Poetul nu minte niciodată

• El doar spune ce-i şopteşte viitorul
• Trecutul adus în mere coapte din pom
• Sau busuiocul sfinţit în pridvorul
• Oglindit în picătura de atom.
• .
• Iubirea e sinceră când o uită-n cuvinte
• Spuse ca rotocoalele de fum
• Fiinndcă niciodată Poetul nu minte
• El doar rătăceşe versul  pe drum.
• .
• Cerul în verbul lui e ca apele
• Ce curg pe clopotul învechit
• Când muza “aburită” închide pleoapele
• Convinsă că Poetul n-a minţit.
• .
• Fruntea îi e asudată de gânduri pe mal
• În însingurătate muzele le mai încurcă
• Văzându-le alunecând goale pe-un val
• Poetul în morile cerului mai  urcă.
• .
• Lângă coapsa ei Poetul e beat
• Ca şerpii din vitrină, din platină,
• Dar niciodată nu se lasă împerecheat,
• Însă tâmplele-i bat şi se clatină.
• Poetul nu minte niciodată, dar niciodată…
• Sub cântecul păsărilor se rup firele de lumină,
• O spune în vers, seara, la câte-o fată,
• Muza de porţelan auzind  cade din vitrină.
• .
• Poeţii nu mor niciodată
• Poeţii nu mor niciodată,ei doar
• îşi odihnesc zborul
• între clipa ce vine şi visul cea fost
• potolind focul din oase şi luna
• cu dorul,
• arzând întotdeauna
• cu rost.
• .
• Poeţii nu mor niciodată,se-ntorc în cuvinte
• eterne vorbe încolţite-n brazdă
• în frunze,flori şi în întoarceri din cele sfinte
• sau în zborul păsărilor ce torc la stână
• cântece pregătite să fie gazdă
• în care intrăm cu ei de mână.
• .
• Poeţii nu mor niciodată ei vin
• coborând treptat în noi pe frânghii de lumină,
• de apă şi iz de pelin
• ne iau de pe umeri tristeţea,ne-nveşnicesc tulpină
• şi ne pun aripi de înger,în abis
• nu mor niciodată,dar niciodată
• doar urcă în vis.
• .
• Poeţii nu mor niciodată,doar ies
• din auz,cum ai privii
• printr-un ochean întors,
• sau  alunecă în simţuri cum noaptea unei ciocârlii
• aureolează cu stele un şes,
• ei au în vene al patruilea simţ,
• metafora din sânge a unui prinţ.
• .
• Poeţii nu mor niciodată,şi doar
• îşi odihnesc zborul
• între clipa ce vine şi visul amar
• potolind focul din case şi luna
• cu dorul ,arzând întotdeauna
• cu rost.

Poemul postum

• S-a dovedit că moartea e anonimă
• Trece printre noi şi ne ia pe sărite
• O însoţim fără judecată cu ultima rimă
• Acolo unde şi verbele cad rănite.
• .
• Doar câte odată unul dintre sute
• De doamna neagră crezând c-a fost cosit
• Cade în cartea postumă scrisă pe tăcute
• Când inima  minţise c-a murit.

Poezia

• Poezia se întrupează când soarele
• şi Hades se ating până şi-n vis- 
• spune  Odysseas Elytis,
• atunci în amiaza susţinută de cariatidele pădurii, marele
• cer încălţat cu pielea picioarelor Poetei
• o primeşte rătăcind printre  stele
• şi arsă de dor,
• îi pune aripi ,şi zboară
• cu sufletul ei ancestral 
• şi călător
• când sub şa i-a murit şi ultimul cal.
• Iar strugurii sunt sâni în via
• din care mulge lapte pentru zei,
• Aceasta este Poezia
• din care Mariana te  invită,cititorule,să bei
• din veșnicia ei..

Al.Florin ŢENE