Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Apropo de Iliescu: Altul la rând !

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 18 Apr. 2018
Tableta de Marin IFRIM
Publicat: 18 Apr. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

Apropo de Iliescu: Altul la rând !

 

Am locuit în toate cartierele orașului meu, un târg oarecare aflat la o anume intersecție geografică, un fel de orășel american de prerie, în care, dincolo de calea ferată, dincolo de pieile roșii, dincolo de șerifi, se află o populație intimidată de ”pistolarii” gândului și ai faptei. Nu intru în amănunte. Cândva se va ști tot ceea ce au făcut administrația și ”puterile statului” în aceste vremuri bezmetice, în care, în ciuda Celui de Sus, nu a putut nimeni respira pe nas fără batistă pe nări. Ani în care, cui nu i-a convenit, a respirat, prin fund, direct din haznaua ideologică a  unor partide de pamperși creponați. Nimeni nu observă că, de 28 de ani, avem un singur partid: fostul FSN metamorfozat în fel de fel de majuscule, litere luate, eludate, însumate, furate pur și simplu din împuținatul alfabet român! De 28 de ani respirăm o dictatură de laborator. Încă o dată suntem manipulați. Limpezim lucrurile cu ceață artificială, cu fumuri cazone. Locuiesc în România și nu doar în orașul meu. Țara e pârjolită inclusiv spiritual. Se pare că, beneficiarii loviturii de stat din 1989 nu vor decât să-și păstreze AKM-urile financiare și alte cele. Au găsit încă un berbec, pe Ion Iliescu, un inginer de ape și alte cele mult mai incolor și inodor decât urinatul Ceaușescu. Iliescu e sacrificat. Nu înțeleg de ce tocmai acum, în niște ani electorali electrocutați. Acest comunist cu față umană doar în fața oglinzii sale își primește ultima leafă. Prețul unei trădări ciudate. Hiena a îmbătrânit și trebuie alt șef de haită. La PSD domină Dragnea, carevasăzică, această față de suricată speriată inclusiv de scorpionii și șerpii pe care îi mânâncă după ce alții îi anihilează. Ce naște din hienă, necrofag se numește. Am locuit și în suflete dragi mie. După amnioticul mamei, locul ideal pentru un om cu gânduri bune e sufletul celor dragi. Ceva care te duce până dincolo de moarte, ceva pentru care trăiești, în care trăiești, fără a face politică și administrație ascunsă undeva în plămânii neantului. Aflu că, despre piesa de teatru din 1989 dau autografe încă două creaturi: Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu. Doi tipi care se vor preface că-și dau Bacalaureatul în știința facerii de bine a României. Singurul prost, din toată această găinărie istorică este Ion Iliescu. Mai prost decât Ceaușescu, inclusiv pe ultimul drum, acesta plătește ”consumația”. Deja presa, site-urile, îl dau ca și mort. Dumnezeu știe ce va face cu el, cu acest om fără viitor fizic. Am locuit și în mintea unor astfel de esențe ale răului. Nu sunt vreun paranormal, vreun vizionar. Am citit atât cât să observ și să înțeleg cine s-ar putea să fiu, de unde s-ar putea să vin, și încotro s-ar putea să mă duc. Toți suntem oameni simpli, inclusiv cei mai puternici oameni ai planetei. Cititul are un corp al său. E ca o premoniție plastică finală. Tocmai citesc cum răul din țara mea va fi, cât de cât, dus la vaccinări obligatorii. După 28 de ani, văd aceeași piesă pentru aceiași spectatori. Nu se va întâmpla nimic, Iliescu nu are voie la pușcărie, va rămâne lângă misterioasa Nină până la capăt și după. Aici e vorba despre angajamente semnate în lumea beznei. Nu văd cu ce l-ar îmbunătăți creștinește pe Iliescu sub nas o lumânare, un fel de înghețată pe așa-zisul ”ultim drum”. Iliescu  trebuie ținut în viață cât de mult timp posibil, ca să vadă, ca să audă, ca să știe că știm ce a făcut. Din păcate, verdictul e dat. Lumea rea, lumea de mâine, nu are nevoie de martori. Altul la rând!…

PS: Recentul meu pamflet, publicat în luceafărul.net, a fost preluat de un cunoscut site din Argeș. Cu bune intenții, cred eu. În fine, la subsolul paginii au apărut postacii, inșii ăia fără nume, fără CNP, fără mamă și fără tată. Sunt ”făcut” ca la ușa cortului regal. E vorba despre niște indivizi antrenați în ponegrirea celor incomozi. De prin 2009, când aveam rubrică în ”Jurnalul de Vrancea”,  o echipă de zgomot îmi bruiează existența, îmi caută…papură în nod. Muc și sfârc nu înțeleg, ca și ceilalți ”combatanți”, că, spre deosebire de ei, când mă privesc în oglindă mă uit, concret, la mine însumi, nu la cel ce mi-aș fi închipui că aș putea fi.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5