Bărbatul cu haină roșie, carte de Julian Barnes cum a apărut a și fost tradusă, citită…

    Julian Barnes, autor  britanic, născut în  19 ianuarie 1946,este bine cunoscut de către români, printre volumele sale,publicate în limba română,se numără:Papagalul lui Flaubert la Editura Univers în 1997, Anglia, Anglia , 2002, la Polirom, Privind în soare,O istorie a lumii în zece capitole și jumătate, ambele la  Editura RAO,  2003, Metroland, Editura Humanitas, 2004, două cărți în 2005 – Cafe au lait și Tristeți de lămâie, Editura Nemira, mai multe  cărți în 2006 – Până când m-a cunoscut la Editura Humanitas, Papagalul lui Flaubert,Trois, Scrisori de la Londra, Pedantul în bucătărie, Iubire etc., la Editura Nemira, tot la Nemira în 2007 – Porcul spinos, Artur Georges, Anglia, Anglia, în 2008 – Tour de France la Editura Nemira, Cu ochii larg deschiși în 2016, iar acum, în 2020, tot la Nemira, Bărbatul cu haină roșie, 302 pagini, traducere de Radu Paraschivescu.

             Opera lui Julian Barnes numără peste cincisprezece volume de proză, povestiri scurte și eseuri. Prin scrierile sale, Julian Barnes și-a câștigat o reputație considerabilă ca scriitor și eseist.

             Cartea  Bărbatul cu haină roșie – traducător profesorul de engleză Radu Paraschivescu, născut în 1960, jurnalist,  scriitor, redactor de carte pentru vreo 60 de cărți din autori englezi, americani, canadieni și  francezi , dar și cu proprie operă, destul de stufoasă și interesantă, cu umor, ironie, simț analitic și duioșie de familie – nu e un roman, scrie critica de întâmpinare, ea seamănă cu cea de-a doua carte  din 1986  Papagalul lui Flaubert, eseu, ceva istorie și confesiune, puse pe hârtie cu umor englezesc dar cu subtilitate franțuzească, cu subiecte multiple care sar cu agilitate de la un document la altul ca să înfățișeze personajele pe care ni le prezintă, din răsfoirea și tricotarea a ce a găsit în presă, în jurnalele intime, corespondența personală, opera literară a timpului, ca totul să fie veridic, convingător…la drept vorbind, o prelungire a ce întâlnise la școală, unde a făcut parte, ca student, dintr-o grupă specială de  traducători…

              Cartea în sine are ca subiect viața și lumea  în care a trăit chirurgul francez Samuel Pozzi, 1847-1918, că scrie autorul despre pretextul prezentării epocii descrise –„o ultimă înflorire a artelor și cea din urmă înflorire a unei societăți așezate, înainte ca această fantezie blândă să fie dinamitată de metalicul secol XX”,de aici și necesitatea documentării, nu glumă…

               În afară de Pozzi, pionier al ginecologiei timpului descris, figură a „lumii bune”, pariziene, cum o numește  Barnes,un prieten al artștilor, bărbat chipeș cu mult succes la femei, majoritatea  celor evocați sunt personalități care interesează: Barbey d-Aurevilly, pe care Barnes îl antipatizează pentru că a fost ticălos cu Flaubert, Maupassant,  Oscar  Wilde, Henry James, Proust, Ana de Noailles, Mallarme, Sarah Bernhardt, frații Goncourt și nu numai…

             Printre asemenea eroi ai volumului, cu tot felul de anecdote, vorbe de duh, descrierea unor întîmplări senzționale  – cu crime, scandaluri, dueluri, bârfe de alcov, dispute politice și literare – este relevată ceea ce a fost odată, cum singur Barnes o spune – „nonficțiunea este teritoriul unde trebuie să lăsăm să se întâmple” orice.

        Deloc, o surpriză a cărții, ci ca un meșteșug, propriu autorului, este că pentru toți cei mai sus „scoși la înaintare”, sunt reproduse, reliefate în pagini și portrete fotografiile sau pictate figurile lor. Printre bibliografii nu lipsește nici doctorul Pozzi pictat de John Singer Sargent, o portretizare prin colaj a epocii fără a-și judeca contemporanii ori predecesorii. E și dificil să faci aprecieri despre ce a fost odată, încercați și vă veți convinge…

         …„Povestea lui Pozzi îi vine manușă  lui Barnes, de aceea a rezultat una dintre cele mai bune cărți ale sale. Bifează  toate căsuțele: imersiunea în viața culturală a Franței din secolul al XIX-lea, în contrast cu insularitatea manifestată de Marea Britanie, atunci și acum; puzzle-ul de fapte reale și ficțiune; dilemele legate de viața sexuală.“ Evening Standard

         „Cât despre esecul – esecul amoros – al vieții soților Pozzi împreună, avem doar relatarea lui. Ce anume a vrut să spună Pozzi prin «măsuri viguroase, aproape violente» in luna de miere? Ce a înțeles soția din brusca schimbare de comportament a acelui Pozzi din scrisorile în care o curta? Acesta să fi fost momentul când a început să se gândească  glacial la posibilitatea unei despărțiri? Nu putem ști. N-avem decât să speculăm, atâta timp cât recunoaștem că speculațiile noastre sunt romanești și că romanul are aproape la fel de multe forme ca iubirea și sexul.“
Julian Barnes s-a născut în Leicester, Anglia, în 1946. A studiat la City of London School între 1957 și 1964, apoi la Magdalen College, Oxford, absolvind (cu onoruri) în 1968 secția de limbi moderne. După încheierea studiilor, a lucrat ca lexicograf pentru Oxford English Dictionary timp de trei ani. Din 1977, a devenit redactor literar și a semnat recenzii în New Statesmen și New Review. Intre 1979 și 1986 a realizat cronici de televiziune, mai întâi pentru New Statesmen și apoi pentru Observer.

           Opera lui Julian Barnes numară peste cincisprezece volume de proză și eseuri, cariera sa literară fiind încunu­nată de numeroase premii și distincții: Somerset Maugham Award pentru Metroland (1981), Geoffrey Faber Memorial Prize (1985), Prix Médicis pentru Papagalul lui Flaubert (1986), E.M. Forster Award (decernat de American Academy and Institute of Arts and Letters, 1986), Gutenberg Prize (1987), Grinzane Cavour Prize (1988), Prix Femina pentru Trois (1992). A fost de trei ori finalist la Booker Prize: în 1984 pentru Papagalul lui Flaubert, în 1998 pentru Anglia, Anglia și în 2005 pentru Arthur & George. Statul francez i-a acordat în 1988 titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, în 1995 a fost numit Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a primit titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. De asemenea, în 1993 Fundația FVS i‑a acordat Shakespeare Prize, iar în 2004 a fost recompensat cu Premiul Statului Austriac pentru Literatura Europeana. In prezent locuiește la Londra.
In 2011, i-a fost decernat Man Booker Prize pentru romanul Sentimentul unui sfârșit (Editura Nemira, 2013)”, spune Editura Namira.

           Ion N.Oprea, Iași, 8 martie 2021