Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

AXIOMELE CĂII APOFATICE ÎN POEZIA LUI THEODOR DAMIAN

Primit pentru publicare: 13 SEPT.2014.
Publicat: 13 sept.2014

G Manole 020Georgică Manole, redactor șef Rev. Luceafărul (Bt)

 

AXIOMELE  CĂII  APOFATICE ÎN POEZIA LUI THEODOR  DAMIAN

Înainte de a vorbi despre „Apofaze” (Editura „Tracus Arte”, Bucureşti, 2012), cartea de poezii a  părintelui, poetului şi filosofului Theodor Damian, trebuie să facem o „călătorie” la fel de spirituală ca aceea în care am citi cartea. Concret:  A. Cele spuse de Dionisie Areopagitul prin care consideră că  în relaţia cu Dumnezeu se poate ajunge pe două căi: a) prin cunoaştere catafatică (= catafază), caradică prin o „cunoaştere a  lui Dumnezeu făcută analogic, prin contemplarea creaţiei divine”; b) prin cunoaştere apofatică (= apofază), adică  o „reflectare printr-un întreg şir de negaţii care conduc la perceperea divinului printr-o totală renunţare la datele creaţiei”;  B. Amintindu-ne de Marta şi Maria, cele două surori ale lui Lazăr: „ Marta şi Maria sunt surorile lui Lazăr, cel înviat de Iisus Hristos. În casa lui Lazăr poposea adesea Mântuitorul Iisus Hristos, în drumul Său spre Ierusalim sau Galileea. Aceste două sfinte femei, surori ale lui Lazăr, prietenul lui Hristos, locuiau în Betania, un sat aflat la mică distanţă de Ierusalim. Marta slujeşte, iar Maria asculta. Pentru aceasta, Parinţii au considerat pe Maria drept chip al contemplaţiei, de preferat faţă de fapta virtuţii, reprezentată de Marta. „Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat; iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o sora ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: „Doamne, oare nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute” (vezi Teodor Danalache în „Mănăstirea Hagimus – Marta şi Maria” / Creştin Ortodox.ro).                 În concluzie, Marta era adepta lumii palpabile, cu măreţia ei, catafaza, pe când Maria era adepta lumii spirituale şi necondiţionate a credinţei, apofaza, ca dorinţă de a ajunge la Dumnezeu; C. Revenind la Dionisie Areopagitul din care reţinem un citat: „Opoziţia între  catafatic şi apofatic trebuie înţeleasă în sensul că teologia apofatică are o perfecţiune mai mare decât cea catafatică, ea duce către unirea cu Dumnezeu prin extaz şi experienţă mistică”. Iată ce-i spune Iisus Martei care, preocupată să fie toate bune din perspectiva vizitei Mântuitorului în casa lor, se plânge acestuia de atitudinea Mariei, aşezată şi sorbind cuvântul Învăţătorului: „Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti, ci un lucru trebuie, iar Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea” (Luca 10, 38-42)D. Ajungând la părintele N. Macsim care  scrie în „Apofatismul în Teologia Răsăritului şi marea lui actualitate”: Apofatismul sau metoda negativă în cunoaşterea lui Dumnezeu este un demers ascendent al cugetării, care elimină progresiv din obiectul ce ea urmăreşte să-l atingă, orice atribute pozitive, pentru a ajunge în cele din urmă la un fel de percepere prin ignoranţa supremă a Aceluia care nu poate să fie un simplu obiect de cunoaştere”; E. Sistematizându-l pe scriitorul, teologul, filosoful şi terapeutul francez  Jean-Yves Leloup, autorul lucrării „Scrieri despre isihasm”, din care reţinem: 1. „apofaza este o experimentare directă a realului”; 2. „apofaza te obligă să vezi fără ochi şi să înţelegi fără minte”; 3. „calea ascensiunii apofatice este calea eliberării gradate de tirania a tot ce este cunoscut”; 4. „citându-l pe Dionisie Areopagitul, nu se poate spune că această cale ar duce la „Nimic” ci, prin „Nimic” conduce la „Uniune”; 5. „până la urmă, calea apofatică este o cale practică ce duce la extaz – deşertul pentru călugări, noaptea pentru mistici etc.”; 6. „O astfel de cale este Iisus însuşi”; 7. „a merge pe calea apofatică înseamnă a avea simţul simbolului”; 8. „apofaza se bazează pe caracterul simbolic al limbajului propriu în care abundă termeni „negativi” precum: invizibil, inefabil, infinit, necreat, inaccesibil, nevăzut, nespus, non-finit, non-creat etc.”; 9. „calea apofatică subliniază transcendenţa lui Dumnezeu” etc.  Fără această lungă introducere, dar clarificatoare, nu se poate înţelege demersul poetic propus de Theodor Damian.

De observat că poetul îşi scrie cartea sub dorinţa de a găsi în fiecare apropiat gestul acela sigur care i-ar da siguranţa echilibrului lor şi a lui. Nu întâmplător, multe poezii sunt dedicaţii pentru Claudia (soţia sa), Vasile Andru, Aurel Sasu, Gellu Dorian,  Mirela Roznoveanu, Liviu Pendefunda, Dora (mama sa),Mihaela Albu, Muguraş Petrescu, Daniel (fiul său), Mariana Florescu, Baki Ymeri,Ioan Gâf-Deac, Marcel Miron,  Sorin Pavel, Ionela (fiica sa),  Andrei (fiul său), Paula  (fiica sa),  M. N. Rusu, Nichita Stănescu, Dan Anghelescu, Ioan N. Roşca şi  Andreea Montiel.  Pe calea ascensiunii apofatice, care ţine de  la ieşirea din pântecele mamei şi până la intrarea în mormânt, aceştia sunt cei câţiva aleşi.

Demersul poetic al lui Theodor Damian nu este unul în regres sau cel mult staţionar, cum se întâmplă la majoritatea poeţilor, când spun totul în primele două-trei cărţi ca, apoi, să se  dilueze, sfârşind în alte genuri sau alte preocupări literare.  Stăpânit la începuturi  de „îndoială şi spirit ludic” (Nicolae Manolescu), făcând poezie din „realitatea de fiecare zi” (Alex Ştefănescu),  arătându-ne „cum se vede lumea dintr-un altar sau dintr-o agora americană” (Vasile Andru), Theodor Damian va continua prin a fi „un poet al abisului celest şi al lutului transfigurat” (Aurel Sasu), ca să dea măsura înaltei sale vocaţii poetice cu „Semnul Isar”, „o carte aproape testamentară”(M. N. Rusu).

Om şi al experimentului, Theodor Damian crede, după  „semnul Isar”, că a  venit vremea părăsirii teoretizărilor apofatice şi să treacă la fapte: Pe Isar mai trec / cât mai pot să respir / aerul Învierii / fir cu fir / acolo-i casa îngerului meu / păzitor / vin înspre ea / dinspre foarte departe / ca dinspre Dresleuca / spre Isartor // Lowenbrau, Lowenbrau / de la Isar  încoace / vin înspre mine / dinspre noi”.

Următoarele poezii, precum cele din „Apofaze”, vor fi scoase din mănuşa largă şi dură a optzecismului şi se vor supune celei de catifea a  generaţiei `60, despre care, recent, Bogdan Creţu spunea: 1. „recuperează direct şi ostentativ marile teme”; 2. „este o poezie a obiectelor îndelung contemplate şi decantate prin descriere poetică”; 3. „este o poezie în care  se citesc, ca într-o hologramă, semnele unor sensuri adânci ale lumii”; 4. zone ale concretului au devenit poetice prin absorţia lor într-un discurs perfect conştient de sin însuşi” etc.  Mai concret, a fost o generaţie care „nu a imitat realul, ci l-a instituit”. Nu întâmplător poezia „Apofaze” este dedicată lui Nichita Stănescu, poetul care prin abstracţionismul, nonfigurativul şi conceptualismul său  a dominat  „şaizecismul”:  „Cum vin caii păscând / pe norii cerului / domestici  / dar fără de şei / aşa va veni ziua aceea / dies illa / cu întunericul ascuns în lumina / din care vrei să te adapi / dar nu poţi să bei //  Norul necunoaşterii / non posse scire / este punctul unde soarele / şi-a-nghiţit raza / Ilie mână caii / pe norii cerului / Veniţi de luaţi lumină / apoi întunericul / apaofaza”.

În „Apofaze”,  poezia  înfloreşte pe două ramuri cât două axiome ale căii apofatice:    1. Fenomenologic,  la extaz  şi beatitudine se ajunge pe căi speciale cum ar fi  calea deşertului, a nopţii sau a peşterii; 2. Nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu fără să moară.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5