Nicoleta Băjan s-a născut la 30 mai 1957, în satul Moieciu de Jos, comuna Moieciu, județul Brașov. Este căsătorită și are două fiice. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București. A lucrat ca muzeograf, conservator și șef de secție la Muzeul Național Bran până la pensionare, în anul 2016. Despre Muzeul Satului Brănean, din cadrul aceleiași instituții muzeale, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 20 august 2012, în incinta acestuia.

– Doamnă Nicoleta Băjan, vă rog să faceți o prezentare a muzeului.
– A fost inaugurat în anul 1962 și cuprinde obiective care fac parte numai din zona Bran, ce se întinde pe o suprafață mare și include multe sate. Din fiecare localitate, avem câte o căsuță reprezentativă, provenind din satele Bran, Poarta, Predeluț, Șimon [comuna Bran], Moieciu de Sus, Măgura, Peștera și Sohodol [comuna Moieciu]; pe lângă acestea, sunt expuse și instalații de tehnică populară din aceeași zonă, multe dintre ele puse în funcțiune de mori de apă. Cea mai veche casă datează din anul 1780, iar cea mai recentă este din 1948, adusă din satul Podu Dâmboviței [comuna Dâmbovicioara, județul Argeș]. Căsuțele provin de la familii mai înstărite și mai nevoiașe, cea mai reprezentativă fiind casa cu ocol, care a aparținut unui preot din satul Peștera, cuprinzând tot ceea ce era necesar unui om înstărit; are două camere, tindă, pridvor, cuptor pentru pâine, instalații pentru stoarcerea fructelor, legumelor și semințelor, loc pentru depozitarea furajelor și spațiu pentru creșterea și întreținerea animalelor. A doua locuință de acest tip este casa musceleană, o copie după cele din zona Muscel, dar adusă din satul Moieciu de Sus; are tot două încăperi, bucătărie, tindă și celar. Există și locuințe unicelulare – de pildă, casa Tița, adusă din satul Sohodol. Toate casele din zonă erau făcute din lemn, motiv pentru care pe cursul apelor se întâlneau joagăre; există și aici unul, adus de pe Valea Șimonului. A doua îndeletnicire a brănenilor era creșterea animalelor; de aceea, sunt expuse și instalații pentru prelucrarea lânii – darace, dârste și pive. Obiectele de interior au fost aduse, în general, odată cu căsuțele; pot fi văzute țesături populare cu motive florale și geometrice, realizate în zonă – cergi și pleduri –, icoane pe sticlă, pictate în regiunile Brașov sau Făgăraș, și obiecte din zona Muscel, pe care sătenii le tranzitau prin trecătoarea Rucăr-Bran. Fiind multe stâne în zonă, localnicii ieșeau cu animalele la munte și, de aceea, sunt expuse și vase folosite la prelucrarea laptelui. Mai există ceramică, adusă de pe Valea Oltului sau de pe Valea Râmnicului, care era tranzitată pentru troc, pentru că aici nu se prelucra lutul.

– Ce mai cuprinde muzeul, în afară de case și instalații tehnice?
– La intrare, este amplasată troița ce a aparținut Reginei Maria, care fusese montată, inițial, în curtea interioară a Castelului Bran; mai târziu, suverana a așezat-o pe malul lacului, dar, pentru că ea a iubit foarte mult brănenii și zona Bran, am adus-o aici.

– Muzeul este definitivat sau în continuă transformare?
– Pe lângă faptul că locuințele au fost aduse împodobite, sunt achiziționate și alte obiecte, care le înlocuiesc pe unele dintre cele inițiale. În plus, din lipsă de spațiu, foarte multe obiecte se află în depozite.

– Aveți vizitatori?
– Destul de puțini; castelul preia toți turiștii care ajung aici.

Florin Bălănescu