Primit pentru publicare: 21 dec.2015
Autor: Prof. Dr. Dan  PRODAN, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 22 dec.2015

De  la  Regatul  României  la  republica  populară

Originile  istorice  ale  zilei  de  30  decembrie  1947

Problematica evidenţiată în titlu poate fi numită şi: România pre – republicană (23 august 1944 – 30 decembrie 1947). Pentru că, în trei ani, patru luni şi o săptămână, România e „evoluat” politic, sub puternica presiune a Rusiei staliniste şi a Armatei Roşii solid implantată în ţara noastră, de la Regat (statuat prin Constituţia din 1866, modificată în acest sens în 1881, prin Constituţia din martie 1923, repusă în putere după 23 august 1944) la „Republică populară” (proclamată prin Legea nr. 363 / 30 decembrie 1947 şi statuată prin Constituţia de la 13 aprilie 1948, prima constituţie „democrat – populară”, comunistă, a României).

Ce au reprezentat cele două repere cronologice în istoria contemporană a României? Ele sunt, în general, cunoscute românilor din generaţia a doua şi a treia; au însă o semnificaţie minimală la tinerii generaţiei întâi şi, din acest motiv, trebuie să rememorăm rolurile lor în istoria deceniului cinci al secolului trecut. Astfel, în după – amiaza zilei de 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu, prim – ministru şi conducător al statului român, a fost destituit din funcţiile deţinute, de tânărul rege Mihai I şi arestat; ulterior s-a format un nou guvern, condus de generalul Constantin Sănătescu, în care a intrat cu rang de ministru de stat şi reprezentantul Partidului Comunist din România, intelectualul Lucreţiu Pătrăşcanu (ministru ad-interim al Justiţiei). De remarcat faptul că, pentru prima dată, un reprezentant al Partidului Comunist din România, care număra în septembrie 1944, vreo 1.000 de membri, a intrat în guvernul Regatului României, şi nu pe cale legislativă – parlamentară! Limita cronologică superioară, 30 decembrie 1947, reprezintă ziua când acelaşi rege, Mihai I, care i-a acceptat pe comunişti la guvernare, a fost obligat prin forţă să semneze actul de abdicare de pe tronul României, pentru el şi urmaşii săi. „Tovarăşul de drum” al comuniştilor ministeriabili şi-a făcut datoria! Acum trebuia să părăsească scena politică, fără recunoaşterea meritelor sale în istoria românilor (deşi fusese decorat de Iosif Visarionovici Stalin cu  Ordinul „Pobeda” (Victoria) în iulie 1945 şi de preşedintele SUA, Harry S. Truman cu „Legiunea Meritului”, în grad de Comandor, la 10 mai 1947), pe uşa din spate a istoriei! Imediat, prin Legea nr. 363 / 30 decembrie 1947, România a fost transformată din Regat octogenar în „Republică populară”, după modelul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, proclamată la … 30 decembrie 1922! Exact peste un sfert de veac, xerox-ul politico – ideologic sovieto – stalinist va multiplica o nouă „Republică populară” în Europa Centrală: Republica Populară Română!

Dar să prezentăm, succint, principalele momente ale drumului Golgotei României de la Regat la „Republică populară”.

Primul reper cronologic a fost includerea unui reprezentant al Partidului Comunist din România, partid de extremă – stânga, în guvernele româneşti post 23 august 1944, conduse de Constantin Sănătescu, Nicolae Rădescu, Petru Groza, în paralel cu intrarea României, tot mai puternic şi tot mai letal, în sfera de influenţă sovietico – comunistă din Europa Centrală. „Tovarăşul de drum”, regele Mihai I, şi regatul său, erau încă necesari lui I.V. Stalin şi comuniştilor români, atât timp cât Al doilea război mondial era în desfăşurare iar evoluţia europeană şi românească post – belică era incertă.

În politica lor de cucerire, aparent legală, a puterii politice în România regală, Stalin şi obedienţii săi interni, comuniştii români, au alcătuit un plan amănunţit, concret, punctual, care continua cu nominalizarea ca prim-ministru regal al României al unui om politic român simpatizant comunist, declarat oficial sau nu. Astfel, după presiunile intensificate ale lui A.I. Vâşinski asupra regelui Mihai I, după scena cu uşa trântită violent şi …semnificativ, la 6 martie 1945, Petru Groza, om politic de mâna a doua, a fost numit prim-ministru al unui nou guvern român, în care influenţa comuniştilor români şi a sovieticilor a sporit. În compensaţie, la 9 martie 1945, a fost restabilită administraţia şi stăpânirea românească în Transilvania de Nord – Est, eliberată de armatele româno – ruse încă de la 25 octombrie 1944. Şantajul politic stalinisto – comunist a funcţionat! După câteva zile, cu evidente finalităţi populisto – politice, la 23 martie 1945, Guvernul Petru Groza şi Partidului Comunist din România au legiferat o reformă agrară „de moment”, eliminând proprietatea funciară şi dând pământ ţăranilor, pentru a avea ce colectiviza, brutal, după acelaşi model stalinist, în 1949 – 1962.

Evident, societatea românească democratică, regalistă, a înţeles rapid cursul evoluţiei României post 23 august 1944 şi a reacţionat ca atare. Astfel, după încheierea războiului, la 8 noiembrie 1945, sărbătorindu-şi regele de ziua prenumelui, bucureştenii au organizat şi au desfăşurat prima mare manifestaţie anticomunistă din România regală. În paralel, colaborarea constituţională dintre regele Mihai I şi Guvernul Petru Groza s-a diminuat până la cota de … „grevă”, declanşată de suveran la 19 august 1945, de când a refuzat să semneze actele legislative prezentate de guvernul pro-comunist. Această sincopă de colaborare politică a fost numită „greva regală”, fiind o premieră în viaţa politică constituţională regală românească. Ea a durat până în ianuarie 1946.

Un alt aspect, un alt moment al evoluţiei României de la Regat la Republica populară a fost politica PCdR de a da poleială legală uzurpării puterii politice din ţara noastră, în paralel cu acţiunile de subminare politică a partidelor politice încă existente în România, în perioada 1945 – 1947. Şi aici colaborarea cu „tovarăşii de drum” politici încă necesari a avut o anumită raţiune şi, bineînţeles, un program precis şi riguros de desfăşurare. Astfel, comuniştii au falsificat rezultatul alegerilor parlamentare de la 19 noiembrie 1946, conform principiului stalinist că „nu contează cine votează, contează cine numără voturile!”. Şi comuniştii români au numărat: 83,8 % voturi pentru Blocul Partidelor Democratice, cu un puternic schelet comunist; 16,2 % pentru PNŢ, PNL, celelalte partide parlamentare. Unii analişti politici contemporani cu alegerile respective au susţinut că scorul electoral a fi fost exact invers! Adunarea Deputaţilor, parlament unicameral, Puterea Legislativă a Regatului României, a ajuns la dispoziţia comuniştilor!

Bazaţi pe această zdrobitoare fraudă electorală, dar şi pe sprijinul sovieticilor, comuniştii au regizat „incidentul de la Tămădău” (14 iulie 1947, încercarea de plecare din ţară a unor lideri ţărănişti), în urma căruia unii membri ai conducerii PNŢ au fost judecaţi şi condamnaţi, alţii au fost arestaţi, iar Iuliu Maniu a primit domiciliu forţat. PNŢ, partid istoric, a fost astfel eliminat din viaţa politică a României. În continuarea acestor eforturi comuniste de destabilizare politică, la 6 noiembrie 1947 ultimii miniştri PNL – Tătărescu sunt siliţi să demisioneze din Guvernul Petru Groza. S-a format un nou Guvern Petru Groza, format integral din miniştri comunişti sau subordonaţi acestora. Comuniştii au preluat astfel guvernul, administraţia, puterea legislativă. Puterea judecătorească a fost preluată încă din 1946. Aceasta le-a permis să orchestreze Procesul Mareşalului Ion Antonescu şi a unor colaboratori de-ai săi (mai 1946), încheiat cu sentinţa capitală pentru Ion Antonescu şi trei colaboratori, închisoarea pe viaţă sau pe termene „generoase” pentru alţi colaboratori.

În calea spre puterea absolută a comuniştilor se mai aflau doar regele Mihai I şi forma de organizare a statului, Regatul. Pentru eliminarea acestora, comuniştii au întocmit un plan de măsuri organizatorice, politice, militare, propagandistice etc. pentru forţarea abdicării regelui, abolirea regatului şi proclamarea republicii, aplicabil în perioada 28 – 30 decembrie 1947. A 25 – a aniversare a formării URSS (30 decembrie 1922) se apropia cu repeziciune! Astfel, în dimineaţa zilei de 30 decembrie 1947, la Palatul Regal din Bucureşti (actualul Palat Elisabeta), primul-ministru Petru Groza şi secretarul general al PCdR Gheorghe Gheorghiu-Dej l-au obligat pe regele Mihai I să semneze necondiţionat actul de abdicare de pe tronul României, pentru el şi urmaşii săi, lăsând poporului român libertatea de a-şi alege „noua” formă de organizare a statului român. În consecinţă, Adunarea Deputaţilor, convocată în pripă şi fără cvorumul necesar votării unui act legislativ, a adoptat în unanimitate Legea nr. 363 / 30 decembrie 1947, prin care Regatul a fost abolit, a fost proclamată Republica Populară Română, a fost abrogată Constituţia din 1923. Astfel, PCdR a obţinut controlul total, absolut al statului român, condiţie obligatorie pentru aplicarea în România a modelului politic, economic, social, militar, cultural, ideologic sovietic stalinist, începând cu 1948.

Anul 1947 a început regal pentru România şi s-a sfârşit republican, democrat – popular! Aşadar, câte evenimente s-au derulat în România doar în trei ani, patru luni şi şapte zile şi cât de mult au schimbat fizionomia ţării noastre, cu urmări în timp până astăzi!

(Pentru informaţii suplimentare şi o analiză referitoare la perspectivele complexe ale Monarhiei în România actuală, a se vedea ultima carte a istoricului Lucian Boia, despre Monarhia la români, apărută de curând.)