Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

BLESTEMUL PĂMÂNTULUI

BLESTEMUL PĂMÂNTULUI
Autor, Gina POENARU

Răscoala a fost într-o duminică
Răscoala a fost într-o duminică. Era zi de târg Flămânzi, zi de iarmaroc, cum se spunea înainte, în vremea aceea se făceau învoielile pentru noul an agricol… Oamenii din Flămânzi, Frumuşica şi Rădeni s-au dus la conac, la Gheorghe Constantinescu, administrator pe moşia arendată de Moki Fischer de la boierul Sturza, şi l-au luat la întrebări. N-a vrut să stea de vorbă cu ei. L-a lovit pe unul, Dolhescu, şi asta a fost ca o scânteie. Oamenii l-au bătut pe Constantinescu şi s-au ridicat la Răscoala, de aici, de la Rădeni şi din satele alăturate.

,,Din câte se spune, ţăranii erau foarte necăjiţi în perioada aceea şi atunci, având în vedere că trebuia să facă arendarea pământului pentru acele timpuri, s-au adunat mai mulţi oameni şi au vrut să vorbească cu administratorul moşiei. Acesta nici nu a vrut să audă şi s-a dus să mănânce la cald, în casă… nu îl interesa oamenii necăjiţi din stradă… A ieşit după un timp şi le-a spus: „Ce vreţi ? dacă nu sunteţi mulţumi şi aşa, am să fac să fiţi şapte la o vacă! ”

Atunci ţăranii au îndrăznit şi s-au urcat la el, sus, şi tot nu le venea să creadă ! povesteşte, cu patos, poetul local Gheorghe Prodan, în duminica dinaintea zilei în care s-au împlinit 103 ani de la Răscoala de la Flămânzi.

„Totul a început când un ţăran a fost brâncit, oamenii atât au aşteptat, au lovit în stânga şi în dreapta, au golit coşerele de porumb, le-au luat cerealele, i-au bătut pe toţi de acolo… şi cam asta a fost. Prea tare i-au ajuns necazurile, le-a ajuns cuţitul la os ! De aici s-a aprins flacăra răscoalei! Doi oameni din Prisacani, Dolhescu şi Roman, au fost mai porniţi pe boieri, ei au fost capii răscoalei… Chiar dacă nu au câștigat mare lucru, dar măcar au încercat!”
– A meritat jertfa?
– „Da, într-adevăr, a meritat. Ştiţi, este un proverb românesc care spune ca răul cu rău se scoate… mie dacă mi-a intrat un spin într-un picior, cu acul şi tot îl scot, chiar dacă mă doare! Aşa şi atunci, trebuia să facă ceva, nu se mai putea… atât de multe s-au adunat, ca şi un vulcan a răbufnit.”

Rugă către cer
Poetul local a scris pentru sufletul său şi pentru cei dragi. A publicat 6 volume de carte, dar nu a vândut nici măcar o pagina. De ce?
„Din patriotism, şi din umanism, din sentimentul acesta de dreptate şi adevăr. “
Poate cel mai preţios poem al său este cel închinat ţăranului român care s-a răsculat împotriva boierilor exploatatori.

„Flămânzi de adevăr, cu sete de dreptate / de-aicea din Flămânzi, în ‘907/ Când foamea şi necazul nu le-au mai suportat / ţăranii obidiţi atunci s-au răsculat / n-au mai răbdat minciuna, durerea, umilinţa/ prea greu le era traiul şi mare suferinţa / la muncă-i indemna mereu şi cu de-a sila / erau prea oropsiţi, nici nu ştiau ce-i mila /amara lor viaţă, cu tristul ei calvar / sudoarea de pe dânşii se usca tot mai rar / cu lacrimile-n ochi la cer ei se rugau / şi mângâiere-n suflet la Domnul nu găseau (…)”

După aceasta, represiunea a fost sălbatică: au fost legaţi de mâini şi târâţi în urma cailor de aici şi până la Botoşani. Sunt 30 de kilometri. S-au adus tunuri pe dealurile Bahnei… şi de aici a început. Sub gloanţele armatei trimise împotriva răsculaţilor, au căzut peste 11.000 ţărani. Nu este o poveste, s-a întâmplat în 1907.
„Au fost duşi în grupuri mari la Botoşani pentru a fi interogaţi, pe jos, prin frig” îşi aminteşte Constantin Boutiuc, profesorul de istorie pentru care 1907 nu a rămas doar o lecţie pe care o preda mai departe elevilor săi. „Unul dintre instigatorii şi colaboratorii ţăranilor, preotul Toma Săvescu, a fost arestat şi a avut o soartă mai bună, despre care nu cred că ştie cineva. Eu ştiu de la ginerele lui, fostul profesor de matematică Botez de la Bălcescu. A fost dus cu trăsura la Botoşani, iar unul din jandarmi, cred că din milă, i-a dat drumul. I-a spus să stea prin pădure vreo două luni, să creadă oamenii ca a murit. Ştia că urma să fie exterminat. Aşa l-a salvat. El a ctitorit biserica de la Bălcescu, în preajma primului război mondial. A fost sufletul satului.”

Robi albi pe brazde negre
Despre momentul 1907 mai povestesc astăzi doar câţiva bătrâni, cărora bunicii, acum oale şi ulcele, le-au tălmăcit cum au stat lucrurile. Supravieţuitori, cum era şi firesc, nu mai sunt, însă cei care au murit nu au închis ochii fără să povestească cum ,,robii albi de pe brazdele negre” aşa cum i-a numit Nicolae Iorga pe răsculaţii de la Flămânzi, s-au jertfit pentru o palmă de pământ.

„Dacă te întreabă cineva de unde eşti şi spui din Flămânzi, imediat se face legătura cu marele eveniment de la sfârşitul secolului XIX, care a pornit din aceste locuri. De aceea toţi membrii comunităţii noastre sunt foarte mândri că sunt locuitorii oraşului Flămânzi” declară cu mândrie prof. Constantin Boutiuc.

„Multe lucruri pe care le-am urmărit, din documentele istorice, mi-au îmbogăţit cunoştinţele despre momentele istorice, dar cel mai plăcut a fost când am vorbit cu bătrânii din sat. Am fost interesat şi împreună cu profesorii mei din facultate am făcut nişte cercetări. Cu plăcere îmi amintesc de profesorul Siminiceanu, Dumnezeu să-l odihnească! Avea caiete întregi despre cum a început răscoala, despre oamenii care au participat, despre învăţătorii de atunci, care împreună cu marele istoric Nicolae Iorga, au comunicat şi s-au îmbărbătat, iar Iorga pentru aceasta a fost numit, în Parlament, instigator al ţăranilor de la noi, de aici, de la Flămânzi.
– Ce s-a întâmplat cu acele caiete?
– „Un fost profesor de-al meu, domnul Corivan, asistent al lui Iorga, a venit la mine şi m-a rugat să îl duc la învăţătorul Siminiceanu. Le-a luat şi le-a publicat apoi în reviste, eu am citit în „Bucovina” şi în alte reviste de specialiate. Încă un lucru important am aflat: învăţătorul Constantin Maxim a fost arestat de către jandarmeria de atunci, a fost întemniţat pentru câţiva ani, iar Iorga i-a luat apărarea în Parlament, şi după câteva luni a fost eliberat.”

A meritat sacrificiul de atunci?
„Eu cred că da, pentru că a adus în faţa opiniei publice, nu numai românești, ci şi internaţionale, greutăţile cu care se confruntă o ţară eminamente agricolă, pentru că din asta se trăia şi aici era cea mai mare exploatare.”

Şi pentru situaţia de acum?
„După Revoluţie au fost o serie de transformări, mari, în agricultură, şi în toate domeniile, dar însăşi faptul ca ţăranii au primit pământul înapoi, i-au îndemnat să îl îngrijească mai bine şi să îl păstreze.”
Mai este setea de pământ aşa cum era atunci?
„Pentru cei bătrâni, da… Pentru că tinerii sănătoşi, buni de muncă, sunt atraşi de un câştig mai uşor peste hotare, şi au plecat în străinătate. Puţini mai rămân să facă agricultură…”

Aici s-a scris istoria
De la Răscoala de la 1907 au rămas la Flămânzi doar poarta fostului conac Sturdza şi prispa casei unde vechilul cu şervet la guler, ridicat de la masă, a lovit cu piciorul în piept un ţăran. În centrul comunei tronează obeliscul, cu un basorelief de culoarea cărbunelui: câţiva ţărani încrâncenaţi învârt deasupra capetelor topoare şi coase, în goana către un duşman nevăzut. Aici s-a scris istoria.
„Toate se duc… este o vorbă: este timp pentru a zidi, timp pentru a dărâma… acolo, unde cu ani în urmă a fost conacul, acum sunt case de oameni. Au spus autorităţile că vor repara, că vor reface ce a mai rămas, dar au lăsat timpul să rezolve! Încet, încet, a dispărut! Cred că i-au dat foc. Din greşeală,sau o mână criminală, uite că a ars! Zidurile şi ce a mai rămas bun au fost luate de localnici şi le-au pus la casele lor, să aibă amintire de la Conac! ” se plânge poetul local.

* * *
O istorie care riscă să rămână îngropată lângă cei care au scris-o pentru că , în manualele şcolare, marile momente ale făuririi acestui neam se rezumă la câteva rânduri, şi atât.
„Sunt acum tot felul de manuale alternative, nu am nimic împotrivă, dar unele evenimente sunt tratate foarte sumar. Răscoala de la 1907 este prezentă în câteva rânduri, 5-6 pe o foaie, atât!” se revoltă profesorul de istorie. „Dar marii voievozi, Ştefan Cel Mare, sau alţii, este o singură lecţie despre lupta lor împotriva turcilor, înainte făceam 6 lecţii! Sunt tratate foarte sumar ! Noroc cu activităţile pe care le facem la şcoală, la bibliotecă, sunt educative.”

O confirmă o parte din copiii din Flămânzi. Unii dintre ei trec pe lângă căminul Cultural, pe peretele căruia stă, de ani buni, o reproducere a tabloului lui Nicolae Bălcescu, un banner pictat pe care sunt inscripţionate şi câteva informaţii esenţiale despre momentul 1907. Eveniment despre care nu ştiu nimic. Părinţii sau bunicii nu le-au spus, la şcoală încă nu au ajuns la lecţie, care oricum e prea mică, iar pe ei nu i-a interesat.
Nu că nu s-ar fi scris. Marii poeţi şi prozatori ai timpurilor, istorici şi jurnalişti, au lăsat în urma lor adevărate dovezi că s-au alăturat cauzei răsculaţilor. Lor le-au urmat artişti plastici şi regizori de film. Nu şi dascălii care scriu manuale şcolare.

* * *

Blestemul pământului
Blestemul pământului este la fel de actual şi acum, ca şi în urmă cu 103 ani la Flămânzi.
„De opt ani mă lupt pentru pământ. E dreptul meu, am 5 hectare de teren, cu acte, legal, şi tot nu am fost pus în poesie” se plânge un localnic.

Cu toate acestea, o parte din pământul pentru care au murit 11.000 de oameni aşteaptă în zadar lovitura sapei. „S-au realizat Asociaţii, avem două la Bălcescu şi la Flămânzi, iar pământul se lucrează, dar nu tot. S-a însământat grâu, rapiţă, porumb, pentru că este avantajos, venitul este imediat. Proprietarul care are contract încheiat cu Asociaţia pentru terenul arendat primeşte produse 550 kg de grâu la hectar, şi plateşte şi impozitul, fără să ştie măcar unde este pământul. Pământurile sunt bune, pot fi lucrate… cernoziomul de Moldova combate şi Bărăganul”, spune profesorul Costantin Boutiuc.

De asta s-au luptat strămoşii noştri?
„Poate şi de asta, pentru că ei ajungeau ca peste iarnă să nu mai aibă hrană pentru copii şi trebuiau să se împrumute de la boier, care îi avea astfel la mână.”
„Este pământ nelucrat”, recunoaşte un localnic. „Noroc cu investitorii ăştia, că altfel rămânea nelucrat 80%. Tinerii nu mai lucrează pământul că nu este rentabil.”
-Si atunci pentru ce a fost Răscoala?
-„Pentru a-şi dobândi pământul!”
-Atunci a meritat?
-„A meritat! şi acum merită, pentru că România are un pământ de 80 de ori mai bun decat Italia sau alte ţări care scot bani şi din piatră …dar la noi nu se poate…”

După 103 ani
Singura diferenţă între Flămânzii din 1907 şi Flămânzenii de acum e că bordeiele de pământ s-au transformat în case trainice şi că prin latura de sud a satelor trece şerpuind o panglică de asfalt – legătura cu Europa. Deşi de 6 ani îşi zic orăşeni, statutul acesta nou nu le-a adus prea multe bucurii.
– Cum e acum, după 103 ani?
– „Mai bine, fiecare îşi lucrează pământul, s-au facut Asociaţii, aşa cum am şi eu pământul…. tot la Asociaţie, primim bine, ce să facem, fiecare după timp şi după ani. E bine.”
– Va mai fi loc de vreo răscoală, vreodată?
– „Dacă va cazul şi necazul, ce să facem, nu avem încotro…”
„Oraşul e bun , dar nu are toate utilităţile pentru un oraş. Este un progres, dar acum e bine numai pentru cel tânăr şi sănătos” spune poetul local care „se trece odată cu timpul”.
Se teme că doar cei bătrâni vor mai povesti despre răscoală: „Tinerii nu prea ştiu despre 1907, pentru că o parte din ei au plecat în ţări străine, iar noi, aştia bătrâni, am rămas cu puii de cuc….
Pe drumul european trec şi acum căruţele gârbovite de sacii cu porumb, ale celor care şi acum ar fi în stare să-şi dea viaţa pentru o palmă de pământ. Cei condamnaţi, parcă, să fie săraci, într-o ţară săracă. Cei parcă născuţi să poarte asupra lor blestemul pământului.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5