Apărută la Editura Mănăstirea Sihăstria, în două volume, cartea Arhimandritului Ioanichie Bălan se constituie într-un veritabil periplu istorico-biografic prin lumea călugărilor rugători ai sfintelor noastre mănăstiri, călugări care – cum îi defineşte autorul – ,,n-au fost numai rugători pentru voievozii fondatori, ci ei s-au rugat şi se roagă atât pentru voievozi, cât şi pentru poporul nostru credincios, pentru binefăcători şi pentru răuvoitori, pentru cei fericiţi şi pentru cei nefericiţi, pentru cei care ştiu să iubească şi pentru cei care încă nu ştiu. Călugării sunt, mai bine zis, rugătorii lumii, alături de slujitorii sfintelor altare.”

Arhimandrit Ioanichie Bălan surprinde în cartea sa adevărate modele de călugări, redându-le viaţa prin faptica lor pilduitoare, negreşit, slujind pe Bunul Dumnezeu impecabil, credinţa şi rugăciunile înnobilându-le sufletul şi cugetul, influenţând benefic marea lume a enoriaşilor, mereu în căutarea liniştii depline în lăcaşurile mănăstireşti, în preajma slujitorilor lor, departe de lumea dezlănţuită, de afară. Portretele lor, realizate de autor, sunt clare, luminoase, dialogurile în care sunt componenţi se constituie în poveţe, sunt pline de înţelepciune, conducându-te la reflecţii.

Pentru cititorul de pe aceste locuri o rezonanţă aparte are şi originea botoşăneană a celor incluşi în evocări – şi o au destui – precum şi evocarea unor lăcaşe de cult din această zonă a Botoşanilor. Drept pentru care facem, la rându-ne, trimitere la monahia Agafia Ilie din Tg. Suliţa, de loc, născătoare a 10 copii, la rolul Mănăstirii Cozancea în educaţiunea lor, totodată al părintelui Paisie Olaru, la fiul Costache, devenit nu altul decât Părintele Cleopa, la anul 1946, iarna, când monahia Agafia vine la Mănăstirea Sihăstriei, unde va fi călugărită, spre a trece apoi la Mănăstirea Agapia Veche; schimonahul Veniamin, pustnic la Schitul Sihăstria Voronei, de loc din părţile Botoşanilor, trăitor a 100 ani; protosinghelul Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea (†1933); arhimandritul Ioanichie Grădinaru (1907-1970), de la Catedrala Mitropolitană Iaşi, născut în comuna Văculeşti – Dorohoi şi care, în copilărie, la sărbători, frecventa Mănăstirea Gorovei; arhimandritul Ambrozie Nechifor (1885-1962), de loc din Rădeni-Frumuşica, devenit după 1935 duhovnic oficial al Mănăstirii Neamţ (1940-1962); monahul Ghenadie Avătămăniţei, de loc din Flămânzi, slujitor la Schitul Cozancea – Botoşani (†1948); monahiile Fevronia, Sofia şi Olimpiada Iuraşcu de la Mănăstirea Agafton, nu altele decât mătuşile lui Mihai Eminescu (subiect abordat într-o lucrare şi de semnatarul rândurilor de faţă). Sigur, sentimentele, ca orice sentimente, au subiectivismul cuvenit, dar pot determina cum nu se poate mai bine interesul cititorului de pe aceste meleaguri pentru această frumoasă şi curată carte de învăţătură pentru sufletul şi cugetul nostru.

 Revista Luceafărul.net, Anul 1, Numărul 10, 11 octombrie 2009