ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Amintirile provocate, se cheamă unele pe altele…

Primit pentru publicare: 21 Sept. 2018
Autor: Prof. Luca BEJENARIU, Rădăuţi,
membru al Cenaclului la distanţă
Publicat: 22 Sept. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Pot și nu pot spune: „Și eu l-am cunoscut pe prof. Dimitrie Mangeron”. În cei cinci ani de studenție, între anii 1962-1967 la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” Iași am aflat multe, am fost interesat și n-am pierdut nici o ocazie să mă găsesc în preajma unor nume mari, să fiu prezent la diferitele activități culturale. În „ferestrele” pe care le aveam, participam la alte cursuri ale unor profesori de la istorie, drept, chimie, matematică, rezistența materialelor, etc.

Îmi amintesc că am dus trena, cândva, coborând pe Copou, unor mari personalități, fără a pricepe prea multe, domni care obișnuiau să se deplaseze pe jos, spre centrul orașului și care discutau în limba latină. Erau filosoful Davidson și latinistul O. Tcaciuc, gesticulând și vorbind, fără nici o reținere, conștienți fiind că tot nu-i înțelege nimeni.
Altă dată am fost în preajma d-lui prof. C. Ciopraga (nu de mult, la pensie fiind, am ajuns la Sighetul Marmației unde, într-o celulă i-am găsit numele consemnat, ca deținut), într-un tur al orașului Iași, deplasându-ne cu un autocar și poposind la casele memoriale, la muzee, la instituțiile de cultură ale orașului, în parcuri, ascultându-l și descoperind alte calități, altele decât cele de la cursuri, evocând personalități, întâmplări de odinioară, întorcându-se în istoria Iașului până-n epoca medievală.

Toți colegii din anul meu de studiu l-am ascultat cu mirare și admirație, întrebându-ne de unde și cum stăpânește atâtea date și sporea în noi sentimentul de mândrie că ne-a fost dat să avem un asemenea profesor. Numai cu acest prilej i-am simțit bunătatea și apropierea de studenți, l-am văzut zâmbind și chiar râzând, lucruri ce nu se mai întâmplaseră până atunci, în relațiile noastre și doar eram în al patrulea an de studiu. Alta a fost imaginea mea față de glaciaritatea d-lui profesor și față de miticulozitatea cercetătorului aplecat asupra cuvântului menit a exprima întocmai gândul.
Dar să nu ne încurcăm în altele și să vă spun că în timpul liber mai mergeam și la câte un film. Aici, înainte de filmul respectiv se realiza, la început, un fel de „buletin informativ”, cu care ocazie am aflat de ecuațiile Mangeron. Am făcut ochii mari și mi-am propus să ajung a-l vedea pe dl. prof. al Facultății de Matematică a Universități noastre. Ieșind într-o zi de la cursuri, pe ușa principală, un coleg de la matematică mi-a șoptit că domnul din față, cu servieta, este prof. Mangeron. Mi-a venit în minte să-l urmăresc îndeaproape. Am făcut niște pași alene pentru a-l observa.
Domnul profesor, ieșind din Universitate, a început să urce, pe Copou, mergând pe trotuarul din stânga. În urma domniei sale, la 5-6 m, urcam și eu, aparent, dezinteresat. A ajuns și intrat în Copou, pe aleea paralelă cu șoseaua și linia de tramvai. S-a oprit în parc, a stat vreo 5 minute pe o bancă liberă, admirând parfumurile primăverii și veselia parcului agitat, s-a ridicat apoi și și-a continuat drumul până a ieșit din Copou, lângă Unitatea militară, traversând, pe dreapta, unde la intersecție funcționa, pe atunci, un chioș de ziare. Aici s-a oprit și a așteptat să-i vină rândul. Erau 2-3 persoane în față. M-am apropiat luând și eu un rând de ziare. Când i-a venit rândul, dl. profesor s-a adresat vânzătoarei, salutând-o și apoi solicitându-i un număr mare de mărci poștale (timbre) de 0,25 lei, de 0,50 lei, de 0,75 lei, de 1 leu, de 1,25 lei (cum erau pe atunci); 90 de o valoare, vreo 60 de altă valoare și nu mai rețin exact, alte valori dar rețin  că i-a spus respectivei care este valoarea totală a solicitării. Supărată foc, vânzătoarea a început a face gălăgie socotindu-se: „Mă-nveți dumneata pe mine câți bani să-ți cer? Cine ești dumneata să-mi dictezi ce să-ți cer? Eu am gestiune.” Între timp la șirul indian se adunase multă lume. Doamna gestionară, cu creionul pe hârtie calcula de zor și nu mai termina, lumea începuse să se agite iar dl. prof. Mangeron se retrăsese deoparte, așteptând să-i onoreze solicitarea. În cele din urmă, biruitoare, gestionara a rostit suma pe care trebuia să o primească și care era aceeași, cu lei și bănuți, pe care i-o propusese cumpărătorul.
Am renunțat la a mai cumpăra ziarul și m-am apropiat de dl. profesor, oferindu-mă a-i ține servieta (care numai ușoară nu era!) pentru a-și pune bine mărcile poștale cumpărate. A acceptat imediat (pe atunci nu erau atâția hoți de buzunare ca în zilele noastre; exista mai multă încredere și apoi nici eu, nu aveam alură de pungaș).

Am îndrăznit și a-l întreba:
– Domnule profesor, ce vă trebuie atâtea timbre poștale?
– Dragul meu – îmi zice – unde studiezi?
– La Filologie…
– Atunci ai să înțelegi, că așa țin legătura cu Universitățile lumii, care-s destul de multe și cu puținii colegi și prieteni adevărați pe care îi am…

Acum, când îmi vin în minte aceste secvențe de odinioară, provocate de vol. d-lui I. N. Oprea „Obelisc” Album-Dicționar, apărut la editura Tipo Moldova, Iași, 2018, îmi zic ce bine era să fi avut și dl. prof. Mangeron un telefon mobil! Poate câștiga timp și mai formula și alte ecuații pentru evoluția tehnicii românești și nu numai pentru navetele spațiale rusești și astfel nu-i mai dădea posibilitatea d-lui prof. univ. Petre Roman să afirme, după revoluție, că industria românească este un „morman de fiare vechi” și în calitatea lui de premier să treacă la demolarea ei. Dacă se păstra „mormanul de fiare vechi” unde eram acum? Din piesele rezultate din „morman”, cumpărau până și capitaliștii. Nu le luau de rele!
Va răspunde cineva, cândva, pentru obstrucționarea și înstrăinarea industriei românești, la ridicarea căreia a contribuit și generația mea?
Atunci nu mi-am pus astfel de întrebări, nu era cazul. L-am salutat cu repetate plecăciuni, îndreptându-mă spre căminele „30 Decembrie” din Dealul Copoului, fiind nespus de fericit pentru că am vorbt cu dl. profesor ale cărui ecuații fuseseră prezentate pe ecran, la Cinematograful de pe strada Lăpușneanu.