care s-au ilustrat în varii domenii, emanaţía spirituală a fiecăreia dintre ele şi a tuturor la un loc, a generat atmosfera spațiului în care s-a format ca om şi ca artist pictorul botoşănean, George Şpaiuc fiind, în mod fericit, aşa cum aprecia jurnalistul mai sus citat, ,,spiritul format în cultura tradiţională a imaginilor, culorilor, sunetelor şi nu în ultimul rând al cuvântului”.
În privinţa tablourilor expuse, Demostene Şofron aprecia faptul că acestea, dincolo de paleta suculentă şi de prospeţimea pe care o degajă, pun în valoare aplecarea spre dialog a artistului, dialog cu oamenii, pe de o parte şi cu natura pe de altă parte, remarcând în acest sens peisajele remarcabile din Botoşani, Vatra Dornei, Vama, Sighişoara sau Sazopol, pe care acesta le-a imortalizat.
Peisajele lui George Şpaiuc, a ţinut să remarce jurnalistul, nu reprezintă doar o imagine ci şi identitatea unei lumi, subiectiv reflectată prin personalitatea artistului, fapt pentru care, din expoziţia acestuia, trebuie să înţelegem destinul său excepţional de receptor multicultural, capabil să esenţializeze unicitatea locului şi a momentului, pentru a ni le releva aşa cum ochiul său experimentat le-a surprins. Artistul, considera prezentatorul, ascultă polifonia lumii, transpunând-o ulterior pe pânză, în glasul culorilor, oferind un regal sufletesc al armoniei formelor şi tuşelor, dornic de ineditul simbolistic şi evadarea din opresiunea realului.
Importanţa cu totul deosebită a evenimentului şi renumele celui care l-a provocat, a făcut ca vernisajul să aibă, așa cum aminteam, doi prezentatori, cel de al doilea fiind o personalite de primă mărime a culturii clujene – profesorul universitar Dorel Găină, timp de trei decenii titular al Secţiei Foto – Video – Procesare Computerizată din cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj – Napoca.
În scurta sa alocuţiune, distinsul universitar clujean a ţinut să remarce calitatea excepţională a tablourilor expuse de George Şpaiuc, pe care cu experienţa sa de profesor şi de artist fotograf, l-a apreciat ca fiind un veritabil ,,inventator de imagini”. George Şpaiuc, considera el, are starea de magie care-i permite să acordeze, ca pe un instrument, atât cât consideră el, imaginile din afară, pe care le aduce în atelierul său tainic – ochi, creier, minte –şi să le întoarcă spre oameni. În acest context, profesorul Dorel Găină, a ţinut să evidenţieze aspectul cromatic cu totul deosebit al tablourilor, considerând că pictorul se află în parteneriat cu Divinitatea, fapt ce îngăduie culorilor să vină spre el și să dea imaginilor pictate aura dumnezeirii.
Dintre culorile măiestru folosite de George Șpaiuc în pictura sa, profesorul clujean a ținut să remarce în mod cu totul special verdele, pe care-l consideră ca un verde sentiment, care șoptește și murmură înspre noi, fiind o nedisimulată ocrotire de Paradis.
Pornind de la culoarea care l-a frapat, În finalul alocuțiunii sale, profesorul Dorel Găină a propus celor de față și a avut deplinul accept al acestora, ca pictorul George Șpaiuc să fie înnobilat cu titlul de ,,Cavaler de Verde’’, un titlu simbolic desigur, nemaiacordat nimănui până acum și prin urmare, cu atât mai măgulitor pentru artistul botoșănean.
Din motive asupra cărora nu ne oprim, cele de mai sus nu au fost reținute de media botoșăneană, după cum nu a fost reținut un alt fapt deosebit legat de numele pictorului George Șpaiuc și anume publicarea în regie proprie, la finele anului 2020, a unui excepțional album, în care-și prezintă o parte din numeroasele sale lucrări, pe care ne propunem să-l prezentăm într-o viitoare cronică.
Cele consemnate mai sus, credem că nu pot lipsi din istoricul culturii botoșănene actuale care, în ultimii ani, este într-o evidentă criză și ca atare, cu atât mai mult, cei puțini, care performează – instituții sau personalități – trebuie scoși în evidență. George Șpaiuc este unul dintre cei care s-au remarcat în mod deosebit, evenimentul de la Cluj întărind acest fapt, pe care, felicitându-l pentru dăruirea, profesionalismul, talentul și modestia sa, îl așteptăm cât mai curând cu o expoziție personală și la Botoșani.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania