Primit pentru publicare: 07 oct. 2016
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul(Bt)
Publicat: 08 oct. 2016
Redactor: Olivian IVANICIUC
Editor: Ion ISTRATE

Bibliopolis, Nicolae Busuioc, Iași.
Amintiri despre Mihai Eminescu, stopate când erau mai interesante…

Cartea rămâne un model de respect pentru locul unde locuiești și față de om.

Scurtă notă

Plecând de la eseurile lui Michele de Montaigne referitoare la tezaurul său cultural pe care ni-l relevă Nicolae Busuioc, m-am bucurat când, în recenta sa carte “Amintiri din Bibliopolis”, Editura Junimea, 2016, redactor de carte Viorel Dumitrașcu, m-am reîntâlnit cu “Fascinațiile Iașului cultural”, citite anterior în publicistica ieșeană culturală de elită a localității care, din păcate, și-a pierdut startul, pentru mult timp, de a ajunge, cum cu toții sperasem, Capitala țărilor Uniunii Europene…
Încă o dată, cu ochii și mintea, însoțit de Nicolae Busuioc, am stat alături de Montaingne, cum mă impulsionase și mă convinsese prietenul care mi-a recomandat cartea sa, am rămas în Bibliopolis și-am urmărit, respectând proporțiile, “oamenii descriși, cultura, natura, palatele, monumentele, statuile, străzile, formele și culorile în toată splendoarea lor”, felicitându-l pe autor pentru străduință și realizări. Mai ales că tocmai lăsasem din mână revista Baaadul literar nr. 37/2016, în care editorialistul, promițând apariția unei Istorii cultuale a localității,denigrează și amenință, cu mari ifose pe cei care , după opinia unui anumit scriitor , mai încearcă să facă literatură la Bârlad…
Așa că, parcurgând “Fascinațiile cetății”, prima etapă a cărții, am citit cu interes despre “Spiritul locului”, “Iașul medieval, Iașul artei” , “Cetatea trăitoare din și prin cultură”, despre “De la Muzeul de Istorie Naturală la estetica naturii”, “O medie culturală?”, cu semnele ei de întrebare, adastând la “Tezaure și priorități de tipărire”, invidiind autorul că domnia-sa în calitate de cititor dar și de conducător multă vreme al Bibliotecii “Gheorghe Asachi”, a avut posibilitatea să-și desfete ochii și inima, mintea, “cu lumea paradisiacă a bibliotecii”,cu o seamă de texte vechi la care noi, cei de rând, n-am avut acces…
Și…zice Nicolae Busuioc, scriitorul, developându-și amintirile, parcă incitându-ne nu numai interesul pentru Bibliopolis: “La Iași, iubitorii de texte vechi au posibilitatea, sub strictă supraveghere, să pipăie, răsfoiască, să admire paginile frumos miniate și ornamentate cu o inegalabilă intuiție artistică, azi îngălbenite de veacurile scurse. Adesea am văzut personal ochii uimiți și umeziți ai celor care priveau”, de exemplu, cărțile…. pe care le și enumeră. Cărțile și autorii, inclusiv pe Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu la care autorul se oprește cu interes, ca și noi, descriind în paginile 52-62 Lecturile Lui… O desfătare și pentru mine să revăd pagini și amintiri descrise anterior și de alți autori, ca și acum de către Nicolae Busuioc, care relatând ceea ce spunea filosoful Constantin Noica, atestă cu argumente că Mihai Eminescu este pentru noi românii “Omul deplin al culturii românești”, că “Fiind foarte român Eminescu e universal”, cum îl cataloga alt mare poet și român Tudor Arghezi.
Căruia dintre români nu-i crește inima citind asemenea aprecieri, mai ales spuse cu delicatețea cunoscută ca autor și biliofil, aflat în “Cetatea Bibliopolis”, de Nicolae Busuioc dar care trece și nu tratează despre discuția “Grupul Dilema” și susținerile lui Horia R. Patapievici și nu-mi imaginez de ce nici nu întregește portretul cu calitățile pe care i le-au descoperit lui Eminescu și alți cercetători, mai ales Theodor Codreanu de la Huși, eminescologul nostru din ultima vreme.
Mult mai inițiat în cunoașterea ”marelui evocat” ar fi fost cititorul, dacă Nicolae Busuioc ar fi lărgit aria bibliografiei consultate, p. 62,cu deosebită pasiune i-aș fi recomandat să-l citească și citeze pe prof. univ. dr. Virgil Ene,din Timișoara, în primul rând. Acesta, prin “Previziuni științifice în Viața și opera lui Eminescu”, 2010, “Eminescu versus Einștein”, 2012, “Mihai Eminescu nebănuitele enigme ale nuvelei “Sărmanul Dionisis”, 2014, toate publicate la aceeași editură, Brumar Timișoara, lărgesc mult orizontul cultural al ”nemuritorului”, atestîndu-i și calitățile de mare om de știință. “Eminescu, spune profesorul, a fost un om de știință. Și încă nu unul oarecare, ci un geniu al absolutului, ce se întinde de la primordialitate până la sfârșitul apocaliptic”. Și mai spune Virgil Ene, și în Pagini medicale bârlădene nr. 200-201/2014, cum a repetat și Ion N. Oprea în revista Luceafărul Botoșani din 7 august 2014: “Putem răspunde acum, în mod răspicat, celor din galaxia Dilema, că ei nu l-au cunoscut pe Mihai Eminescu, și departe de a fi demitizat, actualitatea lui capătă dimensiuni noi, apoteotice, prin monumentalitatea operei lui științifice. Eminescu n-a stat în debara, după cum n-a rămas nici în vizuina lui. El a sperat să ajungă la stele, și a ajuns.
De aceea, apreciem acum că în timp ce autoportretul uman – dascălul întruchipează geniul științific, ce gândește spre astre, în autoportretul literar – Luceafărul – un astru – este geniul poetic ce privește spre terrieni”.
Profesorul și comentatorul operei lui aminteau și care erau cele 50 de previziuni științifice care s-au rezolvat deja în astrofizică, considerate drept un program de dezvoltare al științei astrofizice, elaborat de Eminescu cu 150 de ani în urmă, ca astăzi să putem spune că în următorii ani apropiați, circa un million de muritori din speța umană pot ajungă pe planeta Marte.
Prezentarea completă a lecturilor lui Eminescu, a personalității sale, îmi cer scuze, dar bibliografia folosită de Nicolae Busuioc trebuia completată cu ce a scris mai recent profesorul Virgil Ene și comentariile lui Ion N. Oprea în revista Pagini medicale bârlădene (nr. 196-197), dar și cu ce este scris despre Eminescu în volumul “Nu uita…” de Ion N. Oprea, Editura PIM. Iași, p. 305, ca și prof. Gheorghe Clapa în cele 3-4 volume cu aprecieri asupra cărților scrise de acesta.
Revenind și reluând articolul din Baaadul literar, care ca editorial scoate atâta fum, aș recomanda semnatarului ca înainte de a oferi editurii ”istoria culturală” proiectată, să aibă amabilitatea să caute și să citească “Amintiri din Bibliopolis” semnate de Nicolae Busuioc, să vadă câtă bucurie pentru carte și cititor înmagazinează și răspândește acest autor în tot ceea ce scrie și să procedeze la fel dacă nu mai bine, lipsind cititorii de scrierea sa care amenință și aruncă sudalme. Iată, spre exemplificare ce este și a fost pentru Nicolae Busuioc cartea și Biblioteca pentru care muncește și azi: “…Dimineața, intram posomorât uneori în Bibliotecă, urcându-i repede treptele. Era suficient să-mi îndrept ochii spre spațiile imense , cu frumoasele decorații, spre multele cărți care își așteptau cititorii și mă înseninam. Nu cred că este o povară mai dulce decât slujba într-o mare bibliotecă. Mai mult ca oriunde, în acest univers ne proslăvim înaintașii”, ne respectăm și iubim nu numai colaboratorii, ci și pe cei care fac aceeași muncă asiduă ca a noastră,la anii pensionării.
Despre un Garabet Ibrăileanu de la “Viața românească”, magistrul Neculai Busuioc spune – autorul “Adelei”, bârlădean prin porniri literare, ignorat de editorialistul la care mă refer, să reținem, totuși cui aparține…și cât de strălucitoare și împăcătoare este Luna noastră, călăuzitoare a pașilor pământenilor spre Marte sau alte planete…
O fi pace și înțelegere, respect între viețuitori, acolo?