Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 4 (134), Aprilie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 în România Mare
și configurațiile electorale din județele Dorohoi și Botoșani

Primit pentru publicare: 03 Apr. 2020
Autor: Prof. D-r Dan PRODAN, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 06 Apr.  2020
© Dan Prodan, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 în România Mare
și configurațiile electorale din județele Dorohoi și Botoșani

La exact un secol după respectivul eveniment, istoricii universitari bucureșteni prof. d-r Bogdan Murgescu și conf. d-r Andrei Florin Sora, coordonatori, au finalizat un proiect de cercetare – istoriografic îndrăzneț și au publicat o carte incitantă, România Mare votează. Alegerile parlamentare din 1919 ”la firul ierbii”, Editura Polirom, Iași, 2019, 461 p. Monografia reunește contribuțiile a 32 de istorici (28 din România, 3 din Republica Moldova, unul din Ungaria), majoritatea membri ai Societății de Științe Istorice din România, filiale județene,  referitoare la organizarea, desfășurarea și rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 1919 în 31 de județe ale României Mari (pp. 13-19), grupate pe provincii istorice, studii de caz precedate de o Introducere, semnată de cei doi coordonatori și de conturarea unui Cadru general al alegerilor parlamentare (Contextul politic, Cadrul legislativ), realizat de aceiași doi activi istorici (pp. 23 – 58). Listele autorilor (pp. 7-8), abrevierilor (pp. 9-10), tabelelor și figurilor (pp. 11-12), Consecințele alegerilor (noiembrie 1919 – martie 1920) – pp. 371-386, Concluzii – pp. 387-390, ultimele două materiale semnate de B. Murgescu și A.F. Sora, apoi Anexă. Aleșii primului Parlament al României Mari (noiembrie – decembrie 1919) – pp. 391-416, Bibliografie tematică – pp. 417-440, Indice de persoane – pp. 441-458, întregesc această lucrare istoriografică originală. 

De ce au fost necesare proiectul amintit și finalitatea sa editorială, prezenta carte? Pentru că, a răspuns Bogdan Murgescu, ”Alegerile din noiembrie 1919 (în cea mai mare parte a țării, scrutinul pentru Adunarea Deputaților s-a desfășurat în zilele de 2-4 noiembrie, iar pentru Senat, în 7-9 noiembrie) au fost primele alegeri parlamentare desfășurate la nivelul României Mari după terminarea Primului Război Mondial și realizarea Marii Uniri din 1918. Organizarea acestor alegeri a reflectat, pe de o parte, agitația și frământările primilor ani de după război și, pe de altă parte, diversitatea situației din diferitele provincii istorice care au constituit România Mare. (…) În ciuda acestei diversități, pe ansamblu alegerile parlamentare din noiembrie 1919 au avut și un important element comun: la nivelul întregii Românii au avut dreptul de a vota cetățenii români de sex masculin în vârstă de peste 21 de ani pentru Adunarea Deputaților și în vârstă de peste 40 de ani pentru Senat. (…) Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 mai au o particularitate care le mărește interesul pentru istorici, ca și pentru toți cei preocupați de evoluția sistemului electoral din România modernă și contemporană. În toată istoria Regatului României, ele au fost singurele alegeri generale care nu au fost câștigate de partidul aflat la guvernare. (…) În aceste condiții, am preferat să inițiem un demers direct, prin care să reconstituim, cu instrumentele istoricului și în condiții de libertate intelectuală, un moment pe care îl considerăm crucial pentru memoria civică a României contemporane: primele alegeri parlamentarede după Marea Unire” (pp. 13, 15).

Ca urmare, au fost selectate, după criterii de reprezentare geografică provincială  proporțională, tehnice-editoriale etc., 31 de județe (aprox. 40%) din cele 78 ale României Mari în 1919, grupate pe regiuni istorice. Astfel, au fost analizate organizarea, derularea, rezultatele și impactul local al alegerilor parlamentare din noiembrie 1919, după ce au fost amânate de mai multe ori în acel an, din (în ordine alfabetică): Basarabia, cu jud. Cahul, autor Dinu Poștarencu (pp. 61-66); Cetatea Albă – Dinu Poștarencu (pp. 67-72); Chișinău – Virgiliu Bârlădeanu (pp. 73-79); Hotin – Ion Gumenâi (pp. 80-89). Din Bucovina, județele: Cernăuți – Andrei Popescu (pp. 93-107), Rădăuți și Zastavna – Daniel Hrenciuc (pp. 108-118). În Transilvania (Ardeal, Crișana, Maramureș, Banat), județele: Alba de Jos – autor Mihai-Octavian Groza (pp. 122-128); Bihor – Ștefan Marian Deaconu, Roland Olah (pp. 129-138); Brașov – Bogdan-Florin Popovici (pp. 139-150); Caraș-Severin – Dumitru Tomoni (pp. 151-163); Ciuc – Csongor Szabó (pp. 164-174); Cojocna – Vlad Popovici (pp. 175-186); Satu Mare – Claudiu Porumbăcean (pp. 187-192); Timiș-Torontal – Vasile Docea (pp. 193-203); Trei Scaune – Botond Nagy (pp. 204-211).

În Vechiul Regat (Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea) au fost selectate județele: Bacău – autor Sebastian-Dragoș Bunghez (pp. 215-224); Brăila – Ștefan Aftodor (pp. 225-235); Caliacra – Daniel Cain (pp. 236-245); Covurlui – Ramona-Elena Livan (pp. 246-253); Dâmbovița – Marian Curculescu (pp. 254-264); Dolj – Diana-Mihaela Păunoiu (pp. 265-276); Dorohoi – Dan Prodan (pp. 277-285); Ialomița – Marian-Alexandru Vișan (pp. 286-294); Iași –  Ovidiu Buruiană (pp. 295-309); Ilfov – Cristina Diac (pp. 310-325); Olt – Ionuț Mircea Marcu (pp. 326-330); Prahova – Dorin Stănescu (pp. 331-341); Suceava (Vechiul Regat) – Daniel Șandru (pp. 342-350); Tecuci – Doru Parascan (pp. 351-356); Teleorman – Bogdan Teodorescu  (pp. 357-365). 

Studiile de caz județene, circumscrise unei provincii istorice, sunt completate cu câte un Bilanț parțial, întocmit de coordonatorii lucrării, care oferă cititorului o sinteză statistică –  teritorială a rezultatelor alegerilor parlamentare din noiembrie 1919, pe: liste de candidați, partide / grupări / alianțe politice, candidați independenți, corpuri legiuitoare, cu hărți explicative (pp. 90-92, 119-121, 212-214, 366-370).

Sintetizând încheierile autorilor referitoare la situațiile din județe și ale coordonatorilor despre realitățile din provinciile istorice românești, Bogdan Murgescu a concluzionat: ”Alegerile parlamentare din noiembrie 1919 au reprezentat o noutate majoră în istoria României moderne. Mai multe elemente le-au deosebit de precedentele exerciții electorale. Era prima dată când votau pentru același Parlament românii din diversele provincii care s-au reunit în 1918, formând ceea ce a fost cunoscut ulterior sub denumirea România Mare. Totodată, exceptând Bucovina, era prima dată când în locul votului cenzitar era statuat votul universal masculin, egal pentru toți cei îndreptățiți să voteze, indiferent de mărimea averii de care dispuneau. Și a mai fost o noutate. Comparativ cu alegerile anterioare, care avuseseră un număr mic de partide aflate în competiție și rezultate predictibile, în noiembrie 1919 au participat și au câștigat mandate un mare număr de forțe politice. În consecință, pentru prima dată de la instaurarea Regatului, niciun partid nu a dobândit singur majoritatea în Parlament, ceea ce a condus la formarea unei coaliții cu mai mulți parteneri, Blocul Parlamentar, și la un guvern bazat pe această coaliție.

Fragmentarea scenei politice și menținerea organizării distincte a provinciilor istorice au condus la o situație în care partidele au concurat doar la nivelul unor părți ale României Mari. Totuși, au fost și unele teme care au polarizat câmpul politic la nivel național. Cea mai importantă a fost aceea a opoziției dintre vechi și nou în alcătuirea politică a României de după războiul mondial. (…) Ori, dincolo de unele neregularități relativ izolate, per total alegerile parlamentare din noiembrie 1919 s-au desfășurat fără abuzuri majore și mai ales fără vreo viciere semnificativă la nivel național a felului în care rezultatele au reflectat voința politică a alegătorilor. Din acest punct de vedere, alegerile parlamentare din noiembrie 1919 contrastează și cu alegerile anterioare din Vechiul Regat, și cu cele ulterioare din România Mare (…). Deși România abia ieșise din război și își realizase unitatea națională, exacerbarea naționalismului nu a fost o carte politică de succes în primele alegeri parlamentare de după 1918. (…) În primele alegeri parlamentare de după Marea Unire din 1918, și singurele în care rezultatele au reflectat voința alegătorilor fără ingerințe deformatoare semnificative din partea guvernului, românii au optat în majoritate pentru schimbare și pentru structurarea democratică a României întregite. (…) Foarte concret, în singurele alegeri rezonabil de libere și de echitabile din perioada interbelică, românii au optat în majoritatea lor pentru schimbare, pentru reforme și înnoire democratică, pentru reconcilierea diplomatică cu aliații și în general pentru adoptarea de valori și instituții care apropiau România de Occident ” (pp. 387, 389, 390).

Actualul județ Botoșani a inclus, în perioada interbelică, fostele județe Dorohoi în nord și Botoșani în sud. În proiectul de cercetare tematică a fost inclus doar fostul jud. Dorohoi. Concluziile la care am ajuns, în urma analizei izvoarelor istorice specifice arhivistice – documentare, presă, memorialistică etc. și a studierii bibliografiei existente, au fost publicate în volum (pp. 277-285), doar cu tabelele statistice tematice, harta jud. Dorohoi interbelic și o fotografie a grupului de parlamentari dorohoieni aleși în noiembrie 1919 nefiind publicate ”din lipsă de spațiu”, după cum mi s-a explicat. Fac acum cuvenita și necesara completare.  

Legislația administrativ – teritorială adoptată în 1910-1912 a stabilit următoarea structură internă teritorială a jud. Dorohoi: 43 de comune rurale și 3 comune urbane (Dorohoi, Herța, Mihăileni), organizate în 6 plăși / plase, care reuneau mai multe comune rurale – urbane:

1. Plasa Bașeu (reședința la Săveni): comunele: Avrămeni, Borzești, Drăgușeni, Hănești, Manoleasa, Săveni, Știubieni, Vlăsinești;
2. Plasa Lascăr (reședința la Rădăuți – Prut): comunele: Coțușca, Darabani, Horodiștea, Mileanca, Miorcani, Mitoc, Păltiniș, Rădăuți;
3. Plasa Herța (reședința la Herța): comunele: Buda, Bivolul, Herța, Hudești, Ibănești, Lunca, Mamornița, Movila, Suharău, Târnauca; 
4. Plasa Berhometele (reședința la Mihăileni): comunele: Dersca, Grămești, Lozna, Mihăileni, Pomârla, Tureatca; 
5. Plasa Siret (reședința la Zvoriștea): comunele: Adâncata, Brăiești, Hânțești, Văculești, Vârfu – Câmpului, Zamostea, Zvoriștea;
6. Plasa Centru (reședința la Dorohoi): comunele: Broscăuți, Corlăteni, Dorohoi, Dumeni, Havârna, Șendriceni, Vorniceni.

Acea configurație administrativ – teritorială a jud. Dorohoi a rămas valabilă până în 1923 – 1925, stând la baza organizării și a logisticii alegerilor pentru primul Parlament al României Mari, din 1919. (Harta administrativ – teritorială a Jud. Dorohoi în perioada interbelică, preluată din Cojocariu Constantin, Județul Botoșani, structuri administrative – teritoriale, Editura Quadrat, Botoșani, 2008, pp. 134 – 135).

Câștigătorii alegerilor din noiembrie 1919 din jud. Dorohoi, pentru Adunarea Deputaților au fost, detașați ca număr de voturi, candidații Partidului Naționalist Democrat – N. Iorga-A.C. Cuza: Buțureanu Neculai, preot Răileanu Constantin, Panaitescu Panait, Duzinschi Ion, Atanasiu Ion, la coada listei situându-se, cu de patru ori mai puține voturi, Stoianovici A. Neculai, membru al Partidului Conservator Progresist – Alexandru Marghiloman. Pentru Senat au câștigat, la fel de detașat, tot candidații naționaliști: A.C. Cuza și Ion Sandu Rotaru.

Concluzii:

• În jud. Dorohoi, la începutul secolului XX, partidele ”istorice” Liberal și Conservator au avut înființate organizații județene, ai căror candidați au participat la alegerile parlamentare din februarie și mai 1914, rezultând un grup parlamentar județean de culoare liberală, cu o singură tușă conservator-democrată takistă; majoritatea acestor parlamentari dorohoieni vor  candida din nou la alegerile parlamentare din noiembrie 1919;
• În 1919 în jud. Dorohoi a existat și o activă presă județeană de partid care, în timpul prelungitei campanii electorale parlamentare, a promovat interesele partidului / grupării  proprii și a atacat formațiunile, oponenții și rivalii politici, în limitele deontologiei profesionale gazetărești;
• Neparticiparea Ligii Poporului – gen. Alexandru Averescu la alegerile parlamentare din noiembrie 1919 a fost o mare greșeală strategico-tactică electorală a comandantului și învingătorului de la Mărăști (1917), care atitudine electorală a dat posibilitatea naționaliștilor – democrați să deturneze în interes electoral propriu ”legenda” și ascensiunea electorală ale generalului;
• alegerile parlamentare din noiembrie 1919 au fost câștigate în jud. Dorohoi, pentru Adunarea Deputaților, de 5 reprezentanți ai Partidului Naționalist Democrat-N. Iorga – A.C. Cuza și de un membru al Partidului Conservator Progresist-Al. Marghiloman, iar pentru Senat de către alți 2 candidați ai Partidului Naționalist Democrat; în noiembrie 1919 grupul parlamentar al jud. Dorohoi era majoritar naționalist, cu o singură excepție conservator-progresistă, iar din februarie 1920 cu încă una, averescană, în Senat;
• rezultatele alegerilor parlamentare din noiembrie 1919 au fost surprinzătoare pentru candidații și alegătorii din jud. Dorohoi. Oamenii politici locali și ”centrali”, simplii alegători au înțeles că naționaliștii au câștigat alegerile, pe de o parte, prin receptarea carismei și personalității lui Nicolae Iorga de către un segment al electoratului dorohoian. Pe de altă parte, dezinformarea, manipularea, persuasiunea, minciuna, asumarea îndrăzneață, cinică, a personalității generalului Alexandru Averescu și a semnului electoral asociat cu acesta (crai nou cu stea) în scop electoral de către naționaliști, abuzurile agenților iorghiști-cuziști au fost metode folosite în campania electorală pentru obținerea de voturi, pe fondul lipsei experienței electorale și a confuziei masei alegătorilor rurali; 
• perceperea nevoii de schimbare și căutarea unor noi alternative de reprezentare parlamentară de către electoratul votului universal din 1918 au influențat puternic rezultatele alegerilor;
• educația, experiența și beneficiile electorale ale votului universal din 1918 erau în formare. Și în cursul însușirii acestor capabilități electorale, care implica exercițiu electoral și evitarea capcanelor electorale, s-au produs confuzii, greșeli, erori, comportamente stranii, aprecieri subiective, superficiale;
• la alegerile parțiale pentru Senat din februarie 1920, pe baza ascensiunii continue a ”stelei” (Crai nou cu stea) gen. Al. Averescu, candidatul Ligii Poporului – jud. Dorohoi, Matei Cantacuzino a câștigat locul de senator de Dorohoi, rămas liber prin demisia senatorului naționalist A.C. Cuza, ales în noiembrie 1919, care a optat pentru un fotoliu de senator din jud. Iași; de altfel, toate cele 9 locuri devenite libere în Senat la nivelul Vechiului Regat și Basarabiei au fost obținute de către candidații Ligii Poporului; 
• la alegerile parlamentare din mai 1920, în jud. Dorohoi naționaliștii, aliați cu țărăniștii lui Ion Mihalache, au câștigat 3 mandate de deputați și 2 de senatori, iar Liga Poporului doar un mandat de deputat, în condițiile în care scrutinul electoral a fost organizat de guvernul gen. Al. Averescu. Și ”steaua” lui Nicolae Iorga era încă puternică pe firmamentul politic – electoral românesc la începutul deceniului III al secolului XX, ca președinte al Adunării Deputaților în perioada decembrie 1919-martie 1920 și lider al Blocului Parlamentar, partidul său având o evoluție electorală constantă, într-un interval de 7 luni. După alegerile parlamentare din mai 1920, grupul parlamentar al jud. Dorohoi a rămas în continuare majoritar naționalist, cu o singură excepție, averescană, în Adunarea Deputaților.

Cu toate că nu am avut posibilitatea obiectivă să studiez experiența electorală din noiembrie 1919 din fostul județ interbelic Botoșani, ofer totuși informații generale despre câștigătorii amintitelor alegeri parlamentare:

• Cuza A.C. – pentru Senat – pe listele Uniunii Democrației Naționale, în cartel electoral cu Partidul Naționalist Democrat iorghist – a demisionat, optând pentru fotoliul de senator de  Iași, unde a fost, de asemenea, ales;
• Iacobeanu Ariton – pentru Senat – pe listele Uniunii Democrației Naționale, în cartel electoral cu Partidul Naționalist Democrat iorghist – a păstrat fotoliul de senator de Botoșani;
• Miclescu Victor – pentru Senat – pe listele Partidului Conservator Progresist – Alexandru Marghiloman – a păstrat fotoliul de senator de Botoșani;
• Lupașcu Octav – pentru Adunarea Deputaților – pe listele Partidului Național Liberal – a păstrat fotoliul de deputat de Botoșani;
• Săvinescu Ramiro C. – pentru Adunarea Deputaților – pe listele Partidului Liberal Disident – a păstrat fotoliul de deputat de Botoșani;
• Simionescu Ioan – pentru Adunarea Deputaților – pe listele Partidului Național Liberal – a păstrat fotoliul de deputat de Botoșani;
• Șerpeanu David Ion – pentru Adunarea Deputaților – pe listele Uniunii Democrației Naționale, în cartel electoral cu Partidul Naționalist Democrat iorghist – a păstrat fotoliul de deputat de Botoșani;
• Țigău Ioan – pentru Adunarea Deputaților – pe listele Uniunii Democrației Naționale, în cartel electoral cu Partidul Naționalist Democrat iorghist – a păstrat fotoliul de deputat de Botoșani;
• Vizanti Panait – pentru Adunarea Deputaților – pe listele Partidului Conservator Progresist – Alexandru Marghiloman – a păstrat fotoliul de deputat de Botoșani.

În concluzie, pentru Senat: 2 senatori ai UDN-PND iorghist și un senator al PCP-AM; pentru Adunarea Deputaților: 2 deputați ai UDN-PND iorghist, 2 deputați ai PNL, un deputat al PLD, un deputat al PCP-AM. Grupați pe partide / carteluri / dizidențe: 4 parlamentari ai UDN-PND iorghist, 2  parlamentari ai PNL, 2 parlamentari ai PCP-AM, un parlamentar al PLD.

Această carte originală, interesantă și captivantă ar fi trebuit să mai cuprindă și Concluziile traduse într-o limbă străină, pentru facilitarea circulației într-un orizont istoriografic mai larg, internațional, un Indice geografic și tematic, o hartă unitară administrativ – teritorială a României Mari din 1919-1920 în format A4, pentru că cea realizată de G. Pop în 1919, redată în format mic pe coperta I este inutilizabilă, iar cele de la Bilanțurile parțiale sunt incomplete. Reamintesc că istoria este și geografie în timp, iar geografia și istorie în spațiu, iar cititorul avizat cunoaște aceste realități și are așteptări.  

Sper ca cei doi coordonatori, Bogdan Murgescu și Andrei Florin Sora, să aibă gândul înțelept și constructiv de a elabora un proiect de cercetare – editorial și pentru celelalte 47 de județe interbelice neabordate în această carte, pentru a avea ulterior, cu un vol. II, o imagine de ansamblu completă asupra alegerilor parlamentare din noiembrie 1919 în România Mare. Iar dacă cele două volume ar mai fi completate cu un al III-lea, cu documente specifice referitoare la provocarea electorală democratică din noiembrie 1919, am avea pe birou un triptic tematic istoriografic care ar deveni un model, o paradigmă, un studiu clasic de caz, o unitate de măsură, un instrument istoriografic  pentru radiografierea și a celorlalte alegeri parlamentare din România anilor 1866-1918 și 1920-1946.