Dumitru Matcovschi s-a născut la 20 octombrie 1939, în satul Vadul-Rașcov, județul Soroca, România (astăzi, în raionul Șoldănești, Republica Moldova) și a murit la 26 iunie 2013, la Chișinău, fiind înmormântat în cimitirul din satul natal. A fost un remarcabil poet, prozator, dramaturg și publicist, precum și un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia, membru al Frontului Popular din Moldova. A fost căsătorit și a avut două fiice. A absolvit Facultatea de Istorie și Filologie a Universității de Stat din Chișinău. Este autorul a peste 50 de volume, unele dintre creațiile lui fiind traduse în peste zece limbi. Piesa de teatru „Troița” a fost ecranizată (1993), iar multe dintre versurile sale au fost transpuse pe note. A primit numeroase distincții, între care Medalia „Pentru merite în muncă” (1986), titlul de Scriitor al Poporului (1989), Premiul de Stat al Republicii Moldova (1990), Premiul „Mihai Eminescu” (1992), Ordinul Republicii Moldova în grad de Cavaler (1996), Premiul Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescu” (1997), Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor (2000), titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău (2009), Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer (2011), Premiul Național al Republicii Moldova (2011) și Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler (2012). A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1965) și membru titular al Academiei de Științe a Moldovei (din 1995). I-a fost dedicat filmul documentar „Aici, departe” (2002), în satul natal funcționează casa memorială cu numele său (din 2011), anual este organizat Festivalul Internațional de Poezie și Cântec „Acasă la Dumitru Matcovschi” (din 2011), iar 2014 a fost declarat „Anul Dumitru Matcovschi”. Mai multe străzi și instituții școlare îi poartă numele, au fost realizate busturi ale lui și au fost emise un timbru poștal și o monedă comemorativă cu chipul său, precum și o insignă aniversară.

Stela Gavrilița s-a născut la 1 august 1965, în satul Vadul-Rașcov, raionul Șoldănești, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (astăzi, în Republica Moldova). Este căsătorită și are o fiică. A absolvit Colegiul Orășenesc de Medicină din Chișinău și este studentă în ultimul an la Facultatea de Filologie a Universității Pedagogice de Stat Ion Creangă din municipiu. Lucrează ca asistent medical la Liceul Teoretic Dumitru Matcovschi din satul natal și este directorul Muzeului Casa Memorială „Dumitru Matcovschi” din localitate. Despre viața și activitatea marelui scriitor, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 10 mai 2024, la muzeul local.

– Doamnă Stela Gavrilița, vă rog să faceți o prezentare a biografiei lui Dumitru Matcovschi.
– Bine ați venit la casa memorială a scriitorului, care-și are, larg, ușile deschise pentru toți cei ce vor să fie sufletește alături de opera și copilăria sa! Satul Vadul-Rașcov a fost binecuvântat de bunul Dumnezeu ca, în această căsuță de pe malul bătrânului Nistru, în familia țăranilor mijlocași Leonte și Eudochia Matcovschi să se nască un fecior – cel de-al doilea copil, care a primit numele Dumitru. Odată cu primirea tainei botezului, el a preluat și unele virtuți sfinte de la preoți: privire senină, suflet curat și demnitate de bărbat, pentru ca, peste ani, să devină marele om de cultură Dumitru Matcovschi. Și-a petrecut copilăria aici, împreună cu mama, tata, fratele Andrei și surorile Valentina, Silvia și Maria. Ca toți copiii, Dumitru ducea animalele la păscut și își ajuta părinții în gospodărie și la lucrările de la câmp. La școală, a fost un elev foarte bun, citea mult și participa la diferite activități. A terminat zece clase în sat, după care drumurile l-au dus la Chișinău, unde, în anul 1956, a devenit student la Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă; în ultimul an, al patrulea, a învățat la Universitatea de Stat, în urma fuzionării celor două instituții de învățământ superior, absolvind în anul 1961. Și-a făcut debutul literar în anul 1963, cu placheta de versuri Maci în rouă.

– Cum și când a apărut ideea acestui muzeu?
– În anul 2002, mama poetului a trecut în eternitate și a lăsat casa moștenire fiicei sale Valentina, care a avut grijă de părinți, iar ea a donat-o statului, pentru a fi amenajat aici un muzeu, inaugurat la 20 octombrie 2011, când scriitorul a împlinit 72 de ani. Atunci, a venit și Dumitru Matcovschi; a intrat în ogradă, s-a dus la colțul casei ca să vadă Nistrul, pentru că el a fost un înotător foarte bun, care trecea râul de câteva ori pe zi. Apoi, a intrat în casă, pășind, mai întâi, în camera copilăriei, unde s-a așezat pe patul mamei și a spus: „Mamă, am venit acasă!” Întrebat ce înseamnă pentru el acest moment, a răspuns: „Multe bucurii am avut în viață, dar deschiderea acestui muzeu este cea mai mare dintre toate, pentru că anii mei cei mai frumoși au fost cei ai copilăriei.”

– Ce puteți spune despre ultima parte a vieții scriitorului?
– La 17 mai 1989, un accident tragic, care se presupune că a fost organizat, era cât pe ce să-i curme viața, fiind strivit de un autobuz. A urmat o lungă perioadă de recuperare fizică și morală, în care a suportat peste 20 de intervenții chirurgicale la Chișinău, Moscova și București. În anul 2012, în această ogradă a fost sărbătorită nunta de aur a sa și a soției Alexandrina. Din dragostea lor, s-au născut două fetițe – Dumitrița și Adriana –, pe care părinții lor le-au iubit foarte mult. Un an mai târziu, bunul Dumnezeu l-a luat dintre noi pe Dumitru Matcovschi, a cărui dorință a fost să se întoarcă acasă, pentru că și-a dorit ca deasupra mormântului său să fie presărată țărâna baștinei. El ne-a lăsat ca moștenire opera lui, ce valorează cât un tezaur, în care a scris despre tot ce e mai frumos pe lume, cântând și plângând la bucuriile și necazurile poporului român.

Florin Bălănescu