Motto: „Oamenii se împart în două categorii: unii caută toată viața și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți.”
(Mihai Eminescu)

•       În perioada ultimilor zece ani, fără vreo susținere notabilă, mi-am propus, printre altele, abordarea a nu mai puțin de 15 teme predominant eminescologice de cercetare- arhive, bibliotecă, muzeu și teren, într-un areal format din tot atâtea localități/zone (simplă coincidență!)  aparținând județelor învecinate Botoșani și Suceava (Botoșani, Bursuceni/Corocăiești, Dumbrăveni/Salcea/Sălăgeni, Sarafinești/Corni, Joldești, Bănești/Stamate/Fântânele, Brehuiești/Vlădeni, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Stâncești, Zvoriștea, Călinești-Cuparencu, Răuseni).
•      Întreaga activitate, extrem de spectaculoasă, a avut ca rezultat strângerea unui volum uriaș de informații, unele destul de incomode, majoritatea nepublicate, în cel mai consistent demers investigativ (în mare parte, unul eminescologic) al unui botoșănean din ultimii 50 de ani, zic eu, cam de pe la eminescologul I.D. Marin încoace.  
•       Am ținut legătura cu d-l acad. Mihai Cimpoi, d-l acad. Eugen Simion, d-l acad. prof. Cristian Petru Bălan, d-l prof. dr. Dan Toma Dulciu, d-l prof. dr. Dumitru Borțun, cărora le rămân profund recunoscător pentru amabilitate.
•       Faptul că niciodată nu am putut avea un dialog civilizat și la subiect cu anumite instituții locale de cultură s-a datorat faptului că nimeni nu mai credea că nu se cunoaște absolut totul despre familia Poetului și că ar fi curată pierdere de vreme să mai căutăm,  aici de n-or mai fi fost și alte (re)sentimente, cu atât mai mult cu cât în percepția unor aventurieri deschizători de orizonturi culturale pe nisipuri mișcătoare, Marele Eminescu devine din ce în ce mai desuet. 
•        Nu pot să nu amintesc că, în atmosfera tradițional nemeritocratică, ostilă a Botoșaniului, nu am reușit să devin măcar un modest colaborator voluntar, adică fără să fiu plătit, al Memorialului de la Ipotești, datorită influenței nefaste a lipsei de experiență și a orgoliiilor, apoi „bunelor intenții” ale unora dintre așa-zișii scriitori care și-au tot exprimat părerea prin diverse publicații fără să aibă necesarele cunoștințe asupra subiectelor tratate. Astea fiind de acum chestiuni specifice unui trecut negru cu extensii în controversele perene ale Botoșaniului nostru, care deseori și-a tratat cu indiferență oamenii care îi puteau fi cumva de folos, asupra acestui subiect  nu îmi mai propun să mă mai aplec… 
• Menționăm sumar următoarele teme abordate:
• –identificarea străbunicului matern al copiilor din familia lui Gheorghe Eminovici,  personajul  Alexa Potloff-Donțu, menționat de către biograful familiei Eminovici, Matei Eminescu, în scrisorile trimise către magistratul Corneliu Botez. Subliniez numele Donțu, un personaj considerat de către unii dintre cercetători ca fiind inexistent și inventat de către ofițerul Matei Eminescu din considerente personale de imagine, anume de a fi perceput ca descendent direct al elitei militare a nobililor ruși din sec. al XIX-lea. 
• Coroborând informațiile bazate pe documente istorice, o mare surpriză, concluzia mea fără dubii este că vorbim despre una și aceeași persoană cu bunicul Alexa(ndru) al străbunicului meu patern de la Cătămărești – Ipotești – Botoșani, Ion Murariu-Gaftoneanu (1826-1917), acesta din urmă fiind proprietar de moară pe Pârâul Luncii (fir de apă pomenit de către I.D. Marin) la Balta Murăreștilor (aproape de Memorial) pe vremea adolescenței Poetului, clopotar, paracliser al bisericuței din Ipotești, apoi prim consilier local al comunei Cucorăni, menționat în zeci de acte și împuternicit în relațiile cu autoritățile. În plan secundar, am fost interesat și de strângerea de date referitoare la presupusul (accentuez, presupusul) copil natural al Poetului Eminescu cu nepoata străbunicului meu, Ileana Murariu, pe numele lui, Mihail-Ilie I. Lăzăreanu, conform registrelor de arhivă, de cimitir și afirmațiilor acestuia și ale avocatului Dumitru Mănăstireanu;
• –recunoașterea crângului de-a stânga Siretului (încă există după 200 de ani!) unde era prisaca lui Donțu și a vetrei istorice străvechi a satului Bursuceni de-a dreapta, sat consemnat în uricul (decret domnesc) lui Ștefan cel Mare cu moara lui Știbor și migrația satului de-a lungul apei Siretului- „colonie”, „luncă”, „hățaș”, „bahnă”, „la ghioluri”- până la așezarea pe actualul amplasament, cel al teraselor cu heleșteul și cu izvoarele; studierea documentației și a hărților primite de la Biblioteca Națională a României referitoare la cumpărarea unei părți din sat de către boierul Alecu Balș din Dumbrăveni de la urmașii familiei Carp;
• –cercetarea, împreună cu ruda mea Paul Ciornei de la Bursuceni (bunicul lui matern era fiul cel mare al bunicului meu patern) a amănuntelor povestirii neamului nostru și a satului natal Bursuceni, narațiune auzită undeva în copilărie și ridicarea unui simbol memorial pentru părinții mei, cei de la care știam istorioarele menționate, respectiv căutarea în arhive a strămoșilor paterni și materni ai familiei noastre până pe la a șaptea spiță a neamului. Subliniez faptul că informațiile proveneau pe linie paternă de la străbunicul nostru, Ion Murariu-Gaftoneanu, dintr-o perioadă de o jumătate de veac (1850-1900) în care numele Poetului Mihai Eminescu era cunoscut doar în restrânsul cerc al oamenilor de cultură și politicienilor din Botoșani, Iași, București;
• –dezlegarea misterului numelui de Iordache Eminovici de pe Monumentul Eroilor din Dumbrăveni, împreună cu dl Gh. Vatamanu de la Centrul Cultural „Acad. Eugen Simion”, Paul Ciornei, Nicolae Iosub și cu familia Eminovici, apoi relația nepot-bunic matern a acestui Iordache cu nepotul dascălului Vasile Eminovici, George, fiu al lui Ioan Eminovici și al Mariei lui Ștefan Mareci de la Șerbăuți, precum și legătura cu fiicele acestuia de la Zvoriștea. 
• Maria Gh. Eminovici (nume controversat, aceasta să fi fost Mariea Ion Th. Bichiu, ceva este în neregulă la cele trei acte, credem noi, două cu Domnica și unul cu Maria) avea numele bunicii sale paterne, iar cealaltă era Domnica Gh. Eminovici-Scripcariu, ambele, fiice ale unei sătence, Raveica lui Costache Șoiman sau, poate, Raveica lui Gheorghe Simion Palancan, ceva e neclar. Este posibil ca actele să fi fost întocmite anapoda pentru a ascunde, de fapt, starea de bigamie a lui George Eminovici, care în acte apărea căsătorit cu Zoița Cozmei;  
• –un articol în premieră absolută asupra enigmei locului de veci al lui Ștefan Eminovici, împreună cu Paul Ciornei, Gh. Vatamanu, Nicușor Șovea și alții;
• –identificarea mormântului principesei Ralu Callimachi de la Cimitirul Salcea, Suceava,   (după 78 de ani!), împreună cu prof. Emanuel Conțac și ridicarea unui simbol memorial împreună cu alți prieteni, apoi cercetarea bisericuței și a cavoului familiei Callimachi de la Stâncești, lângă Cătămărești-Vale;
• –căutarea mormântului Harietei Eminescu și ridicarea unui cenotaf dedicat acesteia  la Cimitirul Eternitatea Botoșani, apoi a unui simbol memorial în Centrul Vechi împreună cu dna Elena Condrei și cu alți pasionați de cultură;
• –identificarea, împreună cu regretatul prof. Sergiu Manolache din Cucorăni, a locului în care e (posibil să fi fost) înmormântat bunicul Poetului, Vasile Eminovici, și similitudinile cu înscrisul referitor la săteanca Maria Tarnovețchi, ambele înscrisuri regăsite pe spatele unor cruci aparținând familiei Volcinschi din cimitirul de lângă biserica de la Călinești-Cuparencu, jud. Suceava;
• –cercetarea datei, a localității reale de naștere și, foarte probabil, a casei moșierului Rotaru, acolo unde a văzut lumina zilei poetul (și pictor, și sculptor) Costache Ioanid, împreună cu dnii Gh. Vatamanu și Petru Huțuțui, la fel, și intersectarea neamului Hagiu al mamei lui Costache Ioanid cu cel al străbunicului meu de la Botoșani prin nepoata Ștefania Gaftoneanu / Hagiu / Albotă;
• –publicarea unei ample antologii cu articole de cercetare eminescologică (și a unor poeme) împreună cu eminescologul Nicolae Iosub;
• –urmărirea vieții familiei moșierului cărturar Leon Ghica, a copiilor săi, Vladimir și Ivan, a surorii sale, Natalia, a fratelui, Theodor, și întocmirea diagramei celor care sunt îngropați în mormintele de lângă biserica lui Iordache Balș de la Dumbrăveni, Suceava. De asemenea, au fost cercetate personajele Damaschin Bojincă, (primul) ministru de justiție în guvernul lui Cuza, nepotul său Augustin Bojincă, fost primar la Dumbrăveni, Vasile Tomovici, fost căpitan în garda lui Balș,  preotul econom Nicolae Filip, fiul său, generalul de armată Agricola Filip, apoi generalul de armată Corneliu Serghievici, generalul Leon Moceolschi și controversatul general de securitate Mihai Gavriliuc (Mikhail Gavrilyuk);
• –comemorarea dascălilor reprezentativi ai școlii generale de la Bursuceni și ridicarea unui simbol memorial în fața școlii noi din sat; 
• –regăsirea personajului public extrem de interesant care a fost notarul Haralambie Simionescu de la Brehuiești, fosta comună a satului meu natal Bursuceni, tatăl protopopului A.H. Simionescu, autor al Monografiei Schitului Agafton, și al altor trei preoți cu renume, Sotir, Constantin și Dumitru. Cercetarea legendei celor doi bătrâni, Simion (Ilie Sandu) de la Brehuiești și Manolachi (Cojocariu) de la Mândrești, din familia noastră lărgită, personaje matusalemice care ar fi știut povestirile relatate de către rudele noastre și, în mod incredibil, confirmate, se pare, de datele din actele lor de deces, ar fi trăit cu mult peste suta de ani- 119 ani, respectiv 120 de ani;
•  –traducerea înscrisurilor din limba greacă, respectiv din chirilică a textelor de pe cele trei plăci funerare de marmură din curtea Bisericii Vovidenia Botoșani aparținând defuncților boieri, baronul IOAN CÂRSTE din eminescologie, comisul IORDACHE BAȘOTĂ (1785-1852), 68 ani, și marele spătar GHEORGHE VARLAAM (1793-1848), 55 ani. De asemenea, amintim de placa memorială de la casa boierului Nicolae Sofian, de pisania de la Biserica Vovidenia, de pisania satului Hancea, com. Verești, de cele de la bisericile din Bănești, de monumentul de la Corni, de amplasarea plăcii de la școala de la Joldești, de plăcile funerare de la Cimitirul Eternitatea Botoșani, unde am descoperit printre bălăriile și tufele imense de buruieni- pe atunci nu era curățat cimitirul, așa cum este acum- câteva zeci de monumente funerare ale unor familii care erau înrudite, foști dascăli, prieteni și familii care au avut legătură cu cea a Poetului  Eminescu. Printre acestea, și cavoul Mavrodinilor, al familiei Enacovici sau mormintele celor din familia Pelegrinetti, apoi multe altele, etc.
• –tipărirea mai multor titluri de carte și a câtorva zeci de parodii-pamflete, papirusuri cu dizertații versificate ca formă de protest față de degradarea culturală din prezent, conform manifestului „Primăvara culturii românești”; dintre acestea, amintesc „Odiseea omenirii”, care e, probabil, cel mai lung poem unitar din literatura română, 154 strofe, 616 versuri, 4.657 cuvinte, cu un text cam de trei ori ca volum cât „Luceafărul” lui Eminescu, o specie literară situată la polul opus epigramei sau, poate, o epigramă multilateral dezvoltată sub semnul sintagmei conservatoare „Literatura sănătoasă și cultura autentică”; proiectul evenimentului public/festivitate cu 5 ediții și al medaliei din metal prețios Ag/Au „Steaua Nordului” (o transfigurare poetică a „Luceafărului” eminescian), cu atributele de caracter Demnitate – Muncă – Generozitate,  împreună cu dl Mihai Cornaci și cu regretatul col. dr. Gică Marițanu; pe formatul unui pseudocurent literar cu aluzie umoristică la Revoluția franceză, neoromantismul termidorian, un eveniment de atitudine culturală „STEAUA NORDULUI”, imnul „Steaua Nordului” și o originală „Gazetă din vitrină”; impunerea unor criteria versificate de selecție a personalităților culturale remarcate: „…Conduita exemplară,/ Truda – punem clar accentul,/ Dărnicia legendară–/ Peste astea trei, talentul!” versus „…Conduita – de grămadă,/ Truda dusă-n derizoriu,/ Dărnicia de paradă/ Și talentul iluzoriu!”; versificarea integrală a psalmilor biblici; un film(uleț) documentar legat de rezumatul cercetărilor mele în arhive; vreo 60 de distincții la diverse evenimente literare cu care, involuntar, am reușit să provoc în egală măsură controverse acide și comentarii demne de o cauză mai bună.
• Indiscutabil, cercetarea unui eveniment sau a vieții și operei personalităților istorice nu se încheie niciodată, iar pentru perseverența cu care m-am preocupat mi-am atras eticheta umoristică de „detectiv istoric” sau de „fantoma cimitirelor”, deși, mare lucru,  puteau să îmi spună cât se poate de simplu și de modest,  acolo, STEAUA NORDULUI (!)…
• Trecând cu umor peste toate, să afli în premieră absolută lucruri noi despre familia Poetului, dar, și, în acest context, destule alte detalii legate de propriii strămoși, sincer, și-ar putea dori cineva mai mult decât atât? VIVAT!
•                                               …………………………
•                                                                        D.M. Gaftoneanu