Interviu realizat în studio de Alina Chiriac-Ivașcu, redactor al Radio Moldova din Chișinău, și difuzat în direct în emisiunea Matinal de weekend, la 12 mai 2024.

– Te salut cu drag, Florin Bălănescu!

– Te salut și eu la fel, Alina, ca și pe dragii noștri ascultători!

– Acum două zile, am fost împreună la Muzeul „[Casa Memorială] Dumitru Matcovschi” de la Vadul-Rașcov [raionul Șoldănești]; care sunt impresiile tale de acolo?

– Pentru mine, Basarabia este un balsam; nu pot lăsa să treacă două luni fără să fiu aici. Îmi încarc bateriile de fiecare dată – ca dovadă, n-au trecut nici două luni de la ultima mea vizită și va dura mai puțin de o lună până la următoarea, dar nu știu cum va trece timpul până atunci, pentru că nu mai am răbdare încă de pe acum. Mă aflu în postura călătorului ce descoperă un tărâm pe care nu și l-a închipuit atât de fascinant. Nu știu dacă voi mai sunteți conștienți de miracolul și de încărcătura acestui pământ; poate că v-ați obișnuit…

– Dar și dincolo de Prut sunt niște locuri minunate…

– Da, mai ales în nordul Moldovei și în Ardeal. Mie nu-mi plac zonele de șes; ori, aici, sunt numai dealuri și văi, cu vegetație și păduri, pe care privirea ți se odihnește necontenit. Pentru mine, Basarabia este un loc unic; eu nu-mi doresc să merg în România pe cât de des vreau să ajung aici. Referitor la Vadul-Rașcov, acolo e paradisul coborât pe pământ. Ca în toate satele basarabene, de altfel; eu încă n-am găsit unul care să nu-mi meargă direct la inimă, nemaivorbind de cât de curate sunt. Dar curățenia sufletească a oamenilor, în primul rând, m-a cucerit. Alaltăieri, am văzut Nistrul curgând atât de liniștit pe lângă sat, ca și cum n-ar fi trecut atâtea și peste el… Am cunoscut un localnic care mi-a spus: „N-am ieșit și nici n-am simțit vreodată nevoia să ies din satul meu.” Din curtea lui, se vedea Nistrul alunecând și, peste tot, copaci, flori și verdeață. L-am înțeles perfect… Tot acolo, am aflat și foarte multe povești interesante – unele dăinuind de secole, altele mai recente, dar toate încărcate de istorie și de frumusețe. E de revenit în sat; Vadul-Rașcov este o țintă unică pentru suflet.

– Când am ajuns la mormântul lui Dumitru Matcovschi și ai văzut cimitirul la umbra copacilor și atât de îngrijit, mi-a plăcut expresia ta: „Aici, să tot mori!”

– O, atâta tihnă insufla locul acela…

– Ce ai reușit să mai vezi și ți-a plăcut aici?

– Nu poate exista ceva care să nu-mi placă în Basarabia; doar faptul că n-aud vorbă românească peste tot. În rest, peisajele amețitoare, clădirile vechi – eu sunt un împătimit al arhitecturii interbelice și mai de demult – casele evreiești care s-au păstrat, probabil și poveștile din spatele lor dăinuie ascunse pe undeva, totul e pe gustul meu. Cu alte prilejuri, am mai fost la Rezervația Cultural-Naturală Orheiul Vechi, la Casa-muzeu Alexandru Donici din satul Donici, la Conacul Balioz din satul Ivancea – toate din raionul Orhei, la Muzeul Memorial Alexei Mateevici din satul Zaim, raionul Căușeni, la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi și în alte locuri la fel de minunate. Ca să nu mai vorbesc de Chișinău, capitala sufletului meu, cu care nu se poate asemui nici Iași și, cu atât mai puțin, nici București. Peste toate, însă, vă așez pe voi, basarabenii, care – în ochii mei, cel puțin – sunteți unici; aveți o deschidere, o sinceritate, o căldură, o frumusețe sufletească și o omenie care nu înțeleg cum de s-au putut păstra după veacuri de opresiune.

– Dar, și pentru noi, partea de dincolo de Prut e pământul făgăduinței, pentru că suntem atașați de acele locuri și simțim, din plin, energia lor…

– Vă înțeleg… Dar pe mine mă trage încoace și faptul că m-am născut pe Prut, cu ochii în curțile Basarabiei.

– Ai întâlnit și oameni speciali?

– Pentru mine, toți sunteți speciali; am avut, însă, bucuria să cunosc două doamne de o sensibilitate aparte; am fost în atelierele artistelor plastice Eudochia Robu din satul Mitoc, raionul Orhei și Ecaterina Ajder din Chișinău, unde am intrat ca într-un sanctuar, un templu de frumusețe. Acolo, domnește o pace izvorâtă din sufletele lor deschise și din lucrările pe care le-au zămislit cu atâta sensibilitate. Oamenii aceștia trebuie să fie foarte fericiți în universul lor, iar, pentru asta, nu cred că au nevoie de cine știe ce confort sau prietenii; se refugiază în artă și, ca rezultat, ies lucruri minunate din mâinile lor.

– Ce ți-ai propus să mai vizitezi?

– Următoarele destinații sunt deja fixate: Casa-muzeu Grigore Vieru din satul Pererâta, raionul Briceni, Casa-muzeu Igor Vieru și Conacul Cazimir din satul Cernoleuca, raionul Dondușeni, Casa Memorială Adrian Păunescu din satul Copăceni, raionul Sângerei, Conacul Manuc Bei din orașul Hâncești, raionul cu același nume, dar vor fi și altele.

– Îți mulțumesc mult pentru prietenie și pentru că ți-ai găsit timp să vii și la Radio Moldova.

– Cu tot dragul, de fiecare dată. Rămas bun, ție și dragilor noștri ascultători!

Florin Bălănescu