Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Blândețea sistemului care se maturizează

Primit pentru publicare: 12 Febr. 2020
Autor: Gruia COJOCARU, redactor la Revista Luceafărul
Publicat: 12 Febr. 2020
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Blândețea sistemului care se maturizează

În perioada de construire și cristalizare, toate sistemele sociale în care se rostuiește ființa umană răspândesc sănătos o anume blândețe protector-seducătoare. Individul, care până mai ieri putea fi un paria, se simte acceptat, ocrotit și apreciat de noua ordine care l-a inhalat, fiind capabil de a oferi dezinteresat atâta energie vitală încât prefacerile de natură economică explodează peste noapte la scară națională. Exemplul Germaniei, intrată din anul 1933 în era nazistă a lui Adolf Hitler, când o națiune întreagă a început să trudească în numele visului de grandoare arian, nu e singular, firește. Să spunem doar că, în acei ani, când munca fizică cu lopata, hârlețul și cazmaua plătea onest biletul de eficiență, nemții construiau șase sute de kilometri de autostradă pe an… solidă, durabilă… Că mai apoi, după ce s-a întărit pe bulevardul puterii, nazismul și-a revelat și o dimensiune criminală, nu e  o noutate a timpului, ci intră în logica metalică a Sistemului. În funcție de vremuri, Sistemul – de la cel creat de societatea statică până la cel totalitar ori democratic – a încătușat pasagerii corabiei cu celebra mână de oțel, înveșmântată într-o catifea pictată într-un orizont limpede conturat.

Astăzi este important să comunici cât mai eficient măsurile punitive, astfel încât opinia publică să nu se inflameze și să sporească tensiunile sociale. Vectorii de imagine și de comunicare devin astfel acrobați destoinici, bine remunerați de păpușarii circului social. Iar cetățeanul, degrabă plătitor de taxe, impozite, amenzi stă cuminte în pătrățica lui, își vede negreșit de căruțul de la supermarket – plin ochi, negreșit! – și se revoltă la comandă, când, de pildă Sistemul dorește suprimarea unui anume rechin, ce încearcă să-și salveze pielea. 

În problemele mari, cum ar fi cele legate de poluare ori defrișarea sălbatică a aurului verde al țării, mimăm însă o penibilă preocupare. În afara unor nebuni frumoși, veniți din diaspora – precum cei care au inițiat protestul împotriva tăierilor agresive ale pădurilor românești, în 10 decembrie 2019, în fața companiei Holzindustrie Schweighofer din Sebeș-Alba – nimeni nu mișcă nicio frunză uscată. Țipăm agresiv doar dacă ne sunt lezate în mod direct și imediat interesele…

…Poate am exagerat cu prăpăstiile, nu-s atât de malefice vremurile, vin acu’ și cu o veste mai bună decât bâlbâială dâmbovițeană a ciolanului fără stăpân… După cum am fost anunțați, încă de la finalul anului 2019, avem șansa dintru început de 2020 să-i avem ca oaspeți, la orice oră din zi ori din noapte, în casa noastră – unde Constituția României ne garantează dreptul la proprietate și, implicit, la libertate – pe distinșii polițiști, aflați permanent în slujba societății. Eiii, să nu-mi spuneți că nu vă place, se poate întâmpla asta doar dacă ridicăm tonul cu o octavă, altfel, în afara unor operațiuni infracționale, unde grosul populației n-are treabă, n-o să fim deranjați! Evident că nu m-am gândit c-ar putea exista casă de român, unde-ar fi loc de niscaiva certuri… Nici măcar în familiile de polițiști, se-nțelege! E amintire fără corespondent în realitatea momentului faptul că, în urmă cu vreun sfert de veac, aflându-mă în trecere printr-un sat din județul Vaslui, am surprins bătaia încasată de un șofer care, observând cum o femeie primește o corecție de la un bărbat (probabil soțul ei), a intervinit pentru a aplana conflictul. Urmarea? Cei doi eroi s-au năpustit feroce asupra bine-intenționatului, iar acesta, năucit de întorsătura situației, s-a evaporat destul de șifonat.

Nu vreau să trec atât de sumar peste bucuria întăriririi legăturilor cu oamenii legii. E un adevăr că ne-am cam depărtat unii de alții, ne-am cam pierdut prietenii, frații s-au risipit în lume, părinții s-au împuținat… Ei însă, bastonul social călăuzitor, asemenea nemuritorilor persani, au și vor avea grijă de noi – o vorbă bună, un berbece, un upercut în zonele moi ale corpului fac cât zece ședințe de masaj. Să n-avem dubii: o întâlnire cu podeaua, după proaspăta comanda Culcat! – în acord cu principiul constituțional Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant – va curăța de gărgăuni pe cel mai aprig conațional. Așadar, victorieeee, români!!!!!! 

Abia așteptăm o nouă înfiletare a șurubului prieteniei cu instituțiile de forță. Ultima apropiere fusese zidită acu’ vreo doi ani. Atât de mult să dureze dezvoltarea amiciției de care fac vorbire?!… Să știți că mă simțeam dărâmat, percepeam și la voi aceeași sfârșeală, până la gura legislativă de oxigen din  2020… O recomandare: în pauza care deja crește, până la o nouă contopire cu băieții vijelioși, ne putem alunga singurătatea la răcoare, dacă vom  glăsui în locuri publice glume picante despre frații lui Robi din Las Fierbinți…