Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

„Agatha Christie a României”-Rodica Ojoc-Braşoveanu, soţia lui Cosma Braşoveanu, actorul, un cuplu, cu viaţa lor

Primit pentru publicare: 14 Iun. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 20 Iun. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

        Rodica Ojoc-Braşoveanu, născută la 28 august 1939  (acuşi 80 de ani de la naştere), mama profesoară, tatăl avocat, cu facultatea de ştiinţe juridice la Iaşi, exmatriculată în 1956 şi arestată pe motiv  de solidaritate şi susţinătoare a revoltei populare anticomuniste de la Budapesta, are o biografie care merită cunoscută, mai ales ca om, scriitoare şi soţie.

A fost căsătorită cu un om de afaceri din Timişoara de care a divorţat repede, iar pentru a se întreţine şi a-şi spăla învinuirile timpului – nu mai corespundea vremurilor, nici familial, nici politic, tatăl mai întâi apoi ea, purtau stigmatul de  încarceraţi – s-a angajat ca muncitoare necalificată într-o fabrică de medicamente, unde a ajuns „fruntaşă în producţie” şi nu numai atât, membră a brigăzii artistice de agitaţie în cadrul căreea s-a evidenţiat în activitatea obştească de culturalizare a maselor – fiind o prezenţă activă la dansuri, la cor şi gimnastică, de natură să-i şteargă petele din dosarul de cadre…

Din 1962 a intrat la facultatea de ştiinţe juridice din Iaşi, dar a absolvit-o în 1967 la Bucureşti, unde a profesat în avocatură – ca odinioară tatăl ei – timp de şapte ani.

Între timp l-a cunoscut pe Cosma Braşoveanu, artistul, s-a recăsătorit cu el, care depistându-i talentul, a îndrumat-o să scrie primul ei roman poliţist „Moartea semnează indescifrabil”, publicat la Editura „Albatros”, colecţia „Aventura” în 1971 şi în urma succesului dobândit cu el  a renunţat la avocatură şi s-a dedicat scrisului, astfel că, până în 1999, spune ea, a scris şi publicat 35 de romane, majoritatea poliţiste.

Are, însă, şi câteva cu subiect istoric. Unul – ştiinţifico-fantastic. Are şi un întreg ciclu Melania Lupu, vreo 7, dintre care noi ne vom referi la volumul „Cianură pentru un surâs. Bună seara, Melania!”

Melania e o bătrână, o detectivă, foarte pricepută, care prin ceea ce pune la cale, înspăimântător dar cu farmec, reuşeşte, fără a putea fi dovedită, să facă, folosind cianura pusă în plombele dinţilor, să dispară din viaţă unii dintre vecini… precum făcea Agatha Christie, englezoaica.

„Melania Lupu, care a fost inspirat dintr-o eroină secundară a filmului „Aeroportul”, alături de confidentul ei – motanul Mirciulică, un personaj care încalcă repetat legea cu o candoare și inteligență remarcabile, o hoață care, de fapt, nu fură, o escroacă care nu înșeală, un „erou” anchetat mereu de maiorul Cristescu”, notează mai explicit un cronicar.

Cronicar care detaliază: „Din acest ciclu fac parte volumele „Bună seara, Melania !”, Editura Dacia, apărut în 1976, „Melania și misterul din parc”, în anul 1990, „O toaletă a la Liz Taylor” şi „Anonima de miercuri”, în anul 2000, dar mai ales „Cianură pentru un surâs”, cartea de căpătâi a autoarei, în care cititorul o cunoaşte şi o descoperă pe Melania, o bătrână excentrică, dar plină de o aparentă candoare, detectiv şi infractoare în acelaşi timp, cu faţete care înspăimântă şi farmecă deopotrivă prin sinusoidele ei psihologice. În carte sunt prezentate întâmplări senzaţionale, în care schema eliminării pe rând a vecinilor, prin plasarea cianurii în plombe, ne aduce aminte de „Zece negri mititei” a Agathei Christie”..

Având drept model scrierile unor autori precum  Edgar Wallace, Georges Simenon, Karl May, pe Theodor Constantin şi Haralamb Zincă, ea a fost denumită – de Eugen Barbu şi Theodor Mazilu – drept „Agatha Christie a României” pentru maniera cum a reuşit să-i împrumute şi redea stilul, soluţiile descrierilor.

          La acestea, ediţia Adevărul, 2009,  şi-a adus contribuţia şi cei cu construcţia, cu tiparul, iată, citiţi-i Prologul, nici două pagini, după care, „Cianură pentru un surâs”, cuprins, chiar de la început, cu „după treizeci de ani”, până la terminarea celor mai bine de 400 de pagini, după model Rodica Ojoc-Braşoveanu, adică Agatha Christie, alergi să identifici, ca cititor începător, ce, „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în biblioteca” personală. Până te dumireşti, cele 100 de cărţi sunt în Biblioteca Adevărul, din rândul cărora fac parte şi ce a scris autoarea ca titluri… un fel de trimitere poliţistă!

       Adevăr, adevăr curat rămâne însă de pe atunci, ceea ce astăzi se cheamă Copyright cu ceea ce este scris pe ultima filă:”Reproducerea parţială sau integrală a textului fără acordul editurii este interzisă şi va fi pedepsită conform legilor în vigoare”, prevedere căreia dacă ne-am fi potrivit, cartea autoarei nu ar fi fost astfel recenzată.

Dar, pentru că ne-am văzut de treaba gazetărească, am respectat textul, autorul, editorul, cu redarea în paranteze ori între ghilimele a ce nu ne aparţine, mai precizăm şi faptul că romanul „Fiara” al soţului autoarei, rămas neterminat la moartea lui a fost finalizat de Rodica Ojoc-Braşoveanu. Se ştie, seara, înainte de moartea lui Cosma, cei doi, soţ şi soţie, fuseseră  la Casa Scriitorilor unde, la o masă rezervată îşi tot povestiseră şi se distrase, încât caricaturistul Matty, văzându-i şi mirat de buna lor dispoziţie i-a întrebat direct şi insistent ce şi-au povestit atât de interesant, iar ei, cu aceeaşi bună dispoziţie i-au răspuns într-un glas, „da, despre viaţa noastră am vorbit”, ca a doua zi, 20 august 1981, la doar 46 de ani ai lui, soţul-actorul Cosma Braşoveanu să fie răpus de un infarct, al cincilea, în urma căruia s-a stins.

Ca în martie 2002, Rodica să fie şi ea diagnosticată cu grave afecţiuni cardiace şi de plămâni, „marea doamnă care fusese Agatha Christie” să treacă şi ea la cele veşnice la 2 septembrie  la vârsta de 63 de ani.

        În 2003 a apărut volumul „A fost Agatha Christi a României-Rodica Ojoc-Braşoveanu” scris de Mădălina Ojoc Braşoveanu (Pascu), nepoata ei, fiica fratelui scriitoarei, care-i creionează tot parcursul vieţii.

          „Ceea ce este impresionant în această apariţie editorială, este iubirea pe care Cosma i-o purta soţiei sale, cu petreceri cu totul ieşite din comun organizate de câte ori îi apărea ei o carte: zile în şir decora spaţiul cu materiale lucrate de mâna lui cu o fantezie ieşită din comun, angaja lăutari şi primea invitaţii cu muzică specifică locului de unde îşi aveau fiecare rădăcinile, îi cumpăra cele mai scumpe rochii, ba una i-a confecţionat-o chiar el. Astfel sunt aflate multe detalii necunoscute până atunci, care dau măsura firii, caracterului, obiceiurilor şi mai ales relaţiei lor extraordinare, geloziei şi posesivităţii lui, ea răspunzându-i cu o ignoranţă plină totuşi de eleganţă şi dragoste”, scrie cronicarul care poate fi nu unul.

Redându-i stilul de muncă acerbă, Răzvan Moceanu pune în pagină nu numai spusele lui Valentin Nicolau, editorul cărţii ei, ci şi părerile sale::.

„Imaginaţi-vi-o pe distinsa doamnă sculându-se în fiecare dimineaţă la ora cinci, făcându-şi o cană mare de cafea tare pentru a se aşeza cel târziu la şase în faţa maşinii de scris. Până la nouă-zece umplea o scrumieră. Când se oprea din scris, manuscrisul tocmai ce crescuse cu câteva pagini. Şi asta zi de zi. Un mare profesionist al scrisului. Ca editor, mi-aş dori să mai am şansa să pot lucra cu cineva asemenea Doamnei Braşoveanu” şi „Pentru mine, Rodica Ojog-Braşoveanu este singurul scriitor român profesionist pe care l-am cunoscut. În alte împrejurări istorice şi culturale, cărţile Doamnei Ojog-Braşoveanu ar fi avut un destin internaţional”.

                         Ion N. Oprea, Iaşi,14 iunie 2019.