Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 15 → 2023

ARMONIA CUVINTELOR SPUSE SI NESPUSE

Cuvânt de incheiere
ARMONIA CUVINTELOR SPUSE SI NESPUSE

Motto: 

Oamenii ca tine și ca mine, cu toate că suntem bineînțeles muritori ca toți ceilalți, nu îmbătrânesc niciodată, oricât ar trăi. Vreau să spun că nu încetăm niciodată să ne zgâim, ca niște copii curioși, la marele Mister în care ne-am născut.(Albert Einstein)

  • Am ales să vorbesc despre această carte în felul meu și să las câteva impresii sincere fără a folosi cuvinte complicate și puse dinadins în scriere, ca atunci când se citește textul să trebuiască neapărat și un dicționar lângă cititor (sunt fan pentru simplitate).
  • Cartea de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare PRIN ROUA GÂNDURILOR a scriitoarei, poetei, editoarei, jurnalistei Mihaelei CD este scrisă parcă după sufletul meu.Cuvintele pe care le folosește în scrierile sale sunt simple și pe înțelesul cititorului. Fiecare parte a cărții fie că este eseu, articole, povestiri, recenzii de carte sunt scrise cu pană de scriitor așezat bine și pe picioarele lui în această lume a scrisului. Textele curg ca o apă liniștită, iar tablourile pe care le creează le vezi ca atunci când te uiți la o peliculă de film. Este o carte scrisă ca de la om la om, iar atunci când o citești zici că ești acolo sau ai trecut măcar o dată. 
  • Îi mulțumesc scriitoarei Mihaela CD că mi-a dat posibilitatea să citesc încă în fașă volumul PRIN ROUA GÂNDURILOR. 
  • Mă întreb cum aș putea intra în intimitatea lui? Desigur, cu multă grijă și chiar pe vârfuri ca să nu calc pe roua așezată în gândurile autoarei. 
  • Pot să spun că ne asemănăm ca scriitoare după felul cum ne așternem cuvintele pe coala albă și doar acelea care trebuie să ajungă la oameni și în sufletele lor. Acele cuvinte care să învețe, să mângâie, să cânte, să lumineze și să șteargă lacrimile. 
  • Autoarea a primit har de la Dumnezeul pe care-l iubește atât de mult și de care amintește aproape în tot ce scrie că fără ajutorul lui n-ar fi izbutit să realizeze atâtea în lumea care trăia. EL a trimis în calea ei prietenii de care avea nevoie și fără de care nu s-ar fi descurcat în lumea nouă și necunoscută unde ajunsese. A știut dintotdeauna că darul scrisului trăia în ea și în alți oameni asemenea ei. Dar se trezea așa dintr-o dată când nu se aștepta nimeni și doar atunci când îi venea timpul.  Și ce scria fiecare scriitor era despre altceva. Nu era o regulă când începea să scrie cineva. Câteodată de mic, altădată adolescent sau chiar la anii bătrâneții. Fiecare simte când are ceva de spus.  Autoarea aștepta asta, știa că pasiunea pentru scris o avea în interiorul ei. EL, DOMNUL, a hotărât când a venit timpul să înceapă să scrie. Și trăirile si articolele pe care le scria veneau parcă dictate de undeva. Nu înțelegea nici ea de unde-i veneau gândurile pe care trebuia să le trimită spre lume. Ce știa sigur era că trebuia să fie spuse atunci. Abia atunci începea să scrie, cu o foame de nedescris, fie că era zi sau noapte, că era în parc sau alături de prieteni și chiar oriunde, atunci când era sub puterea muzei. Prietenii, familia înțeleg asta. Scriitorul este în primul rând un mesager al gândurilor sale și dacă era cinstit cu sine sau dacă mesajele gândurilor pe care le trimitea spre oameni erau adevărate sau exprimau aspirații, dorințe, speranțe și dacă aveau atingeri cu ale altor persoane el devenea mesagerul divin. Scrierile veneau gata pregătite, prozatorul, poetul, povestitorul, eseistul trebuia doar să le scoată de acolo de unde le găzduia și să le dea drumul pe foaia de hârtie. Era musai să scape de arderea din el. Era momentul să se elibereze. De fapt el, poetul, prozatorul, eseistul este mesagerul gândurilor sale și a emoției creatoare. Dacă ce scria erau gânduri care exprimau stări, speranțe în care se regăseau și cei care le citeau (cititorii) el era alesul care îndeplinea o misiune divină.    
  •  Cufărul Mihaelei CD din care scoate la lumină poveștile, articolele, eseurile, pare fermecat, o cutie fermecată la care i s-a permis accesul, dar din care ies doar lucrurile bune și frumoase. Cum bine zice autoarea, pana scriitorului așază în filele cărții la ,,ore târzii cuvintele încă negrăite care își așteaptă rândul să iasă cât mai repede”.Și da, doar prin scrierile sale scriitorul atinge nemurirea! Aici vine și un dar, se știe condiția materială a scriitorului în zilele acestea.
  • Autoarea merge mai departe și dă gir bibliotecilor și întărește credința care se știe dintotdeauna că ,,locul cărților este în bibliotecă așezate pe rafturi așteptând cuminți cititorii”. Așa este, cum afirmă autoarea. Și pentru mine, cea care scriu aceste gânduri, biblioteca înseamnă ,,acasă” și a făcut parte întotdeauna din viața mea. Bibliotecă era cea de acasă, școală, liceu, biblioteca orășenească sau cea din casa bunicii materne. Acolo unde în micul sanctuar cu cărți de rugăciuni era și o carte de povești cu coperțile scorojite de câte generații de nepoți a fost răsfoită. (Aceea a fost prima biblioteca unde am intrat).
  • Dar, așa cum scrie autoarea în articolul ,,Drumul care duce spre bibliotecă” este anevoios. Recunoaște însă și că este  cel mai sigur loc unde cărțile au siguranța viitorului și bucuria cititorilor că le pot găsi și citindu-le să afle tainele din filele lor. Autoarea trage un semnal către autorități. instituții, companii, că nemaiputând dona cărți către bibliotecile din România unde cerințele sunt mai mari decât în Monreal creează Campania ,,6 cărți pentru bibliotecile din România.” Și astfel întinde încă o mână de ajutor (pe lângă altele) cetățenilor din țara de unde se trage. Realizează că este un proiect îndrăzneț care necesită multă muncă, inițiere de proiecte, drumuri făcute și deschis ușile acolo unde văd chiar și o cât de mică speranță și interes în realizarea acestui vis. Admirabilă este perseverența și interesul autoarei în promovarea scriitorilor din locurile unde a copilărit și nu numai. Este de aplaudat această inițiativă.
  • Prețuiesc stropii de bucurie picurați de autoare în inima mea aducându-mă în lumea cărților scriitoarei Aurelia Rînjea îndeosebi volumul ADAGIETTO. Aici mă găsesc cel mai bine și aș vrea să zăbovesc mai mult și să mă bucur de timpurile acelea din copilărie când cu ochii închiși între somn și veghe o urmăream printre gene pe bunica cum se închina pentru noi sau îmi povestea și eu cu ochii mari și uimiți o urmăream. Aici este lumea mea și a copilului din mine. Îmi place mult acuratețea scriiturii și a sentimentelor autoarei Aurelia Rânjea față de copii și față de vârsta aceea incomparabilă ca niciuna alta. Un univers pur, delicat și pe care nu-l întâlnești la alte vârste.  Sinceră și corectă este cronica făcută cărților autoarei. Scrierile autoarei Aurelia Rânjea m-au proiectat cu nostalgie în anii copilăriei în care totul era nou și în culori strălucitoare, iar viața ne zâmbea plină de speranțe și cu cireșe la urechi.
  • Mergând pe firul analizei textului recunosc că așa gândesc și eu  ,, un scriitor creează atâta timp cât copilul interior dă mâna cu el ,cât păstrează candoarea acelui copil având deschis canalul de comunicare către divin” și că  autoarea  doar, in poezie ” găsește aripi”.Mă găsesc în fiecare vers al autoarei. Am cunoscut-o personal la o festivitate de premiere. Acum însă prin cronicile cărților o cunosc și mai bine și chiar poate o să facem schimb de cărți cu talentata autoare și de care ne leagă scrierile minunate despre lumea fascinantă a copilăriei.
  • Mihaela CD, nu cred că am auzit ceva mai frumos ca aceste gânduri, că ”pana scriitoarei Aurelia Rînjea are în vârf un mic diamant de emoție și care lasă pe unde trece mici sclipiri care ating sufletul cititorului”. Așa este, poetul înseamnă vibrație, emoție, sensibilitate, bucurie. Ce-ar fi ca pentru tot ce este nelumesc să se adune toate diamantele de la penele poeților și scriitorilor și să se dăruiască oamenilor. Ne putem imagina ce frumoasă și luminoasă ar fi lumea în care trăim? Cât adevăr există în scrierile poetei Aurelia Rînjea: ”Poemele mele/Niște porumbei/care zboară spre Dumnezeu” …așa este tot ce iese din înăuntrul ființei este trimis de EL.
  •  Ce dar prețios pentru mine să cunosc prin ochii scriitoarei Mihaela CD și alți confrați scriitori. De data aceasta poeta Mara Popescu Vasilica. Ochii scriitorului descifrează sufletul până în adâncul lui și de acolo scoate minuni. Acum al șaselea roman: ,,Bianca printre castele de nisip” din colecția”Dragostea arza-o-ar focul” și unde cu iscusință autoarea ne duce cu imaginația în viața personajului principal Bianca.  Cititorul intuiește ușor ideea romanului că viața nu este o joacă și este presărată cu tot felul de peripeții cărora trebuie să le ții piept ca să răzbați prin ea. Făcând o analiză a propriei vieți, cititorul poate să găsească mai ușor calea lui.
  • Trecerea de la o viață amestecată cu tot felul de probleme la o alta încâlcită de spinii lașității este ideea din cartea Floare de câmp de Aurelia Oancă. Aici firul poveștii duce tot spre o luptă cu vicisitudinile vieții, numai că autoarea arată și căile cu care să lupte fiecare. Personajul cărții ține piept problemelor care apar în viața sa și care nu întotdeauna sunt din vina ei. Puterea stă în forța cu care luptă împotriva problemelor ivite. Povestea romanului ,,Floare de camp” este una care impresionează cititorul. De apreciat este că în scrierile autoarei se pune accentul tot pe trăirile personajului. Ce mult înseamnă pentru cititori! Poate că cineva se regăsește în aceste trăiri și învață cum să lupte cu toate piedicile ivite în cale. De fapt, asta este menirea scriitorului, să arate prin scrisul său cum să iasă cineva dintr-o situație dificilă și de ce să se țină ca să nu cadă din nou la pământ.
  •  O altă recenzie de carte o prezintă pe scriitoarea Gabriela Răucă care ne invită la rețete de suflet și prin ce scrie își lasă sufletul citit. Mă gândesc că doar un om frumos poate face asta. Scrierile în versuri ale poetei Rețete de suflet mă apropie de autoare. La fel ca și scriitoarea Gabriela Răucă în cărțile mele de povestiri scriu și despre rețetele din familia noastră pregătite mai mult în sărbătorile Crăciunului.  
  • O altă recenzie de carte este ,,Nunta de fluturi” a poetei Carmen Doreal.Cum frumos spune Mihaela CD autoarea cărții este o poetă care se identifică cu poezia și chiar respiră prin ea ,,cred în  tine poezie, ești prietena mea cea mai bună /în nopțile albe/ îmi ești empatică/ volubilă companie/cred în tine poezie/ îmi dăruiești aripi complementare/ anticipând fericirea/cred în tine  poezie/ mă consolezi inspirator/ cred în tine poezie /.Prin  arderea  pe care a pus-o în versuri și prin   profunzimea lor poeta a pus deja o piatră  la temelia cetății literatură.
  • Îmi place cum autoarea Mihaela CD face trecerea în carte de la problemele adevărate ale scriitorului la lumea fermecată în care ne duce cu pana lui în nopțile când muza coboară pe nori de puf luminată de stelele călătoare. Am văzut că pana autoarei poate să fie și ascuțită atunci când trebuie să atingă niște probleme mai spinoase.
  • Nu-mi sună deloc străin titlul „Ce ușor este să faci rău și ce ușor este să faci bine”. Aici autoarea pune pe hârtie, verde în față, schimbările care se petrec în societate și mai ales în ultima vreme. Nu se mai pune valoare pe oamenii de treabă. A apărut dorința: să am și eu ca celălalt, de ce n-aș avea. Circulă la noi zicala” să moară și capra vecinului”, dacă mă gândesc mai bine, parcă în zilele acestea se potrivește cel mai bine!
  • Articolul amintit mai sus l -am citit și soțului meu (ne păstrăm acest obicei încă din tinerețe să citim împreună un articol interesant). Vreau să spun mot- a -mot ce a spus: 
  • ” Acest articol ar trebui pus în ramă și trimis în toate instituțiile importante în școli, în sediile unor companii, în locurile unde se întâlnesc oamenii, în piețe și în alte locuri unde ar avea impact la oameni” … ,,după mine răutatea se extinde ca o pecingine și trebuie extirpată prin bunătate, cultură și prin curajul de a spune lucrurilor pe față chiar și cu riscul de a fi marginalizat de cei ce nu acceptă bunătatea, iertarea, toleranța, iubirea. Cu siguranță în timp mulți se vor alătura binelui.”
  •  Despre articolul scris de autoare se aude tot mai des, iar mass-media are grijă să împânzească peste tot. De multe ori nu ai cum să mai ieși din acest păienjeniș. În zilele acestea toți sunt experți și atotștiutori fără a avea cunoștințele de bază și de ce nu și de învățătura primită de acasă sau de multe ori mânați și de efectul de turmă fără a se aprofunda și a se cunoaște realitatea. 
  • Dacă mă întorc acum în copilăria și tinerețea mea pot să confirm cuvintele din articolul autoarei Mihaela CD. Pe noi, cei de-atunci doar credința în Dumnezeu, iubirea pentru aproapele și prin puterea prieteniei și a înțelegerii dintre oameni am răzbit prin toate câte ne-au fost dat să trecem …aș adăuga și eu la articolul scris de autoare: Că și atunci mai demult erau și bune și rele, dar oamenii le primeau liniștiți ca pe ceva normal. Știau că viața omului are un mers al ei lăsat de divinitate, de soartă. Era un drum care nu speria pe nimeni și fiecare mergea pe calea lui așa cum i-a fost hărăzit de Sus, liniștit sau trist sau cum și-o făcea omul. 
  •  Recunosc că de acolo mi-am luat puterea, din acea limpezime și bucurie și am ajuns tinerii frumoși și adulții responsabili, de mai târziu. Nu toți aveam multă carte, dar învățam de la oricine și de unde puteam. Cel mai mult de la natură și de la oamenii simpli, legați la inima pământului și crescuți după rânduielile pământești.  Și da, acum nu ridic în slăvi viața din vremea aceea și oamenii de atunci, dar erau buni și se luau după înțelepciunea poporului care-i învăța că”nu există pădure fără uscături”. Ce făceau gospodarii atunci când erau  ,,uscăciuni” chiar în ograda lor? Normal că îl trezea pe cel care mergea alături de drumul drept, cu usturimea cuvântului. Atunci cuvântul era cel care punea la colț omul vinovat, care nu avea încotro și mergea și el pe drumul pe care o luaseră ceilalți, chiar dacă era mai în urmă mergea pe aceeași cărare. Și dacă fiecare om din sat avea grijă de uscăciunea din curtea lui, totul era bine. 
  • Acum nu se mai știe când să pornim și după cine să ne luăm. După mine e simplu, nu trebuie decât să ne întoarcem în inima noastră și să scoatem de acolo toate învățăturile și ce avem mai bun în noi. Este posibil să scotocești ceva timp, dar când le găsești trăiește ca atunci: simplu, frumos, cu bunătate și răbdare.
  •  Hai să aducem simplitatea și bunătatea pe care le avem în suflet la rangul care-l merită și în fiecare zi să venim cu ceva bun, frumos, și adevărat. Nu ne trebuie cine știe ce robotică să ajungem acolo, pentru că nu toată lumea are internet. Avem nevoie doar să ne întoarcem în inima noastră și să luăm de acolo ce ne trebuie. 
  • Eu am găsit ce căutam și de acum asta o să fie legea vieții mele. Și până acum am folosit învățăturile de atunci, dar vezi că și pe mine m-a molipsit noul. Însă nu a reușit să pună prea mult amprenta pe mine pentru că aveam învățătura aceea simplă și curată. Nu vă luați după valul acesta de snobism că nu ne duce la bine, mai bine să hotărâm fiecare ce vrem pentru noi și ce ne place, să scriem în limba noastră, să ne iubim pădurile, apele, fântânile, casele noastre și pe cei care trăiesc în ele, neamurile și să ne păstrăm vederile, așa simple cum le-am primit. Să știi că am avut și zile frumoase împreună și bucurii atât de multe că mi-ar lua mult timp să le înșir pe toate. Dar toate aceste bucurii nu ne veneau de-a gata. Munceam pentru orice lucru bun, cot la cot cu toți din casă, ba ne veneau în ajutor și vecinii, prietenii, rudele. Asta ne-a ținut pe noi puternici. Că tot ce am avut a fost făcut cu sudoare și opinteală. Poate de aceea prețuim tot ce avem, chiar dacă numai este în pas cu moda, dar este făcut de noi și lăsat spre păstrare pentru generațiile viitoare. 
  • Autoarea nu lasă să treacă cu vederea nimic din ce se întâmplă pe lângă ea: evenimente publice și de interes pentru cetățenii din toate domeniile, întâmplări, realizări ale scritorilor și poeților, lansări de carte, participă la evenimentele organizate în țară și nu trece peste nimic din ce trebuie aflat și se apleacă la modul serios spre înțelesul acestora. Răspunde promt la orice invitație în România. Nu mai departe anul acesta  a participat la Festivalul ziariștilor (27-31oct) ca temă de dezbatere autoarea a ales subiectul: Presa mondenă între obscenitate și false valori.
  • Am citit cu mult interes articolul și i-am dat dreptate autoarei. Într-adevăr în mass-media apar tot felul de titluri cu știri false care de fapt nu spun mai nimic, dar cad bine la public. De cele mai multe ori nu sunt reale și sunt scoase din mânecă.  În zilele acestea banii și senzaționalul sunt tot ce contează. Pe bună dreptate autoarea arată că educarea cititorului trece pe ultimul plan ca și tot ce a fost bun și frumos înainte. Tot ce a fost înainte rămâne o poveste De altfel, pentru unii oameni (interesații de senzațional) tot ce contează sunt banii. Mă bucur că sunt oameni cum este autoarea Mihaela CD care dă un semnal către oamenii de bine.  Arma ei este pana sigură pe tot ce scrie, spiritul curajos și iubitor de frumosul care a fost odată. O voce care știe să se facă auzită: Trezirea, oameni buni! 
  • Cu emoția care se citește printre rândurile scrise autoarea recunoaște că una din bucuriile mari pe care abia le așteaptă este venirea poștașului cu scrisori și colete de peste mări și țări cu cărți ale autorilor din țară, reviste și antologii de la edituri. Odată cu venirea lor ajunge în casa unde locuiește si mirosul acela de țară, de pământ matern natal, de limbă dulce românească, de România. 
  • Cu mândrie autoarea trece în revistă cărțile primite și autorii lor, antologiile unde se regăsesc și din scrierile pe care le-a trimis spre editurile din țară, emoția prin care trece la deschiderea coletelor. Simte că este iubită și apreciată pentru ce face. 
  • Mă gândesc acum că drumul autoarei a fost hărăzit de Divinitate ca printre alte calități deosebite acela de a scrie, a fi bună, înțeleaptă, înțelegătoare este și acesta de a promova creatorii de artă și literatură peste ocean și în toată lumea, dar mai ales scriitorii, pictorii, muzicienii, oamenii cu graiul dulce din locul care i-a legănat copilăria. Mă gândesc că este o norocoasă că Astrele au ales ca ea scriitoarea Mihaela CD, să fie pentru creatorii din România:ÎNGERUL PĂZITOR DE PESTE OCEAN!
  • Cu eseul ,,Dumnezeul Meu” autoarea ne pune în fața unui adevăr. Mulțumesc, Mihaela CD! De copil și eu îmi puneam aceleași întrebări. Bunica maternă era cea care mă lămurea pe înțelesul meu ce și cum. Și nu prin vorbe, ci îmi arăta atunci pe loc când se întâmpla ceva pe cer sau pe apa Dunării. Acum când mă gândesc la asta eu cred că toate bunicile din orice loc din lume sunt sortite de Sus ca să fie povestitoare, bucătărese, cele care răspund la multele întrebări pe care i le pune un copil, sunt de fiecare dată lângă cel care are nevoie de ea. Si tot ele au nobila menire să pună cuvântul lui Dumnezeu în inimă și să picure puțin câte puțin în suflet copilului bucuria și credința. Cred că toate bunicile sunt la fel. 
  • Tulcea. E noapte, ora 2:00. Acum am terminat de citit volumul ,,Prin roua gândurilor” al scriitoarei Mihaela CD. Ca de fiecare dată când termin o carte rămân multă vreme pe gânduri și am aceleași trăiri ca atunci când terminam o carte scrisă de mine. 
  • Prin ferestrele mari de la balcon mă uitam la cerul albastru și senin. De Sus steluțele au pornit ca într-o joacă să clipească vesele și parcă îmi făceau cu ochiul. 
  • Mă gândesc la poeta de peste ocean care a scris la carte nopți la rând sau cine știe de câte ori se întorcea de pe o parte pe alta a canapelei perpelindu-se că nu găsea încă linia cărții. Am citit cartea pe nerăsuflate m-am regăsit în multe pagini din ea. Mi s-au limpezit multe lucruri și chiar cum stă treaba cu scrisul și gândurile pe care le așterni pe hârtie. Cuvintele să fie scrise cu sufletul ca să ajungă la oameni ca să poată mișca și schimba în bine inima care le primește.
  •  Sunt singura din casă care nu dorm la ora aceasta târzie și parcă aș vorbi cu cineva despre carte chiar acum. 
  • Mă uit spre Cer. Cred că cineva mi-a citit gândul… Am văzut că de sus dintre nori cineva îmi făcea cu mâna.  A coborât și a intrat în casă nu vedeam cine este, dar îi auzeam glasul:
  • Te-am văzut gânditoare și la masa de lucru …am trecut peste mări, țări, oceane ca să-ți aduc vesti bune de la cei care în toate nopțile frământă gânduri curate pentru acei care le primesc ca pe cel mai prețios dar. Am avut ceva de mers până aici, norocul meu a fost norul acela albastru care ne face cu mâna. M-a adus în graba mare știind că este nevoie de ajutorul meu aici…
  • Și parcă vrăjită de stelele care mă salutau am luat primul pix de pe birou și am început să scriu toate impresiile, bucuriile și gândurile despre volumul PRIN ROUA GANDURILOR Autor Mihaela CD
  • Mulțumesc muzei că a ajuns la timp și la mine!
  • Noapte bună, lumea mea! 

Angela Dumbravă,
Tulcea



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania