Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Romeo Pivniceru, „Oameni  fără importanţă” sau „Memoriile unui necunoscut”, volumul IV,  un huşian, încă un motiv pentru care i-am transformat manuscrisul  în cartea din biblioteca dvs., a cititorilor

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Romeo Pivniceru, „Oameni  fără importanţă” sau „Memoriile unui necunoscut”, volumul IV,  un huşian, încă un motiv pentru care i-am transformat manuscrisul  în cartea din biblioteca dvs., a cititorilor

Primit pentru publicare: 19 Iul. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 20 Iul. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Scriu eu, cel cu „îngrijitul  şi… finanţarea”, „memoria nu mă mai ajută să spun cum am ajuns la Romică şi Maruca Pivniceru, dar precis mi i-a recomandat cineva din Huşi, ca pe doi scriitori ai locului şi domiciliaţi în Bucureşti. Le-am telefonat ori le-am expediat, cum fac de obicei, una din cărţile mele şi mi-a răspuns Maruca Pivniceru care m-a onorat cu cartea sa „Doamne, ce Doamne”, despre care eu am scris şi publicat un eseu cu date desprinse din volumul primit, „Vasluieni, soţul şi soţia scriitori”, publicat  în revista din Huşi, Lohanul, în iunie 2012, p.77-80, apoi în Luceafărul-Botoşani din 11 februarie 2014 cu titlul „Pivniceru, soţ şi soţie, scriitori vasluieni”. Articolul a plăcut şi ediţia următoare a cărţii „Doamne, ce Doamne” de Maruca Pivniceru cuprindea pe coperta de închidere, ca un fel de semi-prefaţă, un citat din ceea ce scrisesem”…

S-au cunoscut într-un voiaj în Asia Centrală, era descoperirea vieţii ei, descoperise „sufletul şi mintea pereche”, ca „o împlinire armonioasă şi rodnică”, mergeau împreună pretutindeni. „Este cavalerul meu şarmant, colaboram, scriem, facem cumpărături ca toată lumea şi mă ocup cu drag de regimul său  alimentar, el fiind dibetic”, scria Maruca.

Maruca? Era născută la Vaslui prin anii 30, era fiica lui Gheorghe Andeescu, chirurg, un diagnostician de excepţie, veneau la el bolnavi şi din alte judeţe, se specializase la Paris, pe banii lui, în diverse domenii – boli digestive, ginecologie, iar când  era nevoie, îşi aducea ea aminte,se pricepea şi în chirurgie estetică. Era medic militar, urma tradiţia tatălui său, a colonelului-medic Vasile (Bazil) Andreescu, supranumit „falsul Davila”, că-i semăna, fuseseră împreună, ca aghiotant al lui, în toate campaniile războinice,în 1874 în  războiul sârbo-bulgar, în cel de la 1877 pentru Independenţa României, în 1913 – al doilea război balcanic.

Povestind despre tatăl ei, Maruca îşi amintea că prin 1979 a cunoscut-o pe Doamna  dr. Nicolescu care îi relatase, cu admiraţie şi recunoştinţă, că pe la vârsta de şapte ani fusese oprată de medicul Andreescu, prilej cu care, s-au împrietenit şi au rămas aşa, că mai târziu ei, soţii Pivniceru, au fost oaspeţii familiei Nicolescu la Spitalul de la Tutova, unde soţul celei cândva operate era acum director de instituţie. Erau gosopodăroşi, aveau o gopodărie anexă care le permitea să aibă de toate la masa şi a bolnavilor. Mai apoi, familia Nicolescu, soţul promovase într-o funcţie şi raională, după cum scrie şi prof. univ. Ion-Jean Hurjui, Iaşi,  buni prieteni, într-un eseu publicat în revista Plumb de la Bacău, şi-au construit la Vatra Dornei o vilă, o locuinţă, care le-a fost confiscată de Ceauşescu,motiv pentru care, de supărare, medicul a murit, probă doveditoare că în nesocotinţa lor comuniştii îşi sacrificau până şi proprii copii…

…„Cum devenisem cunoscut cu  Romeo, tot prin telefon, de la care primeam semnale destul de des şi vorbeam nu numai despre ce scrisese Maruca, ci şi dânsul, că-mi expediase toate volumele sale editate, şi coordonam, ca şi astăzi Cenaclul literar de la distanţă, cum l-au botezat colaboratorii în antologiile lor, pentru că din ţară ori de peste hotare, tineri sau vârstnici, indiferent de profesie, chiar şi elevi, fără să ne fi văzut se adresau iniţiatorului, adică mie, să dăm tipărite cărţile-antologii celor care sunt ori speră să devină scriitori, anumite scrieri le-am primit şi de la Romică Pivniceru: în „Darul vieţii: Dragostea”, vol. II, eseul  cu titlul „Cartea Sfântă”, p.212-214, „Moşul meu, părintele Siminică”, altă lucrare în antologica „Nu Uita…”, p,232-249, ambele publicate la Editura PIM, Iaşi, prima în 2014, a doua în 2015.

Numai că în iunie 2015 telefonul mi-a adus vestea că Romică Pivniceru, scriitorul, inginerul în construcţii, ajuns la gradul de general-colonel (r),soţul Marucăi,  a murit. Omagiindu-l, pe el şi opera, cu acceptul Marucăi, din primele trei volume, „Oameni fără importanţă”, am desprins din ceea ce Romică a numit „Moşul meu, părintele Siminică”, figura acestuia şi am realizat cartea intitulată chiar aşa „Siminică”, Editura Pim, Iaşi, 2015, prefaţa Paula Romanescu, memorii – Luminiţa Săndulache, Huşi, filolog, profesoară şi scriitoare, Ştefan Dimitriu, scriitor din părţile Bârladului, rude şi alţi prieteni, carte care, tocmai ar putea fi folosită ca un sceariu de film, viaţa unui preot, iubit de Romică, membru al Cenaclului nostru.

Am păstrat de la Romică, primite prin poştă, cum scriu şi în „Siminică”, printre altele, „două cărţi, „Oameni fără importanţă” sau „Memoriile unui necunoscut”, vol. IV, manuscris dactilografiat, 511 p. şi „Oameni fără importanţă, destăinuire”, vol. V, manuscris-manuscris, A4, 343 p., trimise mie s-o ajut pe Maruca să le publice, când îmi va cere”, cum mi-a scris el.

Eram în discuţii telefonice cu Maruca ca să îndeplinim voinţa lui Romică, numai că la 14 octombrie acelaşi an,  2015, o altă veste, sosită de la Mihaela Zodilă, m-a anunţat: „A plecat şi Maruca”.

A fost înmormântată „cu cântec”  la 17 octombrie 2015 la Cimitirul Sf. Vineri, mie mi-a rămas  cartea dactilografiată pe care, iată, o prezint cititorilor ca un act generos a lui Romică, nu numai membrilor Cenaclului. Are 432 de pagini. Dumnezeu să-i ierte!
Ion N. Oprea, 8 februarie 2019”.

Ştiţi, din ce motiv, pe banii mei, pensia mică, de bugetar, pe care o cheltui mai mult pe cărţi, medicamente, utilităţile care ni se oferă la bloc, m-am îngrijit şi am transformat manuscrisul dactilografiat în carte-carte, bună de citit şi păstrat în biblioteca personală să fie citită şi de alţii, să română nepoţilor şi strănepoţilor să facă la fel, pentru că, precum scrie, undeva, Saeculum 3-4, 2019, p,18, Cezar Ivănescu, bârlădean, care s-a născut la Curteni-Huşi, şi,  ca şi mine, a trăit ani buni şi la Huşi, „Huşul şi satele din jurul lui în care a copilărit reprezintă un ţinut fabulos, paradisiac şi aşa va rămâne pentru totdeauna. N-am fost fericit decât până la opt ani. Atunci s-a produs izgonirea din paradis. Pentru mine au urmat 44 de ani infernali, dar Huşul este un loc binecuvântat de Dumnezeu, din punctul meu de vedere, din pricina marilor personalităţi pe care le-a dat acest ţinut. Consider Huşul unul din locurile sacre ale românismului, ca şi Ipoteştii sau Lancrămul…”, cum îi declara Cezar în 1993 lui Th. Codreanu, că, „ţinutul acesta ar fi capabil să dea şi în viitor personalităţi harismatice care să salveze poporul român”. Cum prin similitudine, şi pentru mine, Huşul,Bârladul, Vasluiul, Priponeşti, ca şi Iaşi-ul, au rămas şi sunt precum Ipoteştii şi Lancrămul, Humuleştii lui  Creangă, am făcut-o şi pe asta!

Realist-realist, dar sunt sentimentalul care îşi respectă Cuvântul dat.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5