Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Alexandru Danielopol, românul pe nedrept uitat

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 2 (122), februarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Alexandru Danielopol, românul pe nedrept uitat

Primit pentru publicare: 06 Febr. 2019
Autor: Ionel NOVAC
Publicat: 08 Febr. 2019
© Ionel Novac, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate
[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

 

În după-amiaza zilei de 8 februarie 2009, după o scurtă dar nemiloasă suferință, Alexandru Danielopol, unul dintre cei mai străluciți juriști pe care i-a avut vreodată poporul român, s-a stins din viață în Căminul pentru bătrâni „Anselme Payen” din Paris, singur, uitat de toți cei apropiați, așa cum de altfel și-a trăit și ultimii ani de viață.

Născut la 17 mai 1916, ca fiu al renumitului medic Daniel Danielopol și al Piei Pillat, sora poetului Ion Pillat, Alexandru Danielopol și-a început studiile primare la București, pe care apoi le-a continuat la Colegiul Iezuiților din Evreux (Franța). Le-a terminat printre primii, obținând rezultate care i-au dat posibilitatea să-și continue studiile superioare la orice facultate ar fi dorit, fără a mai susține examenul de admitere. Și-a petrecut toate vacanțele școlare cu mentorul său, Nicolae Titulescu, la reședința acestuia din Geneva, de la care i s-a inoculat spiritul pentru dreptate și adevăr. La sugestia tatălui, după terminarea Colegiului Iezuiților a revenit la București, unde a urmat cursurile Facultății de Drept, pe care a absolvit-o cu „Magna cum laudae”.

Participant activ la cel de-al doilea război mondial, Alexandru Danielopol a ajuns cu regimentul în care fusese repartizat ca voluntar până la Odessa, iar pentru faptele sale de vitejie a fost decorat cu medalia ”Coroana României” cu spade și panglica de virtute militară.

Revenit la București, marea sa încercare o va costitui numirea, la nici 29 de ani, la sugestia lui Savel Radulescu, ca membru în Comisia Română pentru aplicarea Armistițiului, în calitate de jurist de drept internațional. Punctul forte al activității în Comisie l-a constituit negocierea pentru Articolul 5 din Conventia de armistițiu, singurul care se referea la oameni și care, până la el, fusese refuzat de toții membrii Comisiei conduse de Constantin Vișoianu. Printr-o genială interpretare a Decretului URSS din 8 martie 1941, Alexandru Danielopol a reușit să găsească o breșă, o condiție cumulativă pe care trebuiau să o îndeplinească cei care erau considerați de partea sovietică drept „cetățeni sovietici”. Ca urmare, peste 300.000 de mii de refugiați basarabeni, bucovineni și herțeni au fost salvați de la deportarea în Gulagul rusesc.

Antologică rămâne atitudinea adoptată de tânărul Danielopol când, la începutul tratativelor, membrii Comisiei Române au fost întâmpinați de trei ofițeri sovietici care, ostentativ, și-au pus pistoalele pe masă și li s-au adresat sfidător. Atunci, dând dovadă de un curaj nebunesc, caracteristic poate vârstei încă fragede, Alexandru Danielopol și-a scos stiloul pe care îl avea în buzunarul de la piept și l-a așezat alături de pistoalele sovieticilor, spunând : „Fiecare cu armele lui”. Au trecut minute în șir fără niciun cuvânt din partea cuiva, după care sovieticii și-au pus pistoalele la loc în tocuri și au început să negocieze pe un ton mult mai calm.

Peste ani, „curajul și perseverența” lui Alexandru Danielopol vor fi răsplătite personal de doamna Golda Meir, care i-a oferit medalia Knesset-ului pentru salvarea evreilor din Basarabia și Bucovina care se refugiaseră în România pe timpul Comisiei de Armistițiu și pentru posibilitatea oferită acestora de a ajunge în Israel, în vederea adăpostirii lor.

Tot după război, a reușit să salveze din mâinile sovieticilor vasul de croazieră „Transilvania”, pe care, împreună cu vasul „Basarabia”, aceștia îl revendicau drept despăgubire de război. Discuțiile au fost purtate cu temutul Andrei Visinski, omul de încredere a lui Stalin, într-o atmosferă de tensiune extremă. Alexandru Danielopol, fin cunoscător al Codului Civil sovietic, a găsit o nouă breșă, demonstrându-i lui Visinski ilegalitatea pretențiilor sovietice. Pentru a doua oară într-un timp destul de scurt, acesta îi învingea pe sovietici cu … propriile lor arme. Ca recunoaștere și recompensă a meritelor avute în negocierile cu sovieticii, Danielopol a primit dreptul de a călători gratuit toată viața pe „Transilvania”; lucru care, în realitate, s-a petrecut doar de câteva ori.

Anii de după cel de-al doilea război mondial nu i-au fost prea favorabili; din motive politice, la „sugestia” Anei Pauker, Alexandru Danielopol a fost transferat de la Ministerul Afacerilor Externe la Direcția Aviației Civile, unde a continuat să-și desfășoare activitatea în domeniul dreptului aviatic. În 1953 a elaborat Codul aerian român, al treilea din lume, care s-a bucurat de un mare succes internațional și care a stat la baza elaborării a numeroase alte coduri aeriene naționale. De asemenea, a făcut demersuri pentru crearea unui Institut de Medicină Aeronautică în cadrul Academiei Române și a susținut numeroase conferințe și prelegeri radio privind istoria aviației românești.

În 1974, urmându-și soția, s-a stabilit în Franța, unde și-a continuat demersurile pentru recunoașterea rolului de pionierat al „icarilor” români. Urmare a pasiunii, dârzeniei, abnegației și dragostei de țară, care l-au însoțit de-a lungul întregii sale vieți, acesta a realizat lucruri la care alții nici nu visaseră înaintea sa: recunoașterea lui Traian Vuia ca pionier al aviației mondiale, amplasarea unor plăci comemorative la Issy les Moulineaux, Montesson (unde, în holul primăriei a fost instalat și bustul lui Vuia, iar Piața Picasso a primit numele ilustrului aviator român) și la Garches, recunoașterea meritelor lui Henri Coandă și ale lui Aurel Vlaicu etc.

Pe aceleași coordonate se înscriu demersurile sale pentru reconsiderarea, la Muzeul Armatei Franceze (Domul Invalizilor), a participării României la cel de-al doilea război mondial. De necrezut, dar în spațiul consacrat acestui eveniment, România nu era deloc menționată. Intervenția energică a lui Alexandru Danielopol pe lângă directorul muzeului și rabinul-șef al Parisului, dublată, la solicitarea sa, de susținerea Asociației Române pentru Propagandă și Istoria Aeronauticii (ARPIA), a făcut ca România să figureze, pe bună dreptate, între țările care au suferit pierderi omenești considerabile în război.

Prodigioasa sa activitate desfășurată în calitate de membru al Aeroclubului Franței sau în cadrul Comisiei de Istorie, Artă și Literatură, al cărei vicepreședinte de onoare a fost până la încetarea din viață, i-au adus unanime recunoașteri, atât în Franța, cât și în întreaga lume: a fost ales membru al Uniunii Internaționale a Intelectualilor, al Societății Franceze de Drept Aerian și Spațial, al Societății Britanice de Istorie a Aviației, al Societății Braziliene de Drept Aerian, al Societății Americane de Istoria Aviației, al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe etc.

Acestor recunoașteri li s-au adăugat numeroase medalii, diplome și distincții, primite de-a lungul unei vieți trăite cu cea mai mare intensitate și dăruire posibile, între care Medalia Aeroclubului Franței, medalia omagială privind aportul la recunoașterea activității de pionierat a lui Traian Vuia, titlul de membru „honoris causa” și „Medalia de Merit” a Uniunii Juriștilor din România, diploma Asociației „Pionierii franco-români/CIDNA”, diploma de onoare a Autorității Civile Aeronautice Române, medalia „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial” etc. De asemenea, prin Decretul nr. 1092/2006, semnat de Președintele României, la 8 septembrie 2006 i-a fost conferit ordinul „Serviciul credincios” în grad de Comandor.

Alexandru Danielopol n-a încetat niciodată să-și iubească țara, chiar și după ce a părăsit-o și s-a stabilit în Franța. În ultimii săi ani de viață, dorul de țară l-a măcinat mai mult ca niciodată, acesta afirmând în nenumărate rânduri că și-ar dori să o revadă înainte de a muri. Dorință care i-a fost îndeplinită la sfârșitul anului 2008, atunci când, ca invitat special la Congresul Spiritualității Românești de la Alba Iulia, a făcut un ultim drum în țară. Revenit la Paris, povestea cu patos despre tot ce a revăzut după atâția ani de exil, exprimându-și dorința de a fi înmormântat și a rămâne definitiv în țară după moartea sa. O ultimă dorință care, datorită opoziției familiei, n-a putut să-i fie îndeplinită, acesta fiind înmormântat în cimitirul Bagneux de lângă Paris. Fie-i țărâna ușoară și amintirea veșnic vie în memoria românilor!

Bibliografie:

  1. Lidia BrânceanuAdina Berciu-Drăghicescu, „Basarabenii și bucovinenii între drept internațional și dictat: documente 1944-1945”, Casa de Editură și Presă „Șansa”, 1995
  2. Ionel Novac, „Alexandru Ion Danielopol – eroul regăsit …uitat”, în Newsletter-ul Ambasadei României la Paris, 2007
  3. Ionel Novac, „In memoriam: Alexandru Danielopol”, în Newsletter-ul Ambasadei României la Paris, 2009
  4. Liviu Vălenaș, „În culisele negocierilor cu Uniunea Sovietică 1934-1947. Convorbiri cu Alexandru Danielopol”, Editura Vremea, 2001
  5. Fotografii din arhiva personală Ionel Novac

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.577 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5