Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

ADRIAN ERBICEANU – PRINTRE SILABE

022 [800x600]Adrian Erbiceanu – Printre silabe
(Sumar al prezentării făcute de prof. Ortansa Tudor, sâmbătă 21.04.2012, cu ocazia lansării volumului poetului Adrian Erbiceanu, Printre silabe, lansare organizată de
Asociația Scriitorilor de Limbă Română (ASLRQ), la Centrul Socio-comunitar, 6767 Côte-des-Neiges, Montréal)

Spunând Adrian Erbiceanu, ne gândim, în primul rând, la cofondatorul şi Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Québec şi la Directorul executiv al Editurii de limbă română (ASLRQ) din metropola canadiană Montréal. Dar de data aceasta Adrian Erbiceanu ni se prezintă cu un volum de poeme, carte ieșită proaspăt de sub tipar datorită efortului Editurii SINGUR din Târgoviște.
Talentul poetic al dlui Adrian Erbiceanu, dublat de instruirea specială de care s-a bucurat în ţară – ca elev al unor şcoli de elită: Liceul Militar din 031 [800x600]Breaza, Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri din Piteşti şi ca absolvent al Facultăţii de limbă și literatură română la Institutul Pedagogic din București – și-au pus amprenta asupra operei sale literare.
Recitindu-i poemele, descoperim o stare originală de poezie, o stare ce se degajă din versuri armonioase, scoţând în evidenţă virtuţile expresive ale limbii române, muzicalitatea ei. Melodicitatea discursului liric dovedește stăpânirea artei scrierii poetice clasice, ordonate, disciplina unei scriiturii îndelung studiate, dar și farmecul ambiguităţii moderne.
Volumul – o creație lirică deschisă, sinceră și luminoasă, ascunzând „printre silabe” ecouri ale unor seisme sufletești proprii autorului dar și condiţiei emigrantului – reprezintă însăşi modernitatea versurilor « clasice » pe care nu toţi o înţelegem sau o înţelegem cu greu. Poetul îşi deschide sufletul celui care ştie să-l citească. El știe cum să transforme în „marea poezie” propriile meditaţii, sentimentele, acele „gânduri ilicite”, cărora le sunt supuse toate vârstele. El urcă trepte după trepte (v. Treceai, În calea ta, Și tot alerg, Bat caldarâmul vieții), purtat, parcă, de un nestăvilit dor, Dorul-dor devenit concept filosofic la LucianBlaga, reflectat în poezia lui Goga și împământenit de Grigore Vieru. Poetul nu s-o fi gândit, poate, la aceste apropieri, dar cititorul le face pentru că împreună aparținem aceluiași spațiu al inconștientului, spațiu care, parcă profetic, a fost numit « spațiul mioritic ».
Vreți să știți cât de român este Adrian Erbiceanu, care este contribuția sa la dezvoltarea limbajului poetic românesc? Citiţi-i atent acest ultim volum!
La niciun poet din Diaspora nu am găsit atâta romantism evocator ca în Poezia lui. Am întâlnit, e drept, tablouri nostalgice ale plaiurilor natale presărate cu intraductibilele cuvinte românești: dor, plai,… ce ne apar ca scăpărări de stele pe firmamentul peisajului poetic al țării de origine, dar la Adrian Erbiceanu am descoperit constelații; expresii întregi transformate în simboluri. El îi dă cuvântului intraductibil românesc, conotații noi, traumatizante. Pentru frumusețea și tragismul ei, îmi permit să reiau în întregime poezia intitulată, pur și simplu „Dor”: „Jos la răscruce, gata de ducă / Ce mă mai ţine, mă tot hurducă. // Dorul atârnă frunză săracă, / Dragostea vine, dragostea pleacă… // Prind, ca din palme, să se răsfire / Cioburi păstrate în amintire… // Ca o minciună consolatoare, / Vremea mă ninge, clipa mă doare… ”
Poezia lui Adrian Erbiceanu e învăluită în taină, în doruri ce transpar în boare folclorizantă, în starea eminesciană; de aici și polarizarea atenției către „marea trecere”, cu toate interjecțiile și semnele ei de exclamare. Și poezia sa are : „un nu știu ce, și-un nu știu cum”, adică un farmec aparte.
052 [800x600]Rătăcitor, el suie din treaptă în treaptă, piramidal. Ajuns în vârful ultimului modul al coloanei infinite, imaginează o spirală din care năzuiește să cuprindă infinitul, căci asta ne este soarta celor care ne-am născut pe plaiurile lui Eminescu și Brâncuși. Să năzuim mereu spre altceva, tot mai sus, dar care veşnic „va rămânea departe”. Și, conchide poetul în poezia „Mă-ncearcă, uite-așa”: „Mă-ncearcă, uite-așa, un dor… / …Și iar mă-ntorc la poarta ta și bat… ” La poarta cui? – ne întrebăm noi, cititorii – LA POARTA POEZIEI!
Volumul Printre silabe, prin varietatea, profunzimea și modernitatea materialului expus, este o carte grea de sensuri care ne invită să o citim cu mare atenție.
Cele 60 de poeme cuprinse în acest volum constituie un florilegiu. Nu ne rămâne decât să mulțumim Editurii SINGUR pentru această neașteptată oportunitate.
Prof. Ortansa TUDOR



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 19 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5