Tănase GROSU

BILAGONG

Motto: „Non vide me di me
che vide il vero”.
(Dante Alighieri)

Visurile-mi întrupează eleganţa faetonilor,
infuzând speranţa zborului precum aceste păsări acvatice.
Căutând râul orb, evadez din temniţa eternă,
evitând locul opac şi sufocant, străbat Limbul.
Cu fiecaere zi şi noapte urc mai abitir Muntele!
Las deoparte Binele şi Răul, Hadesul şi Câmpiile Elizee.
Copleşit de vremea spaţială, întrevăd avid ochiul de viaţă,
înfiripat şi sorbit în eternul ochi al Universului.
Un time-lapse în spectrul luminii, în intimitatea ei,
spre a deprinde reflexul levitaţiei cu faetonul fotonilor,
tot timpul în umbra futurorum, dorim să accedem
la mirajul Necunoscutului, această creaţie unică.
Tot creaţie unică este şi apa, principiu al vieţii
şi al morţii totodată, pat germinativ insinuat
la baza a tot ce există ; dizolvă, diluează, recompune,
menţinând un echilibru stabil elementelor din natură.
Vitală-i apa din oaze, umbrită de veşnicii curmali;
iezerul sau pârâul de munte, creşe pentru păstrăvi;
râul ori cascada, locul întâlnirilor de amor ale somonilor;
mlaştinilor, pat de nămol pentru mormoloci şi lini aurii;
ochiul plin cu apă de ploaie, vital pentru antilopele bongo;
luminişurile cu gropi de apă din fynbos,
sau jungla africană, pentru socializarea familiilor de elefanţi;
bălţile lăsate de râurile secate, padog de promenadă
pentru hipopotami, bivoli, căprioare, alte necuvântătoare.
Lacurile, oglinzi bifocale multiplicând văluirea cu tremur de smarald
şi cleştar; mările în haine gri-perle pline de ectoplasme
fosforescente vivante – ochiuri animate de lichid translucid;

oceanele, chivoacuri supreme de apă ale pământului,
agitate de curenţi, vârtejuri, furtuni şi cicloane,
adăpostind populaţii de vieţuitoare la concurenţă cu oamenii,
(din cosmos privit, Pământul se aseamănă cu un imens ochi de apă),
valul de apă din colţul ochilor, creat de lacrimile
vărsate la necaz, la bucurie, gest de mângâiere,
dezmierdare, speranţă, optimism sau deznădejde;
apa strânsă după ploi torenţiale, în care se scaldă
rândunele şi vrăbii; în care se bălăcesc fericiţi copiii;
lacrimile vărsate pentru iubirea împlinită,
uneori pentru regrete, dezamăgiri, jale sau gelozie…
Atunci când ni se înfăţişează, cu întregul ei armoire,
dragostea nu este doar un cartof fierbinte, fierbinte,
ci un tăciune încins; elongaţia ei se comensurează
în infinte îmbrăţişări drăgăstoase, mii de sărutări.
Ce stranie pare cercetarea rocilor impenetrante!
Când, iată, apare, într-un târziu, picătura miraculoasă
de apă ancestrală, incorporată în cristale albastre de sare !
Zăpezile şi gheţurile veşnice din calotele glaciare
Constituie filoane de apă, criogenate şi compactate:
Şi ce viaţă se zbate şi colcăie în fulgii de zăpadă încremeniţi !
Doamne, şi când te gândeşti că coexistă 125,
de niveluri între noi şi Creatorul Suprem !
Noi, oamenii, jucăm tare de mult, o „partidă de golf”
cu Natura, schimbând inabil crosa putter cu cea driver!