Adevărata obârşie a poporului român (II)

                Alţi autori care „se abat” de la opinia oficială

Şi alţi autori care se abat de la opinia oficială referitor la romanizare şi pierderea limbii locale a geto-dacilor sunt foarte mulţi. L-aş cita, de exemplu pe prof. univ. dr. Virgil Ene care, la venerabila-i vârstă de cca. 90 de ani, în Cartea sa  „Eminescu versus Einstein”, Editura Brumar, Timişoara, 207p, 2012, unde, pe lângă numeroase momente inedite din viaţa şi opera celor două genii, redă  interesante informaţii din domenii diferite, precum  şi etnogeneza şi istoria poporului român, lingvistică şi sociologie,  noi teorii asupra genezei universului,  şi un capitol despre actualitatea lui Eminescu. Când scrie despre acesta că în timp ce era internat la Ober-Dăbling, insistă asupra convorbirilor lui cu dr. Obersteiner, ca om de ştiinţă, Eminescu susţinea că limba daco-romană este cea mai veche limbă de pe planetă. Lucru dovedit că această supoziţie este veridică, autorul cărţii citate prezentând documente originale sui generis, cele ale lui Eminescu rămase, din păcate, fără rezultat.

Ca alţi autori i-aş nominaliza şi pe cei citaţi de Valeriu D. Popovici-Ursu la începutul cărţii sale Adevărata obârşie a poporului român,  dar şi de Ion N. Oprea în volumul său „Strămoşii noştri din arhive, restituiri”, Editura PIM, Iaşi, 2012, p. 301-304:

Românii ar trebui astăzi să se întemeieze în patriotism şi curaj şi să câştige statornicie în caracter.
Aceste rezultate, cred că s-ar dobândi şi când ei ar avea o bună istorie naţională şi când aceasta ar fi îndestul răspândită.                                        Nicolae Bălcescu

Fără cultul trecutului nu există iubire de ţară.
Mihai Eminescu

Există două lucruri care apasă asupra omenirii şi fără de care nu poate trăi: aerul şi istoria. Pornind de la această realitate, constatăm că atunci când cineva abordează perspectiva viitorului este obligat să răspundă la două întrebări „cine e?” şi „de unde vine?”                                  Lucian Blaga

Va veni o vreme când se va acorda atenţie acestui popor, prea puţin luat în seamă. Cântece şi armonii se vor auzi venind din această ţară despre care nu se prea vorbeşte.  După mii de ani de vieţuire, acest neam se va ridica şi lumea întreagă se va uimi ca de-o minune, aflând, în sfârşit, de câte lucruri a ştiut neamul acesta despre conştiinţa universală.
Bucuriile  acestui neam  au rămas ascunse, nefericirile lui n-au fost cunoscute.
Nimeni nu i-a scris mitologia. Puţini i-au cunoscut istoria şi totuşi, oamenii aceştia au avut, poate mai mult decât oricare alţii, geniul mitului…
Prinţesa Martha Bibescu

A sosit momentul ca în fruntea bunului nostru popor să vie o generaţie care să reia tradiţia generaţiei de la 1848 şi să caute mântuirea neamului numai în propriile noastre forţe, în luptă şi jertfe.
Prof. univ. de istorie, Ioan Ursu, 1875-1925

„Rostul nostru nu poate fi acela de a contempla fără atitudine şi de a ne lăsa în voia celor ce năzuiesc dispariţia totală a strămoşilor noştri adevăraţi, Dacii, prefăcând zilele vieţii noastre într-o apăsare grea şi creând „scaune de judecată” ale arbitrarului, acolo unde şedeau oameni cuminţi. Noi avem o istorie ce ne legitimează şi deasupra noastră – un singur judecător.

Această petiţie este o acţiune de recucerire a istoriei noastre „pierdute”, a conştiinţei noastre naţionale, a respectului faţă de Dacia, acest organism ce sângerează de peste 2000 de ani, o petiţie de recucerire a memoriei”.

Spunând şi scriind cele de mai sus, Napoleon Săvescu ne invită pe cei care mai credem în istoria neamului nostru încă bântuită de convulsiuni biruite ca, asumându-ne sentimentul datoriei să accesăm şi să aflăm „Cine suntem noi”,

(Din revista Oglinda Literară, Vrancea)

„Dacă există persoane în România care au interesul să colaboreze şi să furnizeze informaţii din istoria românilor, le invit cu toată curtoazia să mă contacteze, să-mi scrie şi să-mi trimită materiale. Mă interesează în special calendarul dacic, monumentele, alfabetul, inscripţiile, simbolurile şi monedele dacice, tradiţiile religioase şi culturale, legende şi mituri, obiceiuri vestimentare şi culinare.

Mă mai interesează sistemele de Astronomie-Astrologie, divinaţie şi geomancie ale dacilor. Cu siguranţă că aceştia trebuie să fi ştiut să „citească” curenţii telurici şi în funcţie de energia telurică, să descopere zăcăminte, să fie capabili să prezică anumite evenimente şi eventual să le altereze desfăşurarea – ştiinţă extrem de interesantă practicată de mii de ani în China şi răspândită apoi în întregul Orient”,                             Cristina Nicoleta Sprînceană ( Din revista Oglinda Literară, Vrancea ).

Artur Silvestri a lucrat alături de Antonie Plămădeală, de Nestor Vornicescu şi de alţii, a descoperit opera scriitorului protoromân Martin de Bracara (sec. VI d. Hr.), a investigat opera literară a voievodului dobrogean Ioancu (sec. XIV), s-a aplecat asupra Arhetipului Călugărilor sciţi (2005), a sprijinit cercetările şi traducerea Codexului Rohonczi de către Viorica Enăchiuc, a înfiinţat edituri şi publicaţii etc. Toate acestea i-au adus multe prietenii, a format în jurul său o adevărată mişcare naţională în cultură.
Theodor Codreanu, profesor, doctor în Filologie, membru al U.S.R. ( Din „Artur Silvestri – Aşa cum l-am cunoscut”, vol.I, Editura Carpathia, 2010).

Ediţiile Premiilor Patrimoniului Naţional au fost premii puse în aplicaţie. Îmi spuneam că sunt ignorantă, era pentru prima dată când auzeam despre Tăbliţele de la Sinaia.
Melania Cuc, membră al U. S. R. şi al Uniunii Scriitorilor de Limbă Română din Quebec, Canada. (Din „Artur Silvestri – Aşa cum l-am cunoscut”, vol. I, Editura Carpathia).

Am venit împreună cu domnul Nicole Pacev, liderul românilor din Kozlodui, vicepreşedinte al Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria (AVE) pentru a participa la un seminar pe teme istorice la Deva, la invitaţia unor profesori din Transilvania. Eu am prezentat o comunicare despre Imperiul Româno-Bulgar al Asăneştilor, iar colegul despre contribuţiaromânilor la eliberarea bulgarilor de sub turci şi la formarea intelighenţiei politice şi culturale a tânărului stat format după Războiul de Independenţă de la 1877-1878. Faţă de ambele intervenţii profesorii din Cluj, Alba Iulia, Timişoara, Deva sau Braşov s-au arătat surprinşi, ceea ce îmi dă convingerea că şcoala românească de istorie are un vacuum, cel puţin în privinţa Istoriei românilor sud-dunăreni.
Ivo Gheorghiev (Ioan Gheorghe) Preşedintele AVE din Bulgaria, Vidin.
( Din revista Formula AS nr.968, mai 2011.

Domnul Valeriu D. Popovici-Ursu este adeptul unei teorii privind originile poporului român care este departe de poziţia oficială a istoriografiei rămâne care timp de 150 de ani este adepta teoriei formării poporului român în urma intensului proces de romanizare petrecut de Dacia după cucerirea romană.
Acesta a fost şi primul imbold pentru a prezenta publicului românesc şi un alt punct de vedere decât cel oficial.
(Din Cuvântul editorului Gedo, Cluj la cartea „Adevărata obârşie a poporului român”, 2002)

„Cu sute de ani înainte de Hristos, dacii îşi ştanţau aici (Caransebeş, cetate dacică), moneda numită tetradrahmă.”

După 2000 de ani de istorie dramatică numai prin examinarea lucidă şi fără prejudecăţi şi prin solidaritate cu ceea ce înseamnă informaţie verificată, ne putem situa locul nostru constituit şi vom putea, mâine, să nu ne pierdem în viitorul se proiectează şi se priveşte cu îngrijorare .       (Ion Marcel Vela, primarul oraşului Caransebeş, revista „Formula AS” nr. 976, iulie 2011). Petiţia lui Andrei Petiţie: Cine suntem noi? Adevăruri ascunse de Academia Română.

Rostul nostru nu poate fi acela de a contempla fără atitudine şi de a ne lăsa în voia celor ce năzuiesc dispariţiatotală a strămoşilor noştri adevăraţi, Dacii, prefăcând zilele vieţii noastre într-o apăsare grea şi creând „scaune de judecată” ale arbitrariului, acolo unde şedeau oameni cuminţi. Noi avem o istorie ce ne legitimează şi deasupra noastră – un singur Judecător.

Această petiţie este o acţiune de recucerire a istoriei noastre „pierdute”, a conştiinţei noastre naţionale, a respectului faţă de Dacia, acest organism ce sângerează de peste 2000 de ani, o petiţie de recucerire a memoriei.

În final vă invit pe cei care mai cred în istoria neamului nostru, încă bântuită de convulsiuni biruite, să-şi asume sentimentul datoriei faţă de ea şi să semneze:

PETITIA LUI ANDREI.
(Din Oglinda Literară, Vrancea).