Liana Ivan-Ghilia s-a născut la 16 iunie 1962, la București. Este căsătorită. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București și Facultatea de Istoria și Teoria Artei a Academiei de Arte Nicolae Grigorescu (astăzi, Universitatea Națională de Arte) din Capitală, deținând titlul de doctor în Filologie. Lucrează ca muzeograf în cadrul Muzeului Municipiului București, având sediul în Palatul Șuțu din Capitală. În această calitate, mi-a vorbit despre istoria și configurația edificiului într-un interviu realizat la 9 august 2022, în incinta acestuia.

– Doamnă Liana Ghilia, cine și când a construit acest palat?
– A fost ridicat de doi arhitecți vienezi, Johann Veit și Conrad Schwink, în 1834, pentru familia marelui postelnic Costache Grigore Șuțu și a soției sale Ruxandra (născută Racoviță), a cărei zestre a conținut și terenul pe care a fost construit edificiul; ea era înrudită cu spătarul Mihail Cantacuzino, ctitorul Spitalului Colțea. În acea perioadă, influența otomană se stingea și noua orientare viza stilul de viață și arhitectură occidental. Decorațiunile interioare ale palatului se datorează sculptorului german Karl Storck, stabilit în Capitală, fondator al unei adevărate dinastii de artiști și primul profesor de sculptură la Școala Națională de Arte Frumoase din București, înființată în 1864. În afară de rolul de locuință a familiei Șuțu, aici au mai funcționat Banca Chrissoveloni, Primăria Capitalei, un institut de construcții și Muzeul Municipiului București.

– Cum arăta palatul în perioada de început?
– Clădirea a rămas legendară până astăzi pentru somptuozitatea și bunul-gust cu care a fost decorată, mai ales în perioada soților Grigore (fiul lui Costache Grigore Șuțu) și Irina Șuțu (născută Hagi-Mosco), ce organizau aici cele mai faimoase baluri de la sfârșitul secolului al XIX-lea bucureștean. Edificiul cuprinde aproximativ zece încăperi mari, două holuri imense, două saloane principale, dintre care unul decorat cu oglinzi, destinate, în principal, seratelor, despre care au scris contemporanii bucureșteni sau cei veniți din străinătate. Una dintre ele este o oglindă venețiană încadrată într-o ramă foarte frumos sculptată – cea mai mare din București la momentul instalării ei –, deasupra căreia se află portretul în medalion al Irinei Șuțu, iar cealaltă reflectă un ceas comandat special la Paris, aflat în partea superioară de la etaj, unde aveau loc marile serate, care poate fi văzut în ea. În afară de aceste săli, există spațiile de locuit, sufragerii, cămări, depozite și băi. Interioarele erau decorate cu mobilier occidental și numite pe culori, în funcție de cromatica dominantă (saloanele roșu și galben). Palatul a fost printre primele construcții din București iluminate cu gaz aerian; exista o instalație specială, care, odată aprinsă, crea un fel de fluture de lumină în jurul balconului, ceea ce oferea o luminozitate feerică la întrunirile protipendadei bucureștene. În exterior, palatul prezintă o arhitectură neoromantică, în stil neogotic, și are un balcon generos, ferestre arcate și turnulețe așezate, câte două, pe laturile de nord și de sud. La intrare, se află semnul heraldic al familiei Racoviță – soare și doi lei afruntați –, iar pe clădire se găsește stema familiei Șuțu, care cuprindea, fiindcă a dat domnitori și în Moldova, și în Țara Românească, bourul moldovenesc și acvila valahă. Pentru că ultimii domni fanarioți în ambele principate române au fost din familia Șuțu, trebuie amintiți domnitorii Mihail Șuțu și, respectiv, Alexandru Șuțu – rudele lui Grigore Șuțu. Ultimii moștenitori ai palatului au fost Constantin Șuțu, ofițer în armata greacă, și, cel din urmă, un ofițer din armata română.

– Care era aspectul din epocă al curții exterioare?
– Palatul era înconjurat de grădini vaste și vegetație luxuriantă; existau aici păsări și animale exotice, seră, oranjerie – nelipsită de la marile case boierești –, alei, flori și specii exotice de arbuști și de copaci. În curte, se afla și o frumoasă fântână arteziană, pe care mulți o asemănau cu cea de la Versailles.

– Palatul a suferit modificări de-a lungul vremii?
– În 1862, aspectul interior al clădirii a fost mult schimbat, în urma unor operații de modernizare constând în adăugarea unor elemente arhitectonice, printre care și o monumentală scară desfăcută în două brațe, reflectată în imensitatea unei oglinzi aduse de la Murano. În afară de alterările produse de timp, nu a suferit alte modificări majore; este unul dintre cele mai vechi monumente arhitecturale bine păstrate din București.

– Ce obiecte originale se mai păstrează de atunci?
– Mai există un somptuos candelabru, realizat de meșterul austriac Escher, și cele două oglinzi – prima de la intrare, iar a doua din salonul galben, unde sunt organizate, astăzi, expoziții temporare.

Florin Bălănescu