Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Acta Moldaviae Septentrionalis, XVII, 2018

Primit pentru publicare: 17 Febr. 2019
Autor: Prof. Dr. Dan PRODAN – istoric, redactor șef adj., Revista Luceafărul
Publicat: 18 Febr. 2019
© Dan Prodan, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Noul număr al anuarului Muzeului Județean Botoșani, număr aniversar centenar al Marii Uniri (1918 – 2018), a fost structurat în patru secțiuni tematice: I – România 100 de ani de la Marea Unire; II – Varia  Historica; III – Note  bibliografice; IV – In Memoriam! Colectivul de redacție a fost format din: d-r Dan  Prodan și muzeograf Eduard Setnic.

După prezentarea tehnică de început (Cuprins / Contents, pp. 5 – 8; Lista colaboratorilor la AMS, XVII, 2018, p. 9: Abrevieri utilizate în AMS, XVII, 2018, pp. 10 – 14), Secțiunea I a început cu articolul tematic al d-rului Gică  Manole, Unirea  Basarabiei  cu România (27  martie 1918), pp. 17 – 98, prima dintre marele uniri pan-românești ale anului 1918. Autorul a concluzionat că ”Legea care ratifica Unirea Basarabiei cu România conținea un articol unic, fiind publicată în ”Monitorul Oficial”, nr. 8 din 10 aprilie 1918. Legea declara ”Basarabia unită cu România pe veci una și indivizibilă”, fiind votată în Adunarea Deputaților din 29 decembrie 1918, avându-l ca președinte pe N. Iorga și secretar pe Teodosie Bîrcă, iar în Senat, tot pe 29 decembrie 1918, avându-l ca președinte pe dr. C. Șumuleanu și I. Balbareu, secretar. Ambele Camere ale Parlamentului au votat Legea în cauză, ”în unanimitate, cu aclamațiuni” (p. 92).

Ciprian – Petru Popovici a analizat și a prezentat Atmosfera în rândul populaţiei Bucovinei în preajma Unirii, pp. 99 – 105, La 23 noiembrie 1918, revenind la Cernăuți în fruntea unui grup de refugiați bucovineni, Ion Nistor a declarat: ”Ne întoarcem astăzi, noi, cei amenințați cu spânzurătorile, ca triumfători și răzbunătoriai nelegiuirilor ce s-au petrecut pe acest pământ timp de 143 de ani, împotriva elementului băștinaș. După un secol și jumătate de sclavie, noi, românii, am ajuns iarăși stăpâni în țara noastră… Să ne înfrățim puterile pentru opera ce ne așteaptă. Iar acum, la muncă pentru Unire” (p. 105).

Pacea  de la Bucureşti  (24 aprilie / 7 mai  1918). Reflectarea în presa  vremii şi impactul în rândul  opiniei publice (pp. 106 – 143) au fost studiate de Bogdan  Caranfilof, care a concluzionat că ”România a intrat în Primul Război Mondial având obiective înalte și un entuziasm pe măsură, dar a sfârșit prin a fi scoasă rapid din conflict de armatele Puterilor Centrale, care au ocupat o bună parte a teritoriului românesc (Oltenia, Muntenia, Dobrogea). În aceste condiții, pe fundalul defecțiunii rusești, România a fost obligată să accepte semnarea Păcii de la București, care impunea condiții dure și umilitoare. Acest studiu și-a propus să analizeze reflectarea Păcii și a ecourilor sale pe două importante direcții. În primul rând, așa cum aceasta a apărut în presa vremii, care era împărțită în două tabere ireductibile: ziarele care apăreau în București, ocupat de germani („Lumina”, condus de Constantin Stere sau „Săptămâna Ilustrată”) și cele care apăreau la Iași, așa cum a fost „Mișcarea”. În același timp, au fost urmărite reacțiile opiniei publice, în special a elitei care ne-a lăsat diverse însemnări asupra evenimentului: tribulațiile Reginei Maria, suferința avocatului Vasile Cancicov, impresiile unui diplomat francez sau a unui soldat german, regretele oamenilor politici, care s-au coagulat în jurul Păcii de la București”.

Comportamentul național – patriotic a lui Iorga în capitala de război a Moldovei a fost exemplar, paradigmatic, însuflețitor (Cătălin Luca, Nicolae Iorga şi Iaşii, în  contextul războiului de întregire naţională, pp. 144 – 154). ”Contemporanii săi au fost, a remarcat autorul, de altfel, primii care şi-au dat seama de rolul decisiv jucat, de el în realizarea Marii Uniri, astfel făcându-se că, în timpul Adunării de la Alba Iulia, un grup de tineri a propus ca prima telegramă, anunţând Unirea, să-i fie trimisă lui Nicolae Iorga, „cel care a trezit  sufletele românilor”; prin urmare, chiar a doua zi după Adunare, din Sibiu, reprezentanţi ai tuturor provinciilor unite alcătuiesc o telegramă pe care o trimit istoricului, din care amintim vorbele rămase celebre, peste timp: „Însufleţiţi de Adunarea de la Alba Iulia ne gândim, cu dragoste, la pregătitorul sufletelor pentru Unirea tuturor românilor…”. (p. 151).

Pe frontul românesc, evoluția conflictului militar 1916 – 1918 a fost prezentată de un ofițer combatant, participant direct la lupte (Dan  Prodan, Războiul  pentru întregirea  națională românească văzut  de colonelul Alexandru I. Lupașcu – Stejar, pp. 155 – 166). ”Problema răspunderilor și a vinovățiilor de război, a subliniat Dan Prodan, a apărut după încheierea Păcii de la București (7 mai 1918), dezastruoasă pentru România limitată atunci doar la Moldova și Basarabia. […] Acest spirit interogativ s-a extins și asupra armatei române, unii comandanți (la nivel de regiment, brigadă, divizie, corp, armată) au fost acuzați de înfrângerile dezastruoase din august – decembrie 1916, de pierderea Olteniei, Munteniei, Dobrogei, capitalei București, de retragerea în Moldova. În consecință, începând cu vara anului 1918 au apărut replici scrise (memorii, răspunsuri, studii strategice, operațiuni militare, dosare) ale unor comandanți militari împotriva acuzațiilor formulate de societatea civilă sau chiar de alți ofițeri superiori / generali. Cartea colonelului Alexandru I. Lupașcu – Stejar promovează o atitudine polemică la adresa unor comandanți din eșaloanele I și II ale armatei române din perioada 1916 – 1918, care ofițeri și generali nu s-au ridicat, din diferite motive, pe care autorul le enumeră sau doar le sugerează, la înălțimea misiunii naționale cu un secol în urmă”.

Florin Simion Egner a realizat o paralelă între evenimentele istorice din România și Armenia în anul 1918, cu acțiunile, personalitățile și finalitățile respective [România  Mare și Republica  Armenia – la Centenar (contribuții  ale armenilor botoșăneni la înfăptuirea  actului Marii Uniri), pp. 208 – 217], iar Dan  Prodan a publicat alte documente inedite referitoare la satul Vorniceni în perioada Marii Uniri a românilor (Izvoare  istorice referitoare  la trecutul localităţii  Vorniceni, jud. Botoşani (II). O  aşezare în anii Marii Uniri (1918), pp. 176 – 199).

Pentru perioada interbelică, alte contribuții istoriografice au prezentat aspecte ale organizării și funcționării instituțiilor României Mari la nivel național sau local. Astfel, Anca – Angela Știrbăț a analizat Instituţiile  de ordine ale  statului român şi  procesul electoral interbelic (pp. 167 – 175), Mihai C.V. Cornaci a actualizat informațiile despre cel mai reprezentativ monument local de for public care omagiază eroii și eroismul combatanților români în lupta de la Mărășești (Botoşani – monumentul eroilor din primul război mondial „Compania de mitraliere maior Ignat în atac”, pp. 200 – 207), iar Oana Aioanei (Distrugerea arhivelor în timpul Primului război mondial şi scoaterea acestora la licitaţie în perioada interbelică – mărturii documentare din judeţul Botoşani, pp. 218 – 225) și Cătălin  Botoşineanu (Învăţământul  interbelic în  Botoşani. Documente  despre liceele  A. T. Laurian şi  Carmen Sylva, pp. 226 – 237) au comunicat informații inedite despre fonduri de arhivă, izvoare istorice, instituții, atitudini etc. din orașul și județul Botoșani.

Secțiunea a II-a, Varia  Historica, include 12 contribuții istoriografice cu tematică diversă, cu amplitudine zonală sau națională, circumscrise temporal secolelor XII – XX. Astfel, Ionel Cândea a prezentat Expediția militară a Bizanțului din 1166 în geneza culoarului Dunăre – Curbura Carpaților (pp. 241 – 247), în contextul aniversării a 650 de  ani de la prima atestare documentară a localității Brăila. A continuat publicarea altor surse documentare otomane referitoarte la Constantin  Brâncoveanu și  otomanii în 1714 (documente  otomane inedite), pp. 248 – 266, descoperite la Istanbul și traduse de regretatul prof. univ. d-r Mihai Maxim,  originar din com. Vorniceni, jud. Botoșani, osmanist de valoare mondială, membru al Societății Turce de Istorie, magistrul meu.

Referitor la zona Botoșani, contribuțiile sunt diversificate tematic și cronologic. Astfel,  Daniel Botezatu a continuat prezentarea diferitelor instituții ale târgului Botoșani în evul mediu și în epoca modernă, în acest număr al anuarului referindu-se la Alţi  dregători  şi slujitori  domneşti ai Botoşanilor, pp. 267 – 291. Mihai  Gicoveanu a conturat profilul monahului de la Mănăstirea  Secu, Egumenul  Eftimie Canano, pp. 292 – 302, și a publicat Un izvor genealogic şi prosopografic: pomelnicul Mănăstirii Vorona, pp. 317 – 346. George Arhip l-a evocat pe  Dimitrie Evolceanu, coleg şi prieten cu Nicolae Iorga, pp. 347 – 357,  iar Paul – Narcis Vieru a insistat asupra unei provocări valabile și astăzi: Context  istoric și  tendințe socio – economice  ale transporturilor în orașul  Botoșani, pp. 356 – 375.

Iulian  Cătălin Nechifor a analizat și a prezentat, pe baza documentelor de arhivă,  diverse Aspecte  demografice  al comunei Bucecea  la sfârşitul modernităţii, în a II-a jumătate a secolului XIX și la începutul celui următor, pp. 381 – 388. Ana Coşereanu a catalogat câțiva Artişti – zugravi ai bisericilor botoşănene, pp. 402 – 407, iar Steliana Băltuță  a readus în actualitate Un vechi obicei din mitologia populară de purificare a spaţiului sătesc la Tocileni (jud. Botoșani), pe pragul de trecere dintre ani, pp. 376 – 380. În domeniul muzical, Emil Caranica ne-a reamintit O raritate discografică: ,,Tot ce-i românesc nu piere”, în interpretarea tenorului Ion P. Dacian, pp. 389 – 397, iar în cel plastic Liviu Șoptelea a explicat Tehnica picturii în ulei, cu studiu de  caz: lucrarea în ulei pe pânză a pictorului Mihai Bandac, Dimineață de iarnă, pp. 398 – 401.

Pe plan politic – instituțional autohton, Gheorghe – Florin Ştirbăţ a prezentat Parlamentarismul  românesc: preocupări şi  iniţiative până la 1866, pp. 303 – 316, adică începând cu Proclamația de la Padeș a lui Tudor Vladimirescu (23 ianuarie 1821) și până la ”Constituția lui Cuza” (Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris) din 1864 inclusiv. ”Noutatea Statutului, a explicat autorul, era înfiinţarea Adunării ponderatrice (Corpului ponderatoriu) care a căpătat denumirea de Senat, după ulterioarele modificări făcute Statutului. Însă dacă instituţia în sine reprezenta o noutate, din punctul de vedere al atribuţiilor, al componenţei şi al modului de funcţionare, Senatul avea unele puncte comune cu fosta Comisie Centrală de la Focşani, dispoziţii oarecum asemănătoare regăsindu-se în textul Convenţiei. Instituţia Senatului, prin importantele sale prerogative, era deosebit de importantă,  A.D. Xenopol considerând-o “cheia de boltă a întregii noi organizări”. Conform Statutului, membrii care îl compuneau se încadrau în două categorii: senatori de drept şi senatorii numiţi. Senatorii de drept erau mitropoliţii ţării, episcopii eparhiilor, primul preşedinte al Curţii de Casaţie, cel mai vechi dintre generalii în activitate. De fapt aceştia erau şi membrii de drept al Adunării Elective, cu excepţia primului Preşedinte al Curţii de Casaţie şi a generalului, deveniţi senatori de drept.

Numărul senatorilor numiţi era de 64, dintre care 32 numiţi de către domnitor, iniţial ,,dintre persoanele recomandabile prin meritul şi experienţa lor”, ulterior, după modificările operate în Statut, ,,dintre persoanele care au exercitat cele mai înalte funcţiuni în ţară sau care pot justifica un venit anual de 800 de galbeni”. Alţi 32 de senatori erau numiţi tot de către Domnitor dintre membrii Consiliilor generale ale judeţelor, câte unul din fiecare judeţ. Cei 64 de senatori numiţi se reînnoiau câte o treime din 2 în 2 ani, după forma iniţială, ulterior din 3 în 3 ani, pentru câte o jumătate din numărul membrilor. Principiul numirii de către Domnitor a unei jumătăţi din numărul senatorilor fusese aplicat şi cazurile numirii membrilor Comisiei Centrale de la Focşani. Influenţa Domnitorului era una considerabilă şi o exercita prin aceste numiri putând astfel să-şi impună politica”.

Note bibliografice (în Secțiunea a III-a, pp. 409 – 457) au redactat Dan Prodan [Recenzii  şi note bibliografice (VII), pp. 411 – 443] și Steliana BĂLTUȚĂ [Feodosia Rotaru, Reţete de bucate adunate de la sate (culese din sate ale județului Bacău),  pp. 444 – 446; Ioan C. Siminicianu, Comuna Corni – file de monografie, pp. 447 – 457]. Contribuțiile recenzate prezintă diverse aspecte ale evoluției societății românești, ale altor arii de civilizație, ale centrelor de putere continentale în mileniul II d.Hr. Interesante și incitante, respectivele produse istoriografice stârnesc interesul atât al specialistului, cât și a cititorului interesat să afle mai multe informații despre evenimente istorice, personalități, idei, concepții, sentimente, realizări, aniversări, eșecuri, comemorări etc.

În ultima Secțiune, a IV-a: IN MEMORIAM!, Dan Prodan a omagiat pe Ştefan  Cervatiuc (1941 – 2018) – In Memoriam!, pp. 461 – 465: ”S-a stins, după o grea suferință, la 8 februarie 2018, Profesorul, Istoricul, Arhivistul, Cercetătorul, Publicistul, Omul, Colegul, Prietenul Ştefan Cervatiuc. Sit Tibi Terra Levis, Magister Emeritus!”.

Numărul următor al AMS, XVIII, 2019, propune colaboratorilor o tematică aniversară diversă:

– 1989 – 2019: 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989;
– 1939 – 2019: 80 de ani de la semnarea odiosului Pakt Ribbentrop – Molotov și de la începutul celui de-al II-lea Război Mondial în Europa;
– 1919 – 2019: un secol de la începutul Conderinței Păcii de la Paris și încheierea primelor tratate de pace din Franța;
– 1859 – 2019: 160 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească de la 24 ianuarie 1859, în persoana domnitorului Alexandru Ioan Cuza;
– 1859 – 2019: 160 de ani de la întemeierea Gimnaziului din Botoșani, viitorul Liceu ”A.T. Laurian”;
– 1789 – 2019: 230 de la izbucnirea Revoluției burgheze francize;
– 1699 – 2019: 320 de la încheierea păcii habsburgo – otomane de la Karlowitz / Karlofça;
– 1599 – 2019: 420 de ani de la prima Unire a Țării Românești și a Principatului Transilvaniei, sub conducerea personală a lui Mihai Viteazul;
– 1459 – 2019: 560 de la prima atestare documentară a târgului București pe Ialomița;
– 1439 – 2019: 580 de ani de la prima atestare documentară clasică a târgului Botoșani;
– 1359 – 2019: 660 de la întemeierea Țării Moldovei, conform tradiției.

La aceasta se adaugă, evident, contribuțiile referitoare la subiecte și cronologie din categoria Varia Historica.