Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143),  Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Alegerile din Statele Unite ale Americii –
moștenirea lui Donald Trump

Primit pentru publicare: 10 Nov. 2020
Autor: Gruia COJOCARU, redactor la Revista Luceafărul    
Publicat: 10 Nov.  2020
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Alegerile din Statele Unite ale Americii –
moștenirea lui Donald Trump

Deși spasmele nu s-au stins, epoca Donald Trump își trăiește agonia. Mi-e greu să cred că Justiția americană va modifica ceva din poza momentului alegerilor prezidențiale din SUA, măcar că votul prin corespondență a resuscitat mulți americani, care se odihneau în veșnicie de trei-patru decenii… Justiția… ca de obicei, în astfel de circumstanțe – unde rezultatul votului trebuie tranșat rapid, întru așezarea instituțiilor statale – ia act de o stare de fapt și, dacă realitatea procesuală se înscrie în orbita asumată de o parte consistentă a voinței populare, este oarbă la matrapazlâcurile care-au generat o ascensiune politică ori alta…

Așadar, analizând moștenirea lăsată de Donald Trump, în patru ani de mandat, țin să precizez dintru început că mă disociez de abordări de tipul: votând Trumpf, ai votat pentru minciună, ticăloșie, fățărnicie, cinism, dispreț față de semeni (Cristian Tudor Popescu), dar nu pentru că n-aș agrea stilul abrupt-contondent al cunoscutului jurnalist bucureștean, ci pentru că, nefiind sub vreo umbrelă mediatică, aducătoare de avantaje materiale, îmi permit să văd fețele monedei cu egală obiectivitate. Firește că nu se poate vorbi despre yankeul nonconformist c-ar fi dat pe dinafară de diplomație, eleganță ori corectitudine politică, însă, cu stilul său grosier, adesea primitiv, a reușit să frâneze hemoragia care secătuia trupul american. Cum? În primul rând, prin renegocierea acordurilor economice cu gigantul Asiei de Est, care de câteva decenii sugea inteligent sevă americană (și nu numai) printr-o politică economică atent planificată, căreia niciun președinte american, până la Trump, nu i s-a opus eficient. Apoi, limitarea imigrației și, în paralel, expulzarea unor milioane de imigranți ilegali. Astfel de măsuri l-au costat politic, fără îndoială, inclusiv povestea cu gardul de la granița cu Mexic, pe unde se scurgeau zilnic, alături de nevoiașii obișnuiți, bande de indivizi implicați în traficul de stupefiante, proxenetism și criminalitate.

Să nu uităm cu în SUA colcăie bine de tot infracționalitatea din perimetrul criminalității, iar măsurile adoptate de Trump – deși criticate de însăși liderii vest-europeni, care deja culeg în sânge cald roadele inhalării materiei umane de peste Mediterana – au constituit o barieră în potențarea energiilor negative din spectrul social.

În domeniile geopolitic și geostrategic, care ne privesc îndeaproape, viziunea asumată de Donald Trump, a fost cât se poate de onestă în pragmatismul ei: vreți protecție, dragi europeni, v-o oferim, dar plătiți! (Iarăși critici europene, penibile!). Nu se poate să salvezi Europa – în sfârșit, parte însemnată – în două rânduri (primul și al II-lea Război Mondial), iar astăzi, în fața Federației Ruse în expansiune, să-i asiguri pe partenerii tăi din NATO că o să-i ajuți, dacă va fi nevoie, și a treia oară, gratis! A cere plata integrală a contribuției la bugetul NATO a fost o solicitare pe care președintele american a adresat-o răspicat partenerilor europeni, însă aceștia, mai ales cei cu resurse substanțiale, s-au arătat strânși la pungă, rostogolind în schimb un noian de invective, care au prins destui naivi de peste Ocean.

Și tot din zona politicii externe: Donald Trump  a fost unul dintre președinții americani care n-au generat ori dezvoltat războaie pe Pământ. Dacă vom coborî în Istorie, măcar vreo 30 de ani, constatăm că, din nevoia de a-și dezmorți potențialul militar, George H.W. Bush s-a implicat în conflictul irakiano-kuweitian din anii 1990-1991, învingând armata irakiană, dar, din rațiuni desprinse parcă din înțelepciunea Hoardei de Aur, s-a retras din zona Golfului Persic, fără să gestioneze victoria. Apoi, Bill Clinton a implicat cu bucurie întreaga alianță Nord-Atlantică în Războiul din Kosovo, dintre anii 1996-1999, ignorând ridicolul amestecului elefantului în cearta șoriceilor.

Piesa de mobilier de lux venea însă o dată cu George W. Bush, care, după atentatele de la 11 septembrie 2001, a transformat Afganistanul și Irakul într-un teatru de război excelent pentru testarea capabilităților arsenalului militar. Dacă în cazul Afganistanului putea fi justificată intervenția armată – oricum, destul de subțiri au fost argumentele! – în cazul Irakului, pretextul l-a constituit blatul de cartofor mărunt, pus la cale cu premierul britanic Tony Blair, prin care, acuzându-l (gratuit!) pe Saddam Hussein de faptul că țara sa ar deține arme de distrugere în masă, a zdrobit și umilit armata poporului dintre Tigru și Eufrat, curmând vieți nevinovate și distrugând vestigii ale unei civilizații milenare.

Să nu-l uităm pe Barack Obama, intelectualul democrat adulat de același CTP, care a orchestrat anemic primăvara arabă, începând cu anul 2010, soldată nu doar cu sute de mii de morți, cu ascensiunea devastatoare a ISSIS (Statul Islamic), dar și cu un exod nemaiîntâlnit în Istorie – cu precădere spre Europa Occidentală – care funcționează și azi, minând echilibrul fragil din Bătrânul Continent…

N-aș vrea să pedalez apăsat pe chestiunile de politică internă. Doar o observație: până în decembrie 2019, politica republicană cu Trump în rol de dirijor, a redus la jumătate șomajul față de epoca Obama. Că, trebuie să recunoaștem, pandemia covid-ului – indusă, impusă, nu are importanță! – a dublat astăzi șomajul față de anul 2016, când yankeul a câștigat alegerile din SUA, nu se poate nega. Aș zice că aici a pierdut alegerile Donald Trump! Milioane de cetățeni americani – cu joburi ruinate, credite sufocante și vieți distruse – l-au abandonat de Donald, care nu și-a mai revenit eficient după upercutul livrat de pumnul imprevizibil al Istoriei.

… Restul este irelevant. Da, o să-mi lipsească oarecum Donald Trump, pentru stilul său degajat, spontan, cu tușe ilariante, ieșit de sub tutela consilierilor de imagine, care creionează pașii președinților de state, unde democrația nu-i decât un joc găunos de artificii. Lumea, din punctul meu de vedere, va fi mai mohorâtă, mai subjugată de ghilotina instituțiilor de forță și mai vulnerabilă fără Donald, iar zăbala își va spori negreșit zestrea de atașament întru totalitarism…

Cât despre Joe Biden – avem vreme, sper! –, trebuie să se refacă nițel, după ce a și-a limpezit povestea cu numele nepoților și a aflat  cu cine a luptat la prezidențiale…