Daniel Tiberiu Apostol s-a născut la 4 februarie 1976, la Brașov. Este necăsătorit și are un fiu. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității Lucian Blaga din Sibiu. Din anul 2003, a lucrat ca muzeograf și, din anul 2016, ca șef de secție în cadrul Muzeului Național Bran. Despre secția Vama Medievală a muzeului, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2013, în incinta acesteia.

• – Domnule Daniel Apostol, care este istoria vămii medievale?
• – La sfârșitul secolului al XIV-lea, odată cu construirea Cetății Bran, vama de la Rucăr, care percepea taxele pe seama vistieriei regale maghiare, a fost mutată la Bran, funcționând în apropierea cetății. Drumul Branului reprezenta cea mai importantă arteră comercială a Evului Mediu dintre Transilvania și Țara Românească. Pe acest traseu, aflat în legătură cu marile drumuri comerciale europene, a avut loc și un intens comerț de tranzit între Orient și vestul Europei. La trecerea mărfurilor prin Pasul Bran, negustorii plăteau o taxă vamală care se numea tricesima și reprezenta 3,3% din valoarea acestor produse. La începutul secolului al XV-lea, cetatea și punctul vamal s-au aflat în posesia domnilor munteni, iar vama a fost mutată la Brașov până în anul 1424. La sfârșitul aceluiași secol, vama a fost arendată orașului Brașov, care era interesat în dezvoltarea comerțului cu târgurile din Țara Românească. În secolul al XVIII-lea, în condițiile stăpânirii austriece asupra Transilvaniei, această administrație a preluat încasarea directă a taxelor vamale. La oficiul vamal din Bran, a fost realizată o serie de lucrări de construcție, iar, în apropiere, a fost înființat un oficiu de carantină – o stavilă împotriva epidemiilor de ciumă din sud-estul Europei. Punctul vamal a rămas în această clădire până în anul 1836, când vama a fost mutată în munți, spre sud, în apropierea satului Fundata. La sfârșitul secolului al XIX-lea, clădirile vămii și Castelul Bran au trecut în administrarea oficiului silvic al orașului Brașov, iar, la 1 decembrie 1920, clădirile vamale au intrat în proprietatea Reginei Maria. În urma lucrărilor de restaurare, conduse de arhitectul-șef al Casei Regale, Karel Líman, construcția a fost mărită cu un nou nivel și câteva anexe. În imobil, au fost amenajate camere pentru suita suveranei, oaspeți și personalul administrativ, iar, în curte, garaje și grajduri. Regina Maria a lăsat prin testament clădirile vămii fiicei sale, Principesa Ileana, devenită, prin căsătoria cu Arhiducele Anton de Austria, Arhiducesă de Austria, care a intrat în posesia lor în anul 1938. În 1944, imobilul a fost amenajat ca locuință de iarnă pentru familia sa. După abdicarea Regelui Mihai I, familia arhiducală a fost silită să plece în exil la începutul anului 1948, clădirile intrând în proprietatea statului român. În 1987, la parterul pavilionului central a fost deschisă expoziția documentar-istorică intitulată Pasul Bran, o reconstituire muzeală a instituției vamale de la Bran. Datorită unor serioase degradări, în anul 1998 au început lucrările de restaurare a complexului arhitectural Vama Medievală Bran. La 25 februarie 2008, imobilele au fost retrocedate moștenitorilor Arhiducesei Ileana, Dominic von Habsburg-Lothringen, Maria Magdalena von Holzhausen și Elisabeth Sandhofer, fiind administrate de statul român, prin Muzeul Național Bran, până în anul 2013. După recepția lucrărilor de restaurare de la începutul anului 2009, la parterul clădirii centrale a fost amenajată o expoziție cu piese de artă plastică și decorativă, deschisă spre vizitare la 31 mai 2009.
• – Cum este structurată secția muzeală?
• – Pot fi vizitate zece săli. Prima dintre ele își propune să scoată în evidență importanța drumului comercial care lega, prin Bran, Transilvania de Țara Românească între secolele al XV-lea și al XVII-lea. A doua încăpere găzduiește o expoziție de ceramică; piesele cuprind o varietate de stiluri și tehnici, precum și un complex cromatic aparținând unor centre artistice din mai multe țări ale lumii. Următoarea sală se numește Salonul Biedermaier, care include piese de mobilier realizate în stilul german cu același nume din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Urmează sufrageria, care, între anii 1944 și 1947, a fost amenajată pentru servirea mesei de către familia Arhiducesei Ileana; în această perioadă, cu excepția unor scurte perioade din timpul verii, când stătea în castel, familia sa a locuit în clădirile vămii. În continuare, se află cea mai importantă cameră muzeală, dormitorul Regelui Ferdinand I, un interior de mare atracție, conținând mobilier cu o diversitate de forme și motive decorative. De aici, se ajunge în Salonul Galben al Reginei Maria, care pune în valoare o parte dintre obiectele cu care suverana a decorat Camera Galbenă din Castelul Bran. Încăperea următoare este Salonul Neo-Rococo, ale cărui exponate se aflau depozitate pe timpul Reginei Maria în Casa Vămii, iar, în anul 1948, cea mai mare parte a lor se găsea în Casa Mare, clădire situată la capătul sudic al satului Bran, care a fost dăruită de suverană Asociației Creștine a Femeilor. Urmează camera care găzduiește, anual, expoziții temporare. În acest an, ea adăpostește Salonul de Ceai al Reginei Maria; în perioada 1920-1929, la poalele Castelului Bran, în imediata apropiere a lacului mare, fusese amenajată, într-un vechi hambar, Casa de Ceai, unde suverana și invitații săi luau ceaiul de după-amiază. Pentru oaspeți, era o onoare mai mare să fie invitați la ceai decât la prânz. Apoi, este rândul unei sufragerii din secolul al XX-lea, unde se află obiecte care o decorau în cei trei ani în care familia Arhiducesei Ileana a locuit aici. Ultima încăpere găzduiește piese de mobilier european de mare valoare artistică din secolele XVII-XIX, care se găseau, în perioada interbelică, în Sufrageria Regală de la Castelul Bran.
• – Obiectele expuse reprezintă inventarul integral al secției muzeale?
• – Din păcate, spațiul nu permite expunerea tuturor pieselor; de aceea, o mare parte a obiectelor se află în depozitele Muzeului Național Bran, în așteptarea unui sediu mai generos.

Florin Bălănescu