PROFESORUL UNIV. DR. CONSTANTIN BURAC

ISTORIC, CERCETĂTOR ÎN DOMENIUL ORGANIZĂRII ADMINISTRATIVE
A MOLDOVEI ŞI PALEOGRAFIEI ROMĂNO – CHIRILICE, 
AUTOR AL UNOR IMPORTANTE STUDII DE ISTORIE MEDIEVALĂ
ŞI NEOBOSIT PUBLICIST;  DECAN AL FACULTĂŢII DE ARHIVISTI

 „ADEVĂRUL E PRETUTINDENI, DAR NU-L RECUNOAŞTE DECÂT ACELA CARE ÎL CAUTĂ”  (N. IORGA)

Pe la mijlocul deceniului al şaptelea al secolului trecut, un adolescent, aproape firav, în aparenţă, cu o înfăţişare plăcută şi cu priviri scrutătoare, păşea adesea în casa temerarului învăţător Alexandru D. Faliboga din Vlăsineşti (intelectual de marcă şi truditor pentru propăşirea acestor locuri – vecin al meu, pe-atunci), cerându-i cărţi şi, mai ales, ascultându-i evocările fără sfârşit, ale unor fapte şi evenimente – multe trăite – , care îl captivau. Era timpul când, în sufletul proaspătului licean de 15 – 16 ani, se înfiripa pasiunea pentru istorie, prefigurându-l pe istoricul de mai târziu, Constantin Burac, a cărui devenire începea sub cele mai bune auspicii.

S-a născut la 23 mai 1951, în Vlăsineşti, Jud. Botoşani, într-o familie de ţărani cu vechi rădăcini pe aceste meleaguri, pentru care, până nu demult, sensul vieţii însemna lucrarea pământului, perpetuarea neamului, împlinirea îndatoririlor faţă de ţară, buna înţelegere cu semenii şi credinţa în Dumnezeu.

În acest spirit, au trăit nenumăratele generaţii ale familiei Burac. Pentru Constantin, însă, au venit alte vremuri. Şcoala (de care predecesorii lui n-au putut beneficia) şi voinţa neclintită de a-şi depăşi condiţia socială, au fost acelea care aveau să-i schimbe destinul.

A învăţat, mai întâi, la şcoala din sat, clasele primare şi gimnaziale (1958 – 1966), a urmat apoi cursurile Liceului de Cultură generală din Săveni (1966 – 1970 ) şi, după trei ani, (1970 – 1973), timp în care a lucrat ca suplinitor la Şcoala din Vlăsineşti (pentru a câştiga nişte bani necesari continuării studiilor) şi după încă unul (1974 ), când şi-a satisfăcut stagiul militar obligatoriu, a devenit student al Facultăţii de Istorie – Filozofie, secţia Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pe care a absolvit-o în anul 1978. A învăţat asiduu şi s-a bucurat de bursă de merit, în toţi aceşti ani.

Cu media maximă la examenul de stat, a beneficiat de repartiţie guvernamentală la o prestigioasă şcoală generală cu clasele I – X din Jud. Ilfov – Şc. Gen. 123 Jilava-, unde a funcţionat ca profesor de istorie, de la 1 septembrie 1978 până la 31 august 1981, când a fost promovat pe un post de inspector în aparatul Consiliului Municipal Bucureşti, pe care l-a deţinut până la 31 decembrie 1984. Atunci a revenit la Şcoala din Jilava, pe catedra de istorie, al cărui titular era, pentru alţi patru ani şcolari şi, la 1 septembrie 1989, a fost transferat la Şcoala cui clasele I-X Măgurele, din acelaşi judeţ.

Devenind cunoscut şi apreciat pentru preocupările sale de cercetare, la 1 septembrie 1990, a fost recrutat şi încadrat ca lucrător la Arhivele Statului Bucureşti, pentru ca, după doi ani şi o lună, începând cu 1 octombrie 1992, să fie promovat ca lector în cadrul învăţământului superior arhivistic, iniţiat în cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti. A fost, mai întâi, responsabilul disciplinei Paleografia româno – chirilică, pentru care a realizat, primul, note de curs şi un Album de paleografie româno – chirilică şi, concomitent, a coordonat mai multe lucrări de licenţă, cu această tematică, ale studenţilor.

Tot acum, ascensiunea sa avea să cunoască un salt nesperat: la 1 0ctombrie 1993 a fost numit decan al Facultăţii de Arhivistică, după numai un an de la înfiinţarea acesteia, funcţie pe care a deţinut-o timp de 15 ani, fără întrerupere, până la 1 martie 2008 şi, în acelaşi an, era admis la concursul pentru înscrierea la doctorat, în specialitatea Istoria medie a românilor şi ştiinţe auxiliare.

La examenele şi referatele susţinute în perioada de stagiatură de doctorand, a obţinut nota maximă şi, de aceeaşi apreciere, s-a bucurat teza de doctorat cu tema „Ţinuturile Ţării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea”, susţinută la data de 31 martie 2000, în faţa unei comisii formată din: prof. univ. dr. Ioan Ciupercă, preşedinte, prof. univ. dr. Ioan Caproşu, conducător ştiinţific, acad. Ştefan Ştefănescu, prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române şi prof. univ. dr. Gh. Pungă, membri. Titlul de doctor în istorie i-a fost confirmat, la 7 iulie 2000, de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, iar pentru lucrarea –teză, în anul 2004, i s-a decernat Premiul „Dimitrie Onciul” al Academiei Române.

Multe din comunicările susţinute au fost publicate în paginile unor reviste de specialitate: „Anuarul” Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi, „Revista Arhivelor”, „Memoria Anticuitas. Acta Musei Prodavensis”, „Hrisovul”, „Arhiva Românească”, „Analele Bucovinei”, „Analele” Universităţii „Spiru Haret” şi în diferite volume colective. În acelaşi timp, distinsul cercetător şi-a pregătit pentru tipar şi primele sale lucrări fundamentale, a căror apariţie nu a întârziat: „Ţinuturile Ţării Moldovei până la mijlocul secolului al XVIII-lea” (Editura „Academiei”, 2002, 648p.); „Dimitrie Onciul. Miscelaneu, studii, cuvântări, prelegeri (Editura „Renaissance, Bucureşti, 2006, 303p); „Istoria instituţiilor medievale româneşti. Note de curs” ( Bucureşti, 2005, 223p.) şi „Aşezările Ţării Moldovei din epoca lui Ştefan cel Mare” (Bucureşti, 2004, 423p.).

Pe temeiul autorităţii sale ştiinţifice şi manageriale, longevivul decan primeşte, în anul 2005, gradul de profesor universitar şi, de-acum înainte, îl aflăm ca membru în Biroul executiv al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi în Colegiile de redacţie ale revistelor „Hrisovul” şi „Revista Arhivelor”, membru în comisii de promovare (calitate în care a întocmit referate pentru ocuparea unor posturi didactice – de conferenţiari şi profesori – la Facultăţile de Istorie din cadrul Universităţilor din Bucureşti şi Craiova) şi membru în comisia de doctorat (până în prezent), având ca responsabilitate întocmirea referatelor asupra tezelor: „Botoşanii – târg al doamnei în evul mediu” (drd. Daniel Botezatu, conducător ştiinţific prof. univ. dr. Ioan Caproşu, Universitatea din Iaşi, 2006); „Românii timoceni de la romanizare la începuturile turcocraţiei – contribuţii istorice” (drd. Slavoljub Gacovic, Universitatea Bucureşti, 2007) şi „Limba documentelor slavo – române în prima jumătate a secolului al XVI-lea” (drd. Mirela Comănescu, conducător ştiinţific acad. Gheorghe Mihăilă, Universitatea Bucureşti, 2007), iar în calitate de consultant ştiinţific, semnează referatul asupra lucrării „Introducere în studiul istoriei şi al ştiinţelor auxiliare”, publicată de conf. univ. dr. Mihail M. Andreescu de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Spiru Haret” (Bucureşti, 2007) şi, de asemenea, un referat asupra altei prestigioase lucrări a prof. univ. dr. Corneliu – Mihail Lungu, de la aceeaşi facultate.

Parcurgând cele 12 pagini ale curriculum-ului vitae, pe care ni l-a pus la îndemână domnul profesor, am spicuit şi alte date relevante pentru dimensiunea personalităţii sale. Am notat, în acest sens, contractul de colaborare cu Institutul de Istorie „ N. Iorga”, unde este şef al proiectului de realizare a volumului XX din cadrul colecţiei naţionale „Documenta Romaniae Historica” (seria A. Moldova (Anexă), aflat în derulare), elaborarea unui volum de restituiri a unor studii istorice ale lui Dimitrie Onciul ( în vederea sărbătoririi a 150 de ani de la naşterea istoricului) şi colaborările la publicarea volumelor de „Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi” vol II (1661 – 1690), IV (1726 – 1740), VI (1756 – 1770), VII (1771 – 1780), VIII (1781 – 1790), IX (1791 – 1795) şi X (1796 – 1800), Iaşi, 2000, 2001, 2005, 2007. În prezent, pregăteşte, pentru a încredinţa Editurii Academiei Române, „Colecţia de Documente D.R.H. Moldova (1620 – 1631)” şi „Lista bibliografică privitoare la apariţiile editoriale în domeniul istoriei, anii 2007 şi 2008” pentru anuarul „Hrisovul”, iar ca note de curs , „Istoria medie a românilor” şi „ Istoria instituţiilor medievale româneşti (ţara Românească şi Moldova)”. Concomitent, coordonează apariţia „Dicţionarului arhiviştilor din România” (în calitate de membru al Societăţii Arhiviştilor) şi continuă colaborarea la emisiunile radiofonice de istorie cu note bibliografice prilejuite de apariţii ale unor lucrări referitoare la istoria poporului nostru etc. Toate sunt mărturii că neobositul cercetător se află, fără răgaz, în plină activitate. Dăruit studiului, catedrei şi scrisului, om al pasiunilor şi neliniştii, distinsul profesor are, deja, o valoroasă contribuţie la cunoaşterea adevărului istoric. Şi mai are un nume cu care poate fi mândru, nume înscris cu majuscule în cartea de onoare a comunei Vlăsineşti, al cărei vrednic fiu este.

Revista Luceafărul.net – Anul 1 – Numărul 9 – 11 septembrie 2009