Boris Marian

Acheron

Fiecare crede că nu greșește,
dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori,
și mai cum.
Există Etica lui Spinoza,
Etica religiosului, ,
Etica omului pus în ștreang,
Etica vânătorului, a vânatului,
Doamne, învață-mă ce să fac.
Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai,
în care intră cei răi și cei buni laolaltă,
spunea profesorul, nemaiținând cont
de șirul lucrurilor, de calendar,
avantajul statului pe loc rezultă din posibilitatea
de a alege, PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE,
care poate fi de la început cea bună sau cea rea,
de pildă, astăseară nu mai merg acasă,
nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni,
rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit…
Spuse visând o herghelie de cai sub stele.
Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina
și el îmi lăsă în palmă in bănuț
pe care-l păstra să treacă Acheronul.

Eu îmi sunt părinte și mormânt,
Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul,
Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie…
Sunteți într-o stare minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns,
Aproape că a dispărut, este o adevărată beție
A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge
Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte
Fără să observ că profesorul deja încheiase
Jos, în stradă, procesul verbal despre propria sa
Cădere de pe fereastră , corecta chiar
Unele mici greșeli de exprimare.

Acel zid, acea mimoză

Aveam un mesaj ca un masaj,
Adică un gaj ca un garaj,
Acel zid, acea mimoză,
O găină și o proză,
Niște meandre, niște ceară,
Cine cere n-o să piară.
Cel ce nu văzuse- oceanul
Are-acum  cecul și banul,
Iguane vede-n vis,
Precum medicu-a prescris.
Acrobatul e frumos,
Trei costume și un os,
Ultimii la coadă-s corbul,
șalul andaluz și sorbul,
în hotel cineva moare,
dar la cinema e soare,
la război nu-i loc de vis,
o , Sesame, ai închis,
trei tăblițe cântă-n strană,
nu te-ascunde după blană,
un balaur, opt carate,
mama broaștelor curate,
animale sferoide,
șerpii nu  mai fac partide,
nici himere, nici sirene,
ia-mă Bebe, ia-mă nene,
nimfele se duc la bal,
Phoenix trage un chintal,
Monstrul Aheron e plat,
Faust este apostat,
Calul alb devine negru,
Se lipește de un cedru,
Ochi de câine tare-albaștri
Ne privesc, din pod cad aștri.
Zilele sunt număr prim,
Mane, Tekel, Ufarsim.
Zilele, numai în versuri,
De la mers, pluralul mersuri,
Moare cu fiecare vers,
Ca o lacrimă de pers.
Zic  și eu ex nihilo
nihil, ceea ce înseamnă Bill,
Se îngăduie și forma
Torna, fratre, torna, torna.
Cred în Soare și Oțel,
Dar mai mult eu cred în El.
Mâine va fi un adaos
Fericit? Who knows? Who knows?
BMM

Der Knecht hat Recht

Cavalerul are dreptate, disprețuiește cultura,
de la Moise la Michelangelo, nimeni nu-i spune nimic,
un trandafir , acolo, un trubadur ucis,
imaginea trezirii amintește de Lazăr  sculat din morți.
Priveam adeseori întinericul, el mormăia ca ursul,
dar punctele de aur nu dispar,  ele sunt fericirea.
Fost boschetar, am ajuns cardinal, apoi scarabeu,
acum simplu poet, inventez ce vreau eu,
prietenii se cam feresc de mine,
poezia nu ajută la nimic, ea însăși este pe moarte,
femeia c-un ulcior pe umăr nu mai există.
Iar viața seamănă cu iarba, gândește.