Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022
Aşa era bunica
Aşa era bunica
Aşa era bunica când a tras la scară,
Oprind birjarul birja, uşa deschizându-i;
Ea, coborând învoaltă şi sprinţară,
Pe cei de faţă-ntr-un anume fel, privindu-i.
I-a-ntins bunicu mâna, era înseninat,
Ca dup‘-o ploaie cerul, când norii se răzbună;
Şi clipa, ah, clipa! Ce mult au aşteptat!
Stăteau tăcuţi şi-atâte‘-aveau să-şi spună.
Şi nu pot şti de-au spus ce-aveau să-şi spună,
Că mai rămân nespuse, cu tine de le duci;
Şi a trecut o zi, şi-a mai trecut şi-o lună,
Apoi nu şi-au mai spus. Cât a trecut de-atunci…
*****
Povestea lor mi-a spus-o vizitiu-acela,
Ce-a tras la scară butca, din care-a coborât bunica;
De-o vreme, gând sihastru mă opreşte la:
Din marea lor iubire, nu s-a ales nimica.
Ori, dacă musai vrem ceva să se aleagă,
Bunicu s-a ales cu tata, iar tata s-a ales cu mine;
Eu m-am ales cu fiii, iar de la ei nepoţii,
De-aceea poate, când îmi este rău, mi-e bine,
C-aşa e dat să fie totu-n datul sorţii.
Drept de autor © 2009-2023 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
