Opreşte, Doamne, clipa!

Opreşte, Doamne, clipa, ştiu că poţi,
opreşte-un soare la apus,
mai lasă-l, Doamne, neapus,
opreşte-l, că Tu poţi!
Închide, Doamne, nişte porţi,
cea de la drum şi cea din cer,
nu cred că e prea mult ce-ţi cer
închide porţile la bolţi!
Închide, Doamne,-un drum de dus,
la capăt, pune-i bariere,
şi-aşa ni-e viaţa efemeră,
şi lasă omul să mai spere !
C-aşa bicisnică cum e, persistă,
speranţa moare cea din urmă;
în urma noastră, nici o urmă
nu lăsăm, nu mai rămâne,
iar de-ntrebăm de Tine, Doamne,
răspunsul e arghezian: „Există!”