RECENZIE
,,O VIAȚĂ…”
Autor, Stelian BĂLTUȚĂ

Pe 19 noiembrie 2009 a avut loc la Mediateca Bibliotecii Judeţene Mihai Eminescu – Botoşani, lansarea cărţii ,,O viaţă…” a doamnei Angela Paveliuc-Olariu, doctor în etnologie. O viaţă frumoasă, o viaţă plină de lumină şi binecuvântare, o viaţă de încununare sau, aşa cum a spus în pagina de început, Prof. Dana Petrariu, ,,O viaţă… pe care o realizezi cu mintea şi sufletul şi iată ţi-o aşterni pe hârtie pentru tine, pentru noi, pentru azi şi mai cu seamă pentru mâine”.

Drumul pe care autoarea l-a ales în viaţă este drumul drag sufletului domniei sale. De aceea, afirmaţia din ,,Argumente”, defineşte categoric alegerea de suflet:
,,Simt nevoia să-i mulţumesc mereu lui Dumnezeu pentru faptul că mi-a hărăzit acest «colţ de rai» în care
m-am refugiat de fiecare dată când alte «uşi» spre mulţumirea sufletului meu mi-au fost închise. Etnografia a reprezentat şi reprezintă pentru mine ştiinţa miraculoasă care-ţi oferă totul, începând cu posibilitatea unei comunicări directe cu interlocutorii oneşti şi sinceri care sunt oamenii satelor tradiţionale pitite în munţi sau aflate la îndemâna cercetătorului pe «plaiuri mioritice»”.

Şi în continuare, textul şi imaginile curg lin, frumos, în albia plină, sub cerul abastru luminos ca o zi de vară, fără a lăsa în cale să se vadă şi spinii pe care autoarea a călcat şi care i-au îndurerat inima.
Partea frumoasă a vieţii tradiţionale a ştiut să o vadă, a ştiut să o aprecieze, a ştiut să o pună în valoare, păstrând-o astfel peste timp. Arhitectura sătească, interioarele de locuinţă cu ţesăturile de o rară frumuseţe, portul popular, ceramica, obiceiurile străvechi de iarnă, de Paşti şi altele de peste an, toate au fost cadrul unde profesionalismul autoarei a excelat. Capitolele cărţii, unul după altul în 323 de pagini, cuprind: Copilăria-şcoala, Perioada câmpulungeană, Perioada botoşăneană; Perioada ieşeană; Colaborări şi colaboratori de suflet; Cărţile mele; Cărţi cu dedicaţie; Cărţi primite, Cărţi de vizită; Corespondenţă; Călătorii; Radio-TV; Presă; Prietenie; Activitatea în S.U.A. 1981; Al XI-lea Congres de Ştiinţe Antropologice şi Etnologice, Canada, 1983; Congres de Arheologie şi Antropologie, Anglia, 1986; Al XII-lea Congres Internaţional de Antropologie şi Etnologie din Croaţia, 1988; Inter-Congres Internaţional de Antropologie şi Etnologie, Portugalia, 1990; Al XII-lea Congres Internaţional de Antropologie şi Etnologie, Mexic, 1993; Congres organizat de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, Turcia, 1997; Activitate de suflet pentru semeni; Diplome; Gânduri răzleţe-mărturisiri.

Şi cartea mai are şi o cugetare, o filosofie de viaţă, pe care cuprinsul nu o menţionează, numită ,,Despărţirea”, ce este o meditaţie plină de tristeţe asupra pierderii universului copilăriei, a raiului casei părinteşti, a părinţilor, a unor fiinţe dragi. Întrebarea vine de la sine ca un leitmotiv: ,,Şi ce-ţi rămâne după atâta şi atâta «filosofie», numai tristeţea şi pustiul inimii, numai dorul aleanul sufletului, dar… mai rămâne şi datoria de a merge mai departe, demn şi cu credinţa că Dumnezeu ştie ce face cu noi, cu toţi…”

În fiecare din titlurile cuprinsului, perioadele parcurse în viaţă apar în carte descrise ca o adevărată poezie a naturii, a cadrului ilustrat, a pasiunii pentru cercetare, a frumosului în tot şi în toate. În ,,Perioada câmpulungeană” amintirile se derulează astfel: ,,Minunat început de carieră! Bucovina cu o natură de vis, în care trăim ca într-o poveste fără sfârşit, alături de colegi, minunaţi oameni, harnici, capabili de sacrificii pe plan familial, câteodată doar din dorinţa de a duce la capăt o îndatorire de serviciu”.
,,Trăiam o poveste frumoasă, în care tot ce mă înconjura, părea creat de Bunul Dumnezeu special pentru a mă servi, pentru a mă bucura! Atunci, poate, începeam să percep sensul filosofic al sintagmei des folosită de Mircea Vulcănescu «conlucrarea românului cu firea». Adevărata conlucrare cu firea, tot ce-mi era în preajmă, ca într-o adevărată simfonie a sufletului, în deplin acord cu restul (natură, oameni, locuri etc.).”
,
,Perioada botoşăneană”, anii 1968-1978 este perioada când autoarea a conturat zona etnografică Botoşani, venind de la Câmpulung a găsit o mică donaţie ilustrând cultura tradiţională şi aşa cum spune: ,,În primul rând, mi-am propus să fac cercetări etnografice şi în judeţul Botoşani, sperând să găsesc, aşa cum s-a întâmplat, dovezi grăitoare a faptului că şi-n această parte a ţării, oamenii au creat valori în diferitele domenii ale civilizaţiei tradiţionale româneşti (arhitectura laică şi bisericească, interior tradiţional, port popular, ceramică, textile de interior etc.).”

În calitate de director al Muzeului Botoşani, Angela Paveliuc-Olaru a avut datoria de a spirjini cercetarea arheologică (7-8 şantiere anual), s-a ocupat de amenajarea Casei Memoriale Nicolae Iorga din Botoşani, a Casei Memoriale George Enescu de la Liveni, a Muzeului din Flămânzi, continuând în acelaşi timp cercetarea de suflet, cea etnografică, astfel că, în 1977 la susţinerea lucrării de doctorat ,,Arta populară în zona etnografică Botoşani”, comisia de specialişti, a acceptat adevărul recunoaşterii ca distinctă a zonei aflate între Siret şi Prut, ca având caracteristici distincte. În acest context a început împlinirea dorinţei de a pune bazele unui muzeu etnografic, în casa Manolache Iorga (străbunic al istoricului Nicolae Iorga – ,,titan al gândirii româneşti”).

Despre ,,Perioada ieşeană”, autoarea îşi aminteşte: ,,Dar iată că destinul a făcut ca în 1978 să plec din Botoşani la Palatul Culturii din Iaşi, ca etnograf cu titlul de doctor în specialitate, proaspăt luat (1977), cu o carte apărută, cu un statut de etnograf cunoscut în Moldova”. Viaţa profesională la Muzeul Etnografic al Moldovei a fost plină de împliniri şi rezultate în domeniul cercetării, a participării la congrese de etnologie şi antropologie, peste graniţa României, în domeniul publicării studiilor de specialitate. Reflecţia pentru această perioadă, nu întârzie să apară: ,,Erau ceasuri minunate când aveam bucuria «descoperirii» unor adevărate comori de gândire şi simţire, înglobate în tot ceea ce studiam. Studiam şi adunam în fişele mele atâtea şi atâtea date referitoare la cultura şi civilizaţia noastră tradiţională”.
Şi apoi, descrierea continuă cu prezentarea eforturilor depuse pentru expoziţia permenentă, pentru expoziţiile temporare şi pentru pregătirea în anul 1993 a sărbătoririi a 50 de ani de existenţă a Muzeului Etnografic al Moldovei. Efort, talent, pasiune, dăruire, calităţi care i-au călăuzit mereu paşii doamnei Angela Paveliuc-Olariu, care şi-a legat viaţa de etnografia românească.

Încununarea pentru ,,Perioada ieşeană” a venit prin alcătuirea tematicii a unui Muzeu al satului Moldovenesc, prin sprijinul primit de la persoane de suflet pe care le menţionează, dar când totul prindea contur şi începea să se materializeze, forţe din exterior, «i-au retezat aripile», oprind definitiv demersurile pentru realizarea acestui plan pentru Iaşi.

După această neîmplinire şi durere, drumurile se îndreaptă către ,,Colaborări şi colaboratori de suflet”, spre Botoşani, spre sinteze în cercetare, către noi publicaţii, către noi şi frumoase realizări, către o nouă coroană solară.

Şi cercetarea continuă şi rezultatele nu întârzie să apară. E o prospeţime şi o frumuseţe în noile apariţiii editoriale, e ,,O viaţă…”, este o împlinire, este o nouă cale deschisă spre publicarea altor şi mereu altor studii de cercetare vastă a culturii şi civilizaţiei populare româneşti. Toată consideraţia şi admiraţia, păstrate peste timp, va avea autoarea pentru pasiunea depusă la salvarea în documente a vieţi tradiţionale rurale.