ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 17 Mai 2018
Autor: Marta EȘANU
PUblicat: 17 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

ALBUM-DICŢIONAR, autentic OBELISCvînălţat de ION N. OPREA în memoria unor personalităţi din istoria şi cultura română

La început de aprilie a apărut în Colecţia OPERA OMNIA a Editurii TIPO-MOLDOVA din Iaşi un nou ALBUM-DICŢIONAR, autentic OBELISC, înălţat de cărturarul ieşean ION N. OPREA în memoria a circa 100 de personalităţi din cultura română dintre care multe au avut legături directe cu bătrânul Iaşi, oraşul celor şapte coline.

           În paginile albumului Ion N. Oprea ne aminteşte că „Totul a început la Iaşi” şi nominalizează o serie de priorităţi ieşene în diverse domenii.

           Redau mai jos doar câteva dintre acestea:

          – Prima universitate din ţară, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a fost înfiinţată din iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu sprijinul lui Mihail Kogălniceanu şi a fost inaugurată la 26 octombrie 1860, în atmosfera de sărbătoare a Unirii Ţării Româneşti şi a Moldovei într-un singur stat

          Acad. prof. univ dr. Gheorghe Platon arată, în scrierile sale: „…chiar de la întemeierea ei, Universitatea din Iaşi a simţit nevoia de a se încadra în istorie, de a-şi însuşi spiritul istoriei pentru a-şi aprofunda specificul şi a răspunde mai eficient funcţiilor sale”.

          Sediul actual a fost inaugurat la 21 octombrie 1897, în prezenţa Regelui Carol I şi a Reginei Elisabeta. Masiva clădire a universităţii, opera arhitectului Louis Blanc, combină stilurile clasic şi baroc iar impozanta intrare centrală, flancată cu doi lei din piatră, duce în „Sala paşilor pierduţi” renumită prin picturile murale, realizate de Sabin Balaşa.

          La această prestigioasă universitate s-au format profesori, academicieni şi savanţi de renume naţional şi internaţional precum Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippide, A. D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Alexandru Miller, Octav Mayer, Mendel Haimovici, Grigore T. Popa, Gheorghe Brătianu, Gheorghe Platon, Alexandru Zub, Ştefan Procopiu, Constantin Ciopraga, Gheorghe Ivănescu, Constantin Corduneanu, ş.a.

         – Cea mai veche sinagogă din România de azi, se găseşte la Iaşi şi a fost construită între anii 1659-1670.

          – Primul ziar în limba idiş din lume, a apărut la Iaşi în anul 1858.

          – Primul teatru naţional din ţară, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” a fost construit în Iaşi, în perioada 1894-1896, conform planurilor celebrilor arhitecţi vienezi Fellner şi Helmer, şi a fost inaugurat la 1 decembrie 1896, concomitent cu uzina electrică a teatrului, marcându-se astfel începutul iluminatului electric în Iaşi.

           – Primul monument românesc, Obeliscul cu lei, amplasat în noiembrie 1834, în Parcul Copou din Iaşi, în semn de recunoştinţă faţă de Rusia şi Turcia pentru prima lege de organizare politică, juridică şi administrativă, „Regulamentul Organic”(1832). Impresionantul monument de piatră a fost realizat de arhitecţii Johan Freywald şi Mihail Singurov, conform proiectului elaborat de Gherghe Asachi.

            – Prima Grădină Botanică din principatele Române a fost înfiinţată la Iaşi, în anul 1856, de către medicul şi naturalistul Anastasie Fătu.

           – Primul Muzeu de Istorie Naturală din Principatele Române a fost înfiinţat la Iaşi, în anul 1834, şi a avut drept scop prezentarea bogăţiilor pământene şi subpământene ale Moldovei şi a unor curiozităţi din diverse colţuri ale lumii.

         – Primul teatru profesionist în limba idiş din lume a fost fondat la grădina “Pomul Verde” din Iaşi, în anul 1876, de către Avram Goldfaden.

         -Primul muzeu memorial din România, Bojdeuca lui Ion Creangă, a fost inaugurat în Ţicăul Iaşilor, la 15 aprilie 1918.

          Albumul–dicţionar, ce numără 998 de pagini înserează interesante date despre circa 100 de personalităţi printre care întâlnim şi 12 cu origini evreieşti. Printre acestea este prezentat Jacques Menachem Elias, om de afaceri, bancher, industriaş şi mare filantrop, evreu  de rit sefard, care şi-a lăsat întreaga avere mobilă şi imobilă, prin testament, Academiei Române. Clara Haskil, pianista română (cu origini evreieşti de rit sefard) renumită pentru interpretarea repertoriului clasic şi romantic, caracterizată de autorul albumului, ca ambasadoare a României în Europa şi America, este considerată drept cea mai bună interpretă, din epoca sa, a muzicii mozartiene şi o neîntrecută interpretă în redarea operei lui Beethoven, Schumann şi Scarlatti. Adevărata consacrare, cu succese răsunătoare, o are după al Doilea Război Mondial când interpretează concerte de pian cu cele mai renumite orchestre dirijate de maeştri renumiţi precum Leopold Stokowski, Thomas Beecham, Sergiu Celibidache sau în duo cu celebri instrumentişti. Muzicologii încă spun despre ea că „a fost cea mai bună interpretă a muzicii lui W.A.Mozart în secolul 20”.

          A avut norocul de a-i fi alături prieteni minunaţi, de o rară nobleţe sufletească. Cel mai drag i-a fost Dinu Lipatti pe care l-a cunoscut în anul 1935, la Paris în Salonul Prinţesei Polignac.Un alt mare prieten i-a fost Charlie Chaplin care o aprecia în mod deosebit, spunând despre ea:”În viaţa mea am întâlnit trei genii, pe Clara Haskil, pe Einstein şi pe Winston Churchill”.

        În prefaţa volumului scris de Jerome Spycket despre Viaţa Clarei Haskil, volum apărut în anul 1987 la Editura Muzicală din Bucureşti, marele dirijor Herbert von Karajan scria: „Ascultând-o cântând un concert de Mozart sau Beethoven, aveai senzaţia că totul era corect în mod natural-tempi, nuanţe, frazare-ceea ce suscita între dirijor şi solist un dialog care făcea inutilă orice discuţie prealabilă, pusă la punct cu oricâtă trudă. Şi artiştii-muzicieni din orchestră, atât de sensibili la calitatea acestui acord, erau uluiţi de la prima repetiţie şi aveau o plăcere vădită să o acompanieze”.

        Aviatorul şi scriitorul Doru Davidovici a fost prieten şi cu ficţiunea, ne spune Ion N. Oprea şi în afara performanţelor militare, strict profesionale, a lăsat în urmă o operă importantă realizată sub influienţa unor scriitori precum Ray Bradbury, Radu Tudoran, Bertold Brecht, etc.

       În „Evenimentul zilei” din 3 mai 2015, Mihnea Petru Pârvu scrie despre „Extraterestrul” cu cetăţenie română…şi adaug eu, cu origini evreieşti: „A zburat pe MIG 21, cel mai temut interceptor supersonic din anii `60-`70-`80. Şi-a dat bineţe cu un OZN şi apoi a picat din cer. Cărţile sale sunt mărturia unei viziuni peste timpuri. Dacă francezii îl au pe Antoine de Saint-Exupery, noi îl avem pe Doru Davidovici”.

        Profesorul Vitalie Belousov are peste 350 de lucrări publicate, 25 de tratate şi monografii în creaţie tehnică şi performantică. Ca elev al Liceului „Roman-Vodă” din Roman visa să piloteze avioane. Dar cum la Iaşi nu exista Facultate de Aeronautică, s-a înscris la Facultatea de mecanică. La absolvire a fost repartizat ca asistent la Institutul Politehnic din Iaşi, ajungând, în timp, până în vârful ierarhiei universitare, şi ocupând funcţia de rector între anii 1990-1996. În anul 1967, a fondat şcoala de inventică de la Iaşi iar în perioada 1992-2004 a condus Institutul Naţional de Inventică de la Iaşi şi a fost preşedinte de onoare al Societăţii Inventatorilor din România şi membru corespondent al Academiei Europene de Ştiinţe şi arte din Paris. A fost un model pentru multe generaţii de studenţi şi de inventatori. Nu şi-a împlinit visul de a pilota avioane dar mereu şi-a inventat noi sisteme de mărire a eficienţei pedalatului şi şi-a „pilotat” bicileta pe aproape 250.000 de kilometri, o distanţă de şase ori cât Ecuatorul.

         Acum, în anul Centenarului, Ion N. Oprea ne readuce în memorie numeroase personalităţi, printre care figura lui Cilibi Moise Froim, vestit prin zicerile sale, pe care G. Călinescu îl considera ca „pe un fel de Anton Pann evreu” dar şi pe cea a lui Emil Cioran, unul dintre marile sprite ale secolului trecut.

          În paginile acestui dicţionar, autentic OBELISC  înălţat de autor în memoria celor circa 100 de personalităţi din cultura română, găsim referiri la destine remarcabile, la oameni cu abilităţi şi capacităţi deosebite, la adevărate personalităţi de neuitat ale istoriei României şi nu numai.

         Acest foarte interesant album merită citit şi recitit cu mare atenţie iar Ion N. Oprea merită sincere felicitări pentru „măiastra-i carte”.

Publicat în Jurnalul săptămânii, Joi, 17 mai 2018