Al. Florin ȚENE

VÂRCOLACII

Bătrânul Costică îi spunea, cu câteva zile înainte de a muri, vărului lui Mărin a lui Guriță, că el se face vârcolac, pentru a se mai întâlni cu prietenii la cârciumă.
-Așa… să ne treacă de dor!
-Băi, Costică, poate acum suntem vârcolaci!?
-Nu fi nebun, Marine! Acum suntem aici!
-Atunci nu suntem tot…aici, ca vârcolaci?
-Da! Dar…nu vezi că suntem în casă?
-Ce casă, bă Costică! E cavou!
-Cum cavou!? Nu vezi masa? Nu vezi sticla de vin și paharele pline?
-Păi…și atunci vom avea toate acestea…în imaginație. Ca și acum!
-Nu! Atunci ieșim din mormânt și… ne ducem la cârciumă pentru a bea.
Tot discutând pe această temă, cei doi n-au observat că în cameră și afară se întunecase.
-Costică! Aprinde lampa! Nu vezi că nu ne mai vedem?
-Lasă măi Marine, mai bine mergem la cârciuma lui Bălosul! Facem economie de fotoghin, cum zic oșenii.
-Ce vorbești, Costică!? De unde știi că zic la gaz, așa cum ai zis!?
-Păi…am fost aseară pe la ei și i-am auzit spunând că n-au fotoghin…
– Unde!?
-În Țara Oașului!
-Tu ești beat, Costică!
-Cum beat!? N-am băut decât zece kile de vin, la fel ca tine…
-Floare la ureche…
-Atunci să mergem la cârciumă!
-Mergem!

Au ieșit din casă clătinându-se. S-au ținut de stâlpii prispei și apoi au luat-o agale spre poartă.
-Băi Costică, observi cum se învârtește pământul?
-Da! Când eram pe lumea cealaltă, cum îi ziceam?
-Omenire!
-Așa este ! Cum spuneam…când eram acolo pământ nu se învârtea. Stătea pe loc. Ăla, cum îi zicea?
-Galileu ne minţea că pământul se învârtește!
-Băi Costică! Noi unde dracu suntem!? Că am amețit tot gândindu-mă…
-Eu zic că suntem pe pământ. Căci toți oamenii de aici, din țărișoara noastră, suntem vârcolaci…
-Adică moroi? Cum zic proștii de olteni?!
-Ce moroi!? Suntem vârcolaci, aceștia provin din neam nobil.
-Da…da…de pe vremea lui Țepeș.
-Ai dreptate! Dar n-am stabilit unde suntem…
-Suntem aici…sau dincolo?
-Vrei să spui că suntem dincolo, veniți de aici…
-Nu mai înțeleg!
-Lasă că ne dezleagă Bălosul al lui Labă! La cârciumă.”
-Măi, dar rău se învârte pământul.
-Am observat și eu. A căpătat chiar viteză de când s-a întunecat.
– Păi, este la mintea cocoșului…a dispărut soarele. El mai ținea pământul să nu se învârtească prea rău.
-Să nu amețească vârcolacii!
-Vrei să spui că oamenii!
– Păi…care oameni? Doar am stabilit că ne aflăm în lumea vârcolacilor.

Tot discutând și bălăngănindu-se dintr-un gard în alt gard au ajuns la cârciumă. Prin geam se vedea că și aici, nu merge lumina.
-Nici aici nu au buleftrică!
-Au lampă! Nu ca noi lumânare…
Cu chiu cu vai au nimerit ușa.
-Măi Costică, rău se învârtește pământul!
Au înaintat spre tejghea, ținându-se unul de altul.
-Bună seara Bălosule!
-Sara bună oamenilor! Ieri v-au înmormântat rudele…
-Aoleooo! Costică! Să fugim că am dat peste un vârcolac din țara moroilor!
*
În aceeași seară Elena a lui Dudău a născut un băiat care peste câteva zile a fost botezat Costică, iar Maria lui Ştir, nevasta lui Guriță, a născut tot un băiat pe care l-a botezat Mărin, de nu mai prididea moașa comunală cu alergatul de la una la alta. Noroc că a apucat de le-a moșit pe amândouă, că pe drumul de întoarcere a făcut un infarct speriindu-se de doi vârcolaci care semănau leit cu cei doi morți pe care i-a primenit în urmă cu câteva ore.

A doua zi, oamenii din Țara Vârcolacilor au găsit-o în șanț moartă.
-Asta a căzut din cer, săraca! Își spuneau vârcolacii…