Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Adrian IRAȘOC: Tribut

    Adrian IRAȘOC

     

    Tribut

    (15-19 iunie 2017)

     

    Am rămas străini la noi în țară,
    Voi v-ați dus în cer la ăi’ bătrâni,
    Ne-ați lăsat pustii în cuib de cioară
    Ş-am rămas în lacrimi și minciuni.

    Ne-ați lăsat, maeștrilor, la moarte,
    În pământ de Dumnezeu uitat
    Ş-au rămas poeți cu inimi sparte,
    După ce-au văzut ce-ați îndurat.

    Ați luptat cu diavolii din țară,
    Pentru noi v-a ars şi jar în piept,
    Voi ați scris iubirea pe-o vioară
    Ca să-nvie sufletul inert

    Când îi cântă vers sculptat de-o palmă
    Ce-a iubit ş-a ars pentru popor,
    Ş-a făcut dreptate pentru mamă,
    Ş-a luptat să-i facă viitor…

    Plâng, suspin, mă tulbur şi mi-e ciudă
    C-au rămas în urmă doar corupți,
    Iar poeții drepți din țara slugă
    Au plecat… Ş-acum toți suntem muți.

    Şi nu spunem lucrului pe nume…
    Noi suntem în casa noastră sclavi,
    Că lăsăm o cioară să sugrume
    Mamă, tată, fii, nepoți şi frați!

    Unde ați plecat așa devreme?
    Unde-s Păunescu şi Vadim?
    Unde-s oamenii ce-au plâns catrene
    Peste țara ce le-a dat venin?

    Lacrimi, foc şi foame ne așteaptă,
    Pâinea ne-o mănâncă azi un neamț,
    Plâng Carpații, că pădurea crapă
    Sub cruzimea bozgorului lanț.

    Azi pământul oameni buni înghite
    Şi mănâncă ciuma din popor,
    Iar românul fură şi nu simte
    Că ucide inimi c-un topor.

    Când cu falca lacomă apucă
    Mâna ce aseară l-a hrănit;
    El s-aşează cinic pe o bucă
    Şi cu farmazoance stă crăcit.

    Nu e om, că n-are mamă, tată,
    Nu contează nimeni pentru el;
    Profitor ce noaptea se îmbată,
    Drac mai josnic ca orice şeptel…

    Vai de noi, maeștrilor! Ce lume…
    Azi absurdă, mâine mult mai rea;
    Ați plecat și nimeni nu mai spune
    Cine, unde, cât și cum fura,

    Căci românii nu-şi mai spun pe nume,
    Toți s-ascund pe după deget strâmb,
    Muşcă din indiferenta lume
    Şi privesc în urmă doar râzând…

    Vai de țara care-n grâu se scaldă!
    Vai de cei care trăiesc în ea!
    Ai pe masă mămăliga caldă
    Ş-alegi pâinea care-i cea mai rea?

    Că îți zice neamțul sau chinezul:
    „Mult mai bună e otrava mea”
    Şi pleci capul, că ăsta ți-e Crezul;
    Nu ești demn deloc în țara ta…

    Ăia buni se duc, că se consumă…
    Şi rămân în lume uscături;
    Sunt „nebuni” şi se întorc în humă,
    Că n-au loc să stea între scursuri.

    Să le mulțumim măcar c-o floare,
    Azi, când timpul mort li s-a făcut…
    Să le scriem ş-o îmbrățișare
    În acest poem – sărac tribut!

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5