ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 02 Ian. 2018
Autor: Ionuț ȚENE
Publicat: 03 Ian. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Cum au petrecut Crăciunul și Anul Nou martirii anticomuniști de la Zarca Aiudului în 1955!

Înainte de Anul Nou am avut marea bucurie să primesc un pachet de la un părinte călugăr din obștea mănăstirii ortodoxe Poșaga. Printre icoane, vederi, reviste și broșuri religioase am avut surpriza să găsesc o excelentă carte scrisă de fostul deținut politic ”Mărturii din iadul închisorilor comuniste” de Mihai Pușcașu (Editura Agaton, Făgăraș – 2010). Trebuie să recunosc că am ”devorat” cartea în câteva ore de seară până spre miezul nopții. Mihai Pușcașu a făcut parte din celebrul lot al celor denumiți de securiști ca ”nereeducabilii”. Până la eliberarea sa din pușcărie în august 1964, ca urmare a decretului, Mihai Pușcașu a refuzat orice compromis cu securiștii și regimul comunist. A ieșit printre ultimii de la închisoarea Aiud, demn și cu fruntea sus în fața poporului român și a lui Dumnezeu. A murit în 1993 în urma unui cancer la colon, nu înainte să scrie o mărturie zguduitoare despre reeducarea de la Pitești și despre suferințele îngrozitoare din pușcăria Aiudului unde a murit floarea tineretului intelectual român. Mihai Pușcașu era din Botoșani și a fost arestat în 1948 pentru că organizat cu frățiile de cruce și tinerii țărăniști o organizație de luptă anticomunistă în județ. Trece prin anchetele sângeroase de la Suceava sau Jilava pentru a primi o condamnare de 25 ani de închisoare la Aiud. A cerut personal să fie trimis la Pitești pentru a înfrunta reeducarea comunistă de sorginte mefistofelică, dar i s-a refuzat onoarea să moară în lupta cu păcatul și întunericul bolșevic pentru că nu era student, ci doar învățător. Mai târziu i-a mulțumit lui Dumnezeu că nu l-a trimis la Pitești pentru că ar fi putut să ”cadă” și să-și tortureze semenii de suferință. La Aiud trece prin toate încercările: torturi, foame, frig, boli și deznădejdea de a vedea murind lângă el excelența tineretului român, condamnat de tribunalele poporului înființate de ocupantul sovietic. Moartea la Aiud era o prezență permanentă și o simțea în celule umplute până la refuz cum trece cu coasa și își ia obolul: sufletele nevinovate. În noiembrie 1955 Mihai Pușcașu se îmbolnăvește grav de TBC și distrofie din cauza inaniției. Doctorul M.I. Bogățeanu, măcelarul de la Aiud refuză să-i ofere tratamentul adecvat și îmbunătățirea alimentației. De altfel politica acestui criminal comunist în halat alb era de a îi trimite la infirmerie sau la spital pe deținuții bolnavi numai atunci când era sigur că aceștia sunt pe moarte pentru a nu deceda în celular, ci pe fișă să scrie că s-a încercat să se ofere ajutor medical, pentru a acoperi astfel cinic ”umanismul” și progresismul regimului bolșevic. Într-un final Mihai Pușcașu e trimis la infirmerie, care era lângă celularul central. Pentru deținuți ”infirmeria” era mai rea ca celularul, pentru că era o cameră mai mare decât celula, dar tot neîncălzită și cu deținuți mai puțini, fapt ce făcea frigul de nesuportat. Nu aveau în plus decât o pernă și o pătură găurită față de celular. Medicamente nu se aprobau să se prescrie, dar aveau dreptul la consultul unui ”medic”, de fapt a unui deținut fost student la medicină. De cele mai multe ori ”infirmerie” era anticamera morții. Ajuns aici bolnav grav de TBC și distrofie, fără nicio șansă să mai scape Mihai Pușcașu aștepta să moară. Dar norocul și soarta a fost de partea lui. A fost transferat la camera de spital a închisorii. În acele luni la ”spitalul” din Aiud a fost repartizat o perioadă ca sanitar cunoscutul deținut Ioan Ianolide, fostul coleg de suferință din anii `40 al lui Valeriu Gafencu de la Pitești și Târgu Ocna. Încă din închisoare Ioan Ianolide devenise celebru pentru puterea sa duhovnicească și pentru prietenia sinceră și religioasă avută cu Sfântul Închisorilor, care a murit în sanatoriul Târgu Ocna pe 18 februarie 1952. Ioan Ianolide a scris în anii 1980 o zguduitoare mărturie despre crimele comunismului ”Întoarcerea la Hristos”.

Dragostea din inimă pusă pentru îngrijirea lui Mihai Pușcașu însoțită de rugăciunea lui Ioan Ianolide l-a adus la viață pe bolnav, care părea că a văzut un înger când s-a trezit din comă. Sub atenta îngrijire a lui Ioan Ianolide, deținutul bolnav și-a revenit treptat și cu ocazia Crăciunului și Anului nou a avut bucuria să se bucure de o experiență aproape mistică. Dr. Petrasievici la cererea lui Ioan Ianolide i-a îmbunătățit alimentația și i-a oferit medicamente – ser fiziologic și streptomicină. Lângă camera ”spital” era o cameră în care erau aduși bolnavii de la Zarcă, ce continua dincolo de ușa de fier. De Crăciunul și Anul Nou al iernii 1955, milițianul care închidea celularele nu a venit să inspecteze așa de des și de vigilent ca până atunci, fapt ce a putut să se facă contactul dintre deținuții din ”spital” și bolnavii aduși în ”infirmeria” de la Zarcă. În toamna lui 1955 deținuții de la Aiud au început să folosească activ alfabetul Morse. Așa se perpetuau veștile în Aiud și au aflat de schimbări din țară și din lume. În acele zile din Zarcă, o închisoare în închisoare, a fost adus în camera de infirmerie grav bolnav poetul Radu Gyr. Deținuții din ”spital” l-au văzut și auzit printre gratii și au înlemnit de mirare și apoi s-au însuflețit de bucurie că sunt vecini cu poetul închisorilor comuniste. Mihai Pușcașu și Ioan Ianolide împreună cu ceilalți deținuți bolnavi au trăit cel mai frumos și înălțător Crăciun și An Nou din vremea detenției. Au trăit mistic Nașterea Domnului. Seara cu bătăi discrete în ușă au comunicat cu Radu Gyr în alfabetul Morse dacă șoaptele nu răzbeau printre pereții de fier. Mihai Pușcașu în seara de Crăciun s-a apropiat de ușa ”infirmeriei” unde era întins pe pat bolnavul Radu Gyr și i-a interpretat colindul pe care l-a compus poetul la Aiud și care era recitat de toți deținuții:

”A venit și-aici Craciunul
Sa ne mângâie surghiunul.
Cade alba nea
Peste viata mea.
Peste suflet ninge.
Cade alba nea
Peste viata mea
Care-aici se stinge.

Tremura albastre stele
Peste lacrimile mele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Dumnezeu de sus
In inimi ne-a pus
Pâlpăiri de stele…” (Colind)

Radu Gyr s-a ridicat de pe pat și cu ochii în lacrimi le-a mulțumit lui Mihai Pușcașu și Ioan Ianolide pentru bucuria făcută. În seara Anului Nou, pe 31 decembrie 1955 după stingerea de la ora 20.00, plutonierul Căuceanu care nu făcea excese de vigilență a închis cu cheia ușile și s-a dus să moțăiască în camera de gardă. Mihai Pușcașu a mers la ușa infirmeriei Zărcii să-i mai facă o bucurie poetului Radu Gyr și i-a cântat ”Plugușorul”:

Cerul si-a deschis soborul
– Lerui, Doamne, Ler –
au pornit cu plugusorul
ingerii prin cer.
Merg cu pluguri de oglinda
si de giuvaier,
toti luceferii colinda
– Lerui, Doamne, Ler –

Vantul sufla cu lumina
– Lerui, Doamne, Ler –
in buhai de luna plina
leganat in ger.

Patru heruvimi cu gluga
alba de oier
sub feresti colinde-ndruga,
– Lerui, Doamne, Ler –
N-au venit cu grau la poarta,
ci au rupt din ger
stele mari ca sa le-mparta,
– Lerui, Doamne, Ler –
Si-n Florar de roade grele,
– Lerui, Doamne, Ler –
va fi campul cer de stele
tolanit sub cer?

Numai tu astepti in tinda,
– Lerui, Doamne, Ler –
suflete ce n-ai colinda
si nu stii Prier.

Nici un cantec alb nu vine
falfaind mister,
cu o stea si pentru tine,
– Lerui, Doamne, Ler –

Toți deținuții din camera spital și din infirmeria Zărcii s-au ridicat de pe paturile de suferință, unii dintre ei erau pe moarte, și au cântat împreună acest colind ceresc compus de poet. Radu Gyr a fost foarte impresionat și abia vorbind, foarte emoționat, le-a mulțumit astfel: ”Vă rămân dator măi băieți, cu un colac rumen și frumos ca fața lui Hristos!” Nici nu a apucat să încheie mulțumirea poetul că s-a auzit un ”zdrang” și o cheie întoarsă în ușe. A intrat fiorosul felcer Vlășceanu și în spatele lui speriat plutonierul Căuceanu. Felcerul Vlășceanu i-a pândit pe ”colindători” printr-un ochi de geam vopsit pe care l-a zgâriat și i-a văzut și auzit cântând Plugușorul. I-a raportat pe deținuți și pe plutonierul Căuceanu pentru neglijență la conducerea pușcăriei. Deținuții au fost împrăștiați prin alte celule, iar plutonierul Căuceanu schimbat cu un nou temnicier Mokoi, un milițian vigilent, care nu a mai permis mici libertăți. Așa au petrecut Mihai Pușcașu, Ioan Ianolide și poetul Radu Gyr, cu multă emoție, Nașterea Domnului și Anul Nou în iarna lui 1955.