În decursul acestui an școlar, am desfășurat un experiment didactic pe tema abordării transdisciplinară a învățării. Ipotezele experimentului au plecat de la ideea că existența cotidiană provoacă omul la o cunoaștere aproximativ globală, nu la cunoștințe parcelate, de unde şi nevoia unui curriculum integrat, bazat pe viața reală – multidisciplinar, interdisciplinar şi transdisciplinar. Societatea contemporană, caracterizată printr-un ritm accelerat de evoluție şi, implicit, prin adâncirea interdependențelor dintre componentele sale, cu consecințe dintre cele mai profunde asupra devenirii umane, impune în mod firesc prefigurarea unor măsuri şi adoptarea unor soluții educative în concordanță cu esența şi sensul dezvoltării sale.

Ipoteza generală : dacă se elimină suprapunerile de concepte şi abilităţi din diferite domenii şi se sporeşte relevanţa învăţării, se oferă acesteia un context real şi se asigură o imagine globală asupra realităţii, atunci sporeşte autoîncrederea elevilor, motivaţia învăţării, cooperarea cu ceilaţi, se reduce anxietatea şi comportamentul disruptiv, se dezvoltă capacităţi cu grad mare de operaţionalizare şi aplicabilitate.

Ipoteze derivate
Prin promovarea strategiilor de predare/învăţare integrată, se asigură o mai bună înţelegere a fenomenelor/ conceptelor studiate prin dobândirea unei viziuni globale , unitare şi realizarea transferului între cunoştinţe.
Iniţierea elevilor în practica de investigare, de cercetare, descoperire, învăţare reciprocă, în stabilirea legăturilor dintre cele învăţate şi lumea înconjurătoare, duce la trăinicia cunoştinţelor, competenţelor însuşite şi la posibilitatea aplicării acestora în contexte reale.
Prin crearea unui climat favorabil învăţării prin cooperare, se aşteaptă o mai bună socializare a elevilor, o creştere a gradului lor de autonomie şi responsabilitate, o învăţare a traiului împreună.

Rezultatele testului iniţial au demonstrat necesitatea unei abordări sistematice, riguroase a fenomenului pedagogic supus experimentului, mai exact a necesităţii dezvoltării capacităţii de a transfera cunoştinţe, de a le aplica practic informaţiile şi competenţele, de asemenea dezvoltarea abilităţilor de a muncii în echipă, a colabora, de a creşte motivaţia învăţării.

Astfel, experimentul a debutat, menirea acestuia fiind atât de a valida ipotezele şi a confirma premisa, cât, mai ales, de a înarma copiii cu acele mijloace care să-i ajute să opereze mai uşor cu informaţiile, să le integreze, să le transfere dintr-un domeniu în altul, să facă legături logice între ele, astfel încât să obţină o imagine unitară şi pertinentă a lumii înconjurătoare. Mai jos este prezentat un fragment din activităţile desfăşurate în cadrul experimentului respective activităţi legate de învăţarea bazată pe colaborare şi cooperare.

Terra – o planetă a sistemului solar
Conţinuturi:
– Soarele şi planetele din sistemul solar
– Surse de lumină
– Culori calde/ reci
– Exploratori ai spaţiului cosmic
– Îndoituri din hârtie
– Substantivele proprii
– Compunerea după imagini;
– Ordinea efectuării operaţiilor

Metodologie: „Schimbă perechea”; „Turul galeriei”; „Explozia stelară”; „Metoda predării/ învăţării reciproce”.

Clasa a fost împărţită în grupe de câte 4, respectiv o grupă de 5 elevi. Fiecare grupă a primit 4 bucăţi de puzzle cu câte un exerciţiu matematic de ordinea efectuării operaţiilor. S-au rezolvat exerciţiile şi s-a reconstituit imaginea puzzle-lului, care reprezenta sistemul solar, planete, soarele, stele, luna. Imaginile au fost afişate în faţa clasei şi astfel a fost introdusă tema de studiu a acestor săptămâni. În continuare s-a prezentat elevilor un film didactic despre sistemul solar, sursele de lumină. Sarcina lor la sfârşitulul vizionării filmului a fost să formuleze cât mai multe întrebări în legătură cu imaginile şi conţinutul prezentat. S-a aplicat apoi metoda „ Schimbă perechea”. Clasa a fost împărţită în două grupe şi au format două cercuri concentrice, elevii fiind faţă în faţă pe perechi. Sarcina de lucru în perechi a fost să răspundă la întrebările formulate de fiecare în legătură cu conţinutul filmului. Fiecare pereche a discutat şi şi-a comunicat răspunsurile. Cercul din exterior s-a rotit în sensul acelor de ceasornic, realizând astfel schimbarea partenerilor în pereche. Cu noii parteneri au continuat şirul întrebărilor. Astfel, elevii au avut posibilitatea de a lucra cu fiecare membru al clasei. Fiecare s-a implicat în activitate şi şi-a adus contribuţia la rezolvarea sarcinii. Jocul s-a încheiat când s-a ajuns la partnerii iniţiali. Ultima etapă a acestei metode este cea a analizei ideilor şi a elaborării concluziilor. Clasa s-a regrupat şi s-au analizat răspunsurile emise. S-a alcătuit la tablă şi în caiete o schemă a concluziilor obţinute.

Această metodă prezintă mai multe avantaje. În primul rând stimulează participarea tuturor elevilor la activitate şi cooperarea, ajutorul reciproc între elevi. Este o metodă interactivă de grup în care elevii au posibilitatea de a lucra cu fiecare dintre membrii colectivului.
Activitatea următoare a avut ca suport tot fimul vizionat şi s-a numit „ Ilustrăm poveşti despre stele”. Elevii au fost solicitaţi să deseneze ceea ce i-a impresionat, ceea ce le-a rămas în minte sau i-a intrigat în legătură cu filmul prezentat. Cu această ocazie s-au purtat discuţii despre culorile reci şi culorile calde. Elevii au recunoscut şi enumerat culorile reci/calde observate în film, efectul plastic pe care acestea le creează şi au încercat să le transpună în picturile lor. Lucrările au fost afişate în faţa clasei şi pentru evaluarea lor s-a aplicat metoda „Turul galeriei”.

După expunerea produselor obţinute, fiecare elev examinează cu atenţie produsele celorlalţi elevi , elevii se rotesc de la un produs la altul, se discută şi, eventual, se notează comentariile, neclarităţile, întrebările care vor fi adresate celorlalţi colegi.

După turul galeriei, fiecare elev răspunde la întrebările celorlalţi şi clarifică unele aspecte solicitate de colegi, apoi îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte. În acest mod, prin feed-back-ul oferit de colegi, are loc învăţarea şi consolidarea unor cunoştinţe, se valorizează produsul activităţii şi se descoperă soluţii alternative la aceeaşi problemă sau la acelaşi tip de sarcină.

Pentru activitatea următoare, fiecare elev şi-a ales un desen preferat. Se putea alege desenul propriu sau al unui coleg. Pe baza picturii alese elevii au fost solicitaţi să alcătuiască o scurtă compunere. În prima etapă s-a jucat un joc numit „ Jocul tăcerii”. Elevii au fost solicitaţi să vină în faţa clasei şi să noteze sub desenul ales o expresie frumoasă care se potriveşte, o propoziţie frumoasă, un gând, un sentiment legat de desen. Ceilalţi elevi au putut citi în linişte şi au putut folosi aceste expresii în compunerile lor. S-a realizat apoi împreună cu toţi elevii o grilă de evaluare a acestor compuneri şi au fost prezentate toate aspectele de care trebuiau ei să ţină cont în alcătuirea unei compuneri reuşite, criterii legate de formă, conţinut, gramatică, ortografie, exprimare literară. Elevii au lucrat individual. După terminarea compunerilor, elevii au fost grupaţi câte trei. Fiecare grupă a primit grila de evaluare redactată anterior şi o compunere spre evaluare. Aici s-a aplicat o formă simplificată a metodei pălăriilor gânditoare. Astfel, un copil purta pălăria galbenă şi trebuia să evidenţieze aspectele pozitive ale compunerii, punctele tari. Al doilea copil purta pălăria neagră şi trebuia să identifice greşelile, minusurile, punctele slabe ale compunerii, iar ultimul copil care purta pălăria albastră trebuia să facă recomandări colegului său pentru o compunere viitoare sau să prezinte modalităţi prin care putea să-şi îmbunătăţească lucrarea. Caietele au fost înapoiate „autorilor” împreună cu grila de evaluare şi observaţiile făcute de colegi pe marginea compunerii. Unele texte au fost citite şi în faţa clasei. Elevii au ascultat atent compunerea şi au identificat desenul după care a fost alcătuită. În încheiere, s-a alcătuit un panou cu picturile şi compunerile aferente imaginilor.

Următoarea activitate a presupus un joc de mişcare. Clasa a fost împărţită în două grupe. Doi elevi au fost „soarele” şi s-au aşezat într-un cerc în mijlocul clasei, iar ceilalţi au reprezentat câte o planetă şi s-au aşezat în câte un cerc în jurul Soarelui din grupa lor. Prima planetă de la soare, Mercur, a primit o minge. La comanda „ Planetele se mişcă” , elevii şi-au schimbat locurile, deplasându-se în cercul situat în faţă. Deplasarea dintr-un cerc în altul se făcea atunci când se primea o minge de la cel din spate. Câştiga echipa care ajungea prima înapoi pe locurile de start.

Le-am prezentat în continuare elevilor o enciclopedie despre Terra. Am lecturat cuprinsul ei şi am stabilit că pentru a cunoaşte astăzi atât de multe informaţii despre Pământ şi Sistemul solar, oameni de ştiinţă, exploratori au dus o muncă continuă de cercetare, observare, experimentare. Astfel, am demarat o altă activitate despre exploratori ai Terrei cu ajutorul metodei numită (sugestiv pentru tema noastră) „Explozia stelară”. Acestă metodă stimulează creativitatea şi este similară brainstormingului. Începe din centrul conceptului şi se împrăştie în afară, cu întrebări, la fel ca explozia stelară. Se scrie ideea sau problema pe o foaie de hârtie, în cazul nostru „exploratori” şi se înşiră cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Lista de întrebări iniţiale poate genera altele neaşteptate care, posibil,solicită o şi mai mare concentrare pentru a răspunde la ele.

Astfel, elevii şi-au pus întrebări despre exploratori, expediţiile lor, locurile descoperite, etc. Ne-am focalizat atenţia asupra câtorva întrebări esenţiale. Pentru a afla răspunsul la întrebările noastre am aplicat „metoda predării/ învăţării reciproce”. Această metodă este o strategie instrucţională de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text. După ce sunt familiarizaţi cu metoda elevii interpretează rolul profesorului, instruindu-şi colegii. Are loc o dezvoltare a dialogului elev-elev. Se poate desfăşura pe grupe sau cu toată clasa. Metoda învăţării reciproce este centrată pe patru strategii de învăţare folosite de oricine face un studiu de text pe teme sociale, ştiinţifice sau un text narativ. Aceste strategii sunt: rezumarea, punerea de întrebări, clarificarea datelor, precizarea ( prognosticarea). Rezumarea înseamnă expunerea a ceea ce este mai important din ceea ce s-a citi; se face un rezumat. Punerea de întrebări se referă la listarea unei serii de întrebări despre informaţiile citite; cel ce pune întrebările trebuie să cunoască binenţeles şi răspunsul. Clarificarea presupune discutarea termenilor necunoscuţi., mai greu de înţeles, apelul la diverse surse lămuritoare, soluţionarea neînţelegerilor. Precizarea se referă la exprimarea a ceea ce cred elevii că se va întâmpla în continuare, bazându-se pe ceea ce au citit.

S-a oferit întregii clase un text cu informaţii, date despre exploratori şi expediţii în spaţiului cosmic. Clasa a fost împărţită în patru grupuri corespunzătoare celor patru roluri, membrii unui grup cooperând în realizarea aceluiaşi rol. De exemplu grupul A este responsabil cu rezumarea textului, grupul B face o listă de întrebări, grupul C are în vedere clarificarea termenilor noi şi grupul D dezvoltă predicţii. În final fiecare grup îşi exercită rolul asumat. Se fac apoi aprecieri, completări, comentarii. Activitatea se încheie cu revenire la întrebările de la „explozia stelară” şi în acest fel se verifică cât de bine „s-au învăţat” reciproc elevii.

Această strategie i-a ajutat pe elevi în învăţarea metodele şi tehnicile de lucru cu textul, tehnici pe care apoi le pot folosi şi în mod independent. Le-a dezvoltat capacitatea de exprimare, atenţia, gândirea şi capacitatea de ascultare activă. Le-a stimulat capacitatea de concentrare asupra textului de citit şi priceperea de a selecţiona esenţialul.

Pentru a putea explora îndeaproape minunile spaţiului cosmic, exploratorii s-au folosit de rachete. În următoarea activitate am realizat cu elevii „Racheta dorinţelor”. Ne-am folosit de coli colorate de hârtie şi am aplicat tehnica Tangram de pliere a hârtiei. Fiecare elev a obţinut câte o rachetă. Am pus elevilor să audieze o casetă cu muzică spaţială, electronică. În timpul audiţiei a trebuit să scrie sau să sugereze printr-un desen ( un simbol) un loc pe care ei ar dori să îl exploreze. Simbolurile au fost lipite pe rachete şi au fost expuse în sala de clasă.

Valoarea pedagogică a temelor transdisciplinare după cum a rezultat în urma experimentului:

• oferă elevilor posibilitatea de a se exprima pe ei înşişi ;
• maximizează probabilitatea ca fiecare elev să înveţe în ritmul propriu şi să fie evaluat în raport cu performanţa sa anterioară ;
• oferă elevului posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţile sale sunt cele mai evidente;
• situează elevul în miezul acţiunii, rezervându-i un rol activ şi principal: să imagineze, să construiască pe plan mental, să investigheze, să exploreze, să creeze, să transpună în practică, să găsească mijloacele şi resursele de traducere în fapt a ceea ce a prefigurat etc.;
• cultivă cooperarea şi nu competiţia;
• pune elevii într-o situaţie autentică de rezolvare a unei sarcini concrete cu o finalitate reală;
• valorizează experienţa cotidiană a fiecărui elev, considerând-o o ancoră în achiziţionarea noilor abilităţi şi capacităţi;
• asigură o învăţare activă care se extinde până la limita pe care însuşi copilul o stabileşte;
• elevul se deprinde de timpuriu cu strategia cercetării, îşi însuşeşte metode de muncă similare celor ştiinţifice, învaţă să creeze o situaţie problematică, să emită ipoteze asupra cauzelor şi relaţiilor în curs de investigaţie, să facă prognosticuri asupra rezultatelor posibile, să examineze şi să mediteze, să formuleze idei şi să exprime puncte diferite de vedere;
• oferă elevilor şansa planificării propriilor activităţi, asigurându-le ordinea în gândirea de mai târziu;
• învăţătorul şi părintele pot observa copilul, îl pot aprecia şi-i pot sprijini evoluţia;
• activităţile transdisciplinare sunt şi instrumente de apreciere prognostică, întrucât indică măsura în care copiii prezintă sau nu în mod real anumite aptitudini;
• activităţile transdisciplinare au valoare diagnostică fiind un bun prilej de testare şi de verificare a capacităţilor intelectuale şi aptitudinilor creatoare ale copiilor;
• pot fi implicate mai multe forţe în procesul educaţional: specialişti, membrii ai comunităţii locale, părinţi, alte cadre didactice, realizând o cooperare educaţională;
• lasă mai multă libertate de exprimare şi acţiune atât pentru elev, cât şi pentru învăţător.

Demersul întreprins în cercetarea experimentală realizată s-a dorit a fi unul clarificator şi argumentativ în sprijinul ideii că abordarea transdiciplinară a învăţării poate conduce la creşterea motivaţiei pentru studiu a elevilor şi la trăinicia cunoştinţelor dobândite. Aplicarea unor metode active şi interactive, folosirea unor mijloace de învăţământ adecvate, îmbinarea activităţilor frontale, cu cele diferenţiate şi cu cele de lucru în echipă, au fost modalităţi care au creat condiţii pentru ameliorarea randamentului şcolar la toate categoriile de elevi.

Bibliografie
Bertea, Mircea, Învățarea activa si transdisciplinaritatea (Active Learning and Transdisciplinarity) Cluj-Napoca, Promedia Plus, 2003
Bunăiaşu, Claudiu, Marian, Inovaţii în domeniul predării interdsiciplinare- implicaţii asupra curriculumului pentru învăţământul primar, în revista “ Învăţământul primar” , nr. 4 / 2006
Ciolan, Lucian, Învăţarea integrată- fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Iaşi, Polirom, 2008
Cordun, Elena, Turul galeriei – metodă interactivă de recapitulare şi consolidare a cunoştinţelor. În: „EDICT- Revista educației”, 2004, https://edict.ro/turul-galeriei-metoda-interactiva-de-recapitulare-si-consolidare-a-cunostintelor/