Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Ascultând „descântecul lecturii lui” Romică Pivniceru

Primit pentru publicare: 02 Febr. 2020
Autor: Ion N. OPREA, membru Fondator de Onoare al Revistei Luceafărul
Publicat: 03 Febr. 2020
© Ion N. OPREA, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Măcar şi pentru atât, ascultând „descântecul lecturii lui” Romică Pivniceru, cel cu volumele îngrijite de mine, deşi nu i-am cunoscut faţă în faţă, a meritat ca opera-i să ajungă la Paula Romanescu, prietena Cenaclului la distanţă…

Aveam promisiunea doamnei Paula Romanescu care-mi scrisese prefaţa la „Siminică”, Editura PIM, Iaşi,2015, că va face acelaşi lucru şi pentru volumele IV şi V  din „Oameni fără importanţă sau Memoriile unui necunoscut”ajunse la mine să i le editez dacă el…

Ocupată cu treburile ei prin Franţa, cu reeditarea a ceva din Eminescu, teascul tipografiei nu a mai aşteptat-o şi la sosirea în Ţară, din prietenie şi pentru promovarea ei, i le-am expediat la domiciliu cu …o dojană care să bucure.

Reacţia Doamnei care-i trezec amintiri o iau drept o cronică simbolică la ceea ce i-a „intrat în casă” şi am pus-o aici în aşteptarea revanşei făgăduite:
„Primesc dojana şi plec fruntea.Mă voi revanşa.

          Ceea ce faceţi dv.  mi se pare un gest de o nobleţe descumpănitoare în vremea noastră  grabită foarte, în care oamenii abia de au timp să se îngrijească de ei (dacă!) iar egoismul înfloreşte mai ceva decât buruienile pe maidanul fără dragoste al bezmeticiei în care se tot umflă golul corectitudinii politice, a meritat ce.

          M-am bucurat să-mi intre în casă prietenul meu Romică  Pivniceru şi am refăcut în amintire multele dăţi când eram eu invitată  pe la ei, Maruca mă ospăta cu generozitate (i s-o fi părut că eram cam … firavioară), mă îmbia cu o îngheţată cu aroma de Paradis, iar Romică  îmi citea un ultim capitol din întâmplarea ca o viaţă de om, nu înainte de a mă invita să stau în pat, cât mai comod, că lectura era de durată…
          O, de câte ori nu adormeam în descântecul lecturii lui, iar gazdele mele dragi chicoteau vesele, învelindu-mă să nu răcesc…
           Când mă trezeam, ei erau acolo, ascultând în surdină o muzică de Wagner sau Beethoven, cât să-mi fie şi mie somnul lin şi visul aproape…

         Şi cum să uit remarca lui Romică: Vezi, Maruca, să nu spui că  n-ai ştiut că în patul meu a dormit o femeie…
          Şi apoi seratele literare de pe vasta lor terasa din spatele Teatrului Naţional, cu Ileana şi Romulus Vulpescu, Diti şi Paul Everac, Lucia Mureşan, etc…

         Minune de oameni!
         Mulţumesc întâmplării ca i-am cunoscut!

         Şi acum dv.  Prieten de departe şi totuşi atât de apropiat.Sper ca în primăvara / vara asta, când voi veni (fiindcă voi veni!) prin Iaşi, să avem răgazul de a sta faţă-n faţă la o ceaşcă de vorbă.

          Acum sunt încă prinsă în universul liric eminescian (cine m-a pus!) la care tot cizelez traducerea. Nu, nu vreau să mă lustruiesc pe mine, vreau doar ca versul Lui să fie bine înţeles şi de nevorbitorii de limba  română.

          Cu toată  consideraţia, 1 februarie 2020.
P. Romanescu

P.S:
         Au sosit frumoasele.Mulţumesc.Poştaşul nostru a fost bolnav, aşa mi-a spus astăzi când mi le-a adus.Voi trece la citit.Dacă doar scriem, unde o să ajungem!
P.R.
Pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iaşi, 1 februarie 2020.