Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Al. Florin Ţene: „Ţara mea de nicăieri“

Al. Florin Ţene: „Ţara mea de nicăieri“

 

 

 

 

POEŢII NU MOR NICIODATĂ
Poeţii nu mor niciodată,ei doar
îşi odihnesc zborul
între clipa ce vine şi visul cea fost
potolind focul din oase şi luna
cu dorul,
arzând întotdeauna
cu rost.
Poeţii nu mor niciodată,se-ntorc în cuvinte
eterne vorbe încolţite-n brazdă
în frunze,flori şi în întoarceri din cele sfinte
sau în zborul păsărilor ce torc la stână
cântece pregătite să fie gazdă
în care intrăm cu ei de mână.
Poeţii nu mor niciodată ei vin
coborând treptat în noi pe frânghii de lumină,
de apă şi iz de pelin
ne iau de pe umeri tristeţea,ne-nveşnicesc tulpină
şi ne pun aripi de înger,în abis
nu mor niciodată,dar niciodată
doar urcă în vis.
Poeţii nu mor niciodată,doar ies
din auz,cum ai privii
printr-un ochean întors,
sau alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii
aureolează cu stele un şes,
ei au în vene al patruilea simţ,
metafora din sânge a unui prinţ.
Poeţii nu mor niciodată,şi doar
îşi odihnesc zborul
între clipa ce vine şi visul amar
potolind focul din case şi luna
cu dorul ,arzând întotdeauna
cu rost.

METAFORA RUGINII
Floarea ruginii fumurie
Coagulează metafora la loc
Şi rădăcinile-ntoarse-n tăcerea azurie
Clocotesc a sevă,fluierînd din soc.
Gândeşte mersul osului de oxigen
A măduvei umplută cu apus
Spre ele alunecă flori fără polen
Aripi urcând cu mine mai sus.
Din motani coboară păsări către pădure
Cu zborul întreg descătuşat sub pene
Şi cerul coboară sub aripi sure
Aduceri aminte strecurându-se în vene.
Şi boii lepădându-se de jug
Şi-au găsit în glod potcoava lor
Trag după ei câmpia aprinsă rug
Spre talpa unui întreg popor.
Când în unire apa unui râu
Va săpa în maluri ca un gând
Eu îl voi trece cu valul pînă-n brîu
Cu poemul mai departe alunecând…

ZIUA A ŞAPTEA DUPĂ ALEXANDRU
După ce Dumnezeu a sfinţit lucrarea Lui
Cuvântul în mine a căpătat mişcare
A ochilor ce dau de ştire în ziua nimănui
Spre a înţelege noua-ntruchipare.
In această zi am împărţit bucăţi din mine,
Poeme să le-nţelegeţi în ceas de mântuire,
Ajutorul pătrunderii în măduva timpului ce vine,
A leoaicei cu ochii verzi eliberată de iubire.
O mie de ani într-o singură zi
Proclamă un ceas fără eroare,
In duminica de suflet te-aştept să vii
Poemul să-l citeşti întruchipat din mare.
Prilej universal de a ne cunoaşte,
De a vărsa cuvântul înapoi,
În mielul din câmpie ce tăcerea o paşte,
Aşa cum va fi în Ziua de Apoi.

ÎNĂLŢARE ÎN CUVÂNT
Azi l-am văzut înălţându-se pe Iisus
Urca cu cântecul mierlei spre nori,
Era în stropul de lumină tot mai sus
Şi-n aerul mângâiat de cocori.
Azi l-am văzut înălţându-se pe Iisus
Când zborul ieşise din cântec
Şi viers în ouă cinteza a pus
Iar mielul paşte iarba în pântec.
Pieptănul pădurii cerul îl perie
Este o lună stranie în apus,
Pe nimeni în suflet nu-l sperie
Când înălţându-se l-am văzut pe Iisus.

ŢARA MEA DE NICĂIERI
Dor îmi este de ţara din mit-
Ne-ajunge un ocean de durere,
lipseşte o fiinţă ce niciodată n-a strălucit
pe cerul sub care se mai coc şi mere…
şi răsfoiesc pagini cu istorii însângerate
cu duhul trecut adesea-n mitologie
găsind hăuri cu vremuri ne-mpăcate
şi suflete tânjind după poezie.
Fierbe în noi un sânge fericit,
Ne este destinul gata mântuit!



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.610 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5