Primit pentru publicare: 30 sept. 2016
CRONICA de MARIN IFRIM
Publicat: 01 oct. 2016
Redactor ediție: Georgică MANOLE
Editor: Ion ISTRATE
Dan Manolescu, o lecție de admirație
Am pe masa de scris o carte de colecție, un volumaș intitulat foarte precis ”Conversații lângă șevalet”, realizat de unul dintre cei mai experimentați publiciști culturali ai Buzăului: profesorul de-o viață Dan Manolescu. Scriu aceste rânduri cu o misterioasă strângere de inimă. Dan Manolescu a fost unul dintre scriitorii tineri acceptați în preajma secularului poet Nichita Stănescu. Dan Manolescu are câte ceva din sufletul lui Nichita: spontaneitatea, sentimentalismul rafinat, noblețea răbdării etc. Ca noi toți, cei granulați altfel de eternul Abecedar, are și prietenul nostru probleme cu veșnicia. Acum câteva zile, după niște ani triști, Dan Manolescu mi s-a adresat mie și lui Dumitru Ion Dincă: ”Măi, voi sunteți frații mei. Cu cine vreți să vorbesc?”. M-am reîntors la sufletul lui Dan Manolescu dintr-un singur motiv: contemplația. Îi recitesc recentul volum și chiar văd, în cuvintele sale, tablourile celor 14 pictori cu care realizează niște interviuri de o naturalețe de nu mai poți percepe anotimpurile, culorile, cuvintele. Toți intervievații vorbesc în profunzimea meseriei lor plastice, dar drăcușorul dintre cuvinte e Dan Manolescu. El pune întrebările. Ceva de o simplitate foarte calculată. Răspund la aceste întrebări nume garantate de cariera lor aproape clasică: Ilie Boca, Vasile Celmare, Mihai Chiuaru, Gheorghe Ciobanu, Mircea Doinaru, Ion Grigore, Valeriu Goceariuc, Mihai Hlihor, Emanoil Mazilu, Gheorghe Mosorescu, Costin Neațu, Vladimir Șetran, Constantin Tofan și Corneliu Vasilescu. Fiecare cu ideile sale despre pictură. E vorba despre o lectură fascinantă. De o inițiere în rostul culorilor puse la locul lor cu mintea, cu ochiul, cu sufletul. Cartea lui Dan Manolescu e o excepție publicistică.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania