Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

”POEZIE ȘI AGONIE – Tinerețea poetului” de Al. Florin Țene sau CARTEA CARE TREBUIE CITITĂ!

  Trebuie să mărturisesc că de mult timp n-am mai citit un roman ”dintr-o suflare”, adică, să-l iau în mână și să nu-l las jos până nu l-am terminat, și nu pe ”diagonală” să-l citesc, ci pe orizontală, ”din scoarță-n scoarță”, cum se spune. Și astfel, în acest timp, ”fugit irreparable tempus”, dar în mod foarte plăcut, condensat și scurs pe nesimțite, fiindcă ea, cartea, are pe acel ”vino-ncoa`”, la care nu ai cum să reziști.


  •    Este despre ”Tinerețea poetului”, între ”agonie și extaz”, cu poezia la mijloc, petrecută în două lumi: cea a ”socialismului multilateral dezvoltat” (și decedat, aș adăuga eu), inclusiv cu prima perioadă, cea proletcultistă, ideologie leninistă, adusă de Stalin pe tancurile sovietice și a ceea ce a urmat, după ”marele deranj”, cu fuga lui Ceaușescu, din decembrie 89, cu perioada ei de căutări, de 35 de ani, nicicând găsite.
  •   Cartea ”lungului drum al nopții către ziuă” (parafrazare răsturnată a piesei de teatru lui Eugene O`Neill) este cea al căutărilor unui tânăr de la țară, din ultima clasă de liceu, supus vitregiilor (cu mama moartă și tatăl bețiv și leneș), căruia timpul, cel puțin într-o primă fază, nu i-a fost deloc favorabil. ”Dă-l dracului de citit, treci la sapă” era îndemnul părintesc deloc părintesc, deși Mircea era și harnic și gospodar, dar și avid de literatură: ”Citise toată seria de cărți ale lui Jules Verne, poezii de Eminescu, Guillaume Apollinaire și mulți alții”, (romanul ”Martin Eden” de Jack London, aș adăuga eu, amintit mereu în carte) ca să scrie apoi și poezii, și nu oricum, ci din mai bine în mai bine, rod al unui neastâmpăr ce îl măcina. 
  •   Devenirea lui ca poet, de la o primă poezie, pusă de către preotul satului la ”Avizierul” bisericii, până la a publica (după plecarea la București) în ”Convorbiri literare” și ”România literară”, și apoi chiar de a debuta cu un volum de versuri în limba arabă, volum lansat la Riyad, în Arabia Saudită (datorită colegului de cameră de la internat, Arafat, fiu de ministru al Culturii, în respectiva țară arabă, cu mamă româncă din județul Botoșani) a fost posibilă datorită seriozității, prieteniei și talentului său literar, dar și a unor întâlniri favorabile cu scriitori (Mihai Beniuc, Radu Albala, Nicolae Manolescu, etc), și nu numai, legate de o muncă la ziar, unde a avut șansa de a realiza interviuri pentru ”Informația Bucureștiului”, dar și o muncă de tipograf, pentru care a dovedit chemare, inclusiv cu un spirit managerial. În final, după 89, moștenește o astfel de tipografie, inclusiv clădiri, de la un scriitor fără copii, căruia i s-a așezat lângă inimă, după o serie de fapte convingătoare. 
  •    Cel care v-a semna ulterior cu Mircea Tănăsescu, trăiește în paralele o frumoasă poveste de dragoste, cu o consăteană, Liliana, profesoară de Limba Română, care îi va deveni soție. Lucrurile se așează și prin înscrierea în ultima clasă de liceu, la venirea în capitală, la ”Liceul Gheorghe Lazăr, de lângă Cișmigiu”, dar și de sprijinul nesperat, de a găsi cazare la internatul școli, iar apoi și serviciu, în lumea scrisului și tipăriturilor. Ulterior, reușita la facultatea de litere… 
  •   Modul în care intră în contact cu scriitori, pe atunci în vogă, dialogurile avute, inclusiv tăcerile, reprezintă frumoase pagini de istorie literară ”cu și despre scriitori„. Subiectele politice tabu, au reverberații în conștiința sa, unde personajul principal face radiografii necruțătoare, mai ales perioadei ”comuniste”, cu și fără ghilimele: ”Dacă vă aduceți aminte noi, ăștia mai în vârstă, am învățat la școală că această poezie (”Mama”-n.m.) a fost scrisă de George Coșbuc.  Adevărul este altul.  Fusese scrisă și publicată, între cele două războaie mondiale, de Vasile Militaru. Dar, pentru faptul că acest poet a refuzat să colaboreze cu regimul criminal comunist, Dej a dat ordin să fie introdusă în manualele școlare sub semnătura lui George Coșbuc.”. Mai este amintit și poetul Traian Dorz.  
  •    E foarte interesantă infuzia în text al propriului nume de autor, în diverse contexte: ”Iar scriitorul Al. Florin Țene, a scris șase cărți despre acești ”Sfinți ai închisorilor”; ”A deschis valiza și a scos cartea lui Al. Florin Țene:”Citesc să mai treacă timpul.”; ”Am citit de el (Mircea Vulcănescu-n.m.) în cartea ”Nu se schimba ispitele, se schimbă numai sensul lor„ de Al. Florin Țene.”; ”- D-le Albala, puteți să-mi confirmați că Al. Florin Țene a publicat două cărți de poezie la editura ”Litera”, unde lucrați ca director? – Da! – Și… faptul că Al. Florin Țene era interzis să publice, pentru că l-a criticat pe Ceaușescu, totuși i-ați publicat ”Fuga statuilor” cu numele Florin Țene. – Da! Tinere, am șters pe Al. De la Alexandru. Cei de la cenzură și de la Secția de propagandă din cadrul CC-ului m-au întrebat cine este. Le-am spus că este o altă persoană. – Am înțeles. Ați făcut o mare faptă. – Mircea…cum să-ți spun…eu nu o să mai pot fi în tipografie…te rog pe tine să preiei, vorba aceea, comanda! – Mulțumesc domnule Radu Albala…” Etc. Și sunt mai multe astfel de gesturi, unde sunt amintite titluri de cărți și rânduri elocvente de autor, care nu deranjează cu nimic, din contră, transmit informații și adevăruri, știute mai puțin. 
  •    Trimiterile și interacțiunile m-au dus la întrebarea, deloc gratuită: Este sau nu romanul ”POEZIE ȘI AGONIE- Tinerețea poetului” de Al. Florin Țene, un roman autobiografic?! Argumente sunt și în tabăra lui Da, dar și în tabăra lui Nu, deși până la urmă, întrebarea poate rămâne și fără răspuns. Vorba lui Lucian Blaga din ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: ”Tot ce-i neînțeles se schimbă-n neînțelesuri și mai mari”.
  •   Biografii de scriitori mai puțin vehiculate (Panait Istrati – ”scriitorul vagabond”, Mihai Beniuc – căruia i-a luat un interviu (”Dacă ar fi auzit tovarășul Beniuc ce gândeam, cred că acum eram tovarăș de celulă cu Radu Gyr.”), Radu Albala – ”un gentleman de viță veche” etc.), de uniuni (Uniunea Scriitorilor din România), de monumente (Biserica Kretzulescu, ”Gimnaziul lui Lazăr”), de orașe cu istoriile devenirii lor (Riyad, Arabia Saudită), de religii (creștină și mahomedană), de istorii românești falsificate, de verdicte culturale, adevărate   ghilotine, ”conținut ideologic inadecvat” din perioada ”realismului socialist” sunt tot atâtea ingrediente care cresc valoarea cărții, înspre plusvaloare. Este, de asemenea multă poezie, firesc, fiindcă e vorba despre ”tinerețea poetului”, unde neastâmpărul peniței, își cerea dreptul la existență.
  •   Foarte interesant mi se pare și revendicarea paternității unei sărbători, Ziua Limbii Române, intrate deja în conștiința românilor din România și România de Este (Republica Moldova), dar și a românilor de pretutindeni. Citez: ”Această propunere legislativă a fost legiferată la inițiativa regretatului scriitor Corneliu Leu, alăturându-se Al. Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români și Ligya Diaconescu, director al revistei internaționale STARPRESS. S-a depus un memoriu, semnat de cei trei, ca în 31 august, să se sărbătorească ZIUA LIMBII ROMÂNE”, de care, mărturisesc, eu nu știam!  Chiar personajul principal , Mircea, se miră și se întreabă: ”de ce nu se amintesc cei trei scriitori, care cu un efort fizic, insistențe, și cheltuieli material„ au făcut ce au făcut? Dar uneori lumea e ingrată. O spun cu amărăciune și trec mai departe!
  •    Titlurile celor 12 capitole ale romanului caracterizează fiecare capitol în parte, și împreună dau sens fluidității cărții, fiind, ele însele, de sine stătătoare, judecăți de valoare sau treceri, necesare înțelegerii întregului: ”Dă-l dracu de citit, treci la sapă”; ”Nu își e rușine să iei mai multă anafură!?”; ”Pleacă de acasă că-ți tai picioarele!”; ”Feciorule, să ai noroc la București!”; ”Tinere, de boala Poeziei nu o să scapi niciodată!”; ”Tinere, de Poezie nu o să scapi decât când vei muri!”; ”Poetul privește cu un ochi spre esența limbii și cu celălalt spre poezie”; ”Mircea ești fiul meu din Cuvânt, ești taina Mirului din numele tău”; ” Totul e al dumitale! Să le stăpânești sănătos.”; ”Domnule ministru, prin poezie nu se îmbogățește nimeni! Dar trebuie făcut ceva ca Poetul să trăiască decent!”; ” Fiule, tu ești cel mai frumos poem al viitorului!”. 
  •   Cartea este și de poveste, cu fir epic, și de versuri, cu fir liric, și de pilde, cu fir educativ, și carte de istorie literară și de cunoaștere culturală, și de memorie literară, și carte de istorie a comunismului românesc, dar și al perioadei de după 89, totul într-un aliaj al înțelegerii bine proporționate și exprimate, menite în final să-l arate pe autor în plenitudinea disponibilităților sale literare și al talentului scriitoricesc, indiscutabil. 
  •   Romanul reprezintă și o incursiune politică și sociologică în cele două lumi, diametral opuse, pe care le caracterizează obiectiv și în care personajele căută argumente și sprijin, ca să reziste și să existe. Cu o grijă în plus, pentru cei aleși, cu pasiunea scrisului, ca bomboană pe tort.
  •   Și prin această carte, Al. Florin Țene își întărește statutul de lord senior al scrisului de substanță, din care răzbat luminile serafice ale frumosului! 
  •                                                                                           Răzvan Ducan 
  • 2 februarie 2025


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania