Traian CALANCEA

DREP LA REPLICA

Nu vreau să mă disculp în faţa denigratorilor mei pentru că ar însemna să-i bag în seamă şi nu merită.

Ce este mai uşor decât să denigrezi? Cine sunt cei denigraţi? De regulă cei care muncesc, care realizează ceva, căci este cunoscută zicala că „nimeni nu scutură copacul fără rod.” Cine sunt denigratorii? De regulă, oameni fără serviciu, întreţinuţii, leneşii, comozii şi cei care, deşi nu merită, umblă morţi după funcţii. De ce se dau curs reclamaţiilor şi denigrărilor?. Ca să se laude, unii, că sunt vigilenţi, să demonstreze că au activitate, că sunt grijulii, iar presa  o face ca să-şi vândă ziarele. Ce facem în caz de denigrare? Multe, sau … nimic. N-au rămas neîmproşcaţi cu „ noroi”, nici un preşedinte de stat, nici un prim ministru, nici un şef mai mare sau mai mărunt, nici un om de valoare, nici un slujbaş devotat muncii şi atunci îmi pun întrebarea:  „de ce aş face eu excepţie de la regulă?” Sunt un „oarecare” care are însă pretenţia că munceşte mult şi bine – lucru verificabil. Nu am pretenţia că sunt perfect, pentru că perfecţiunea în muncă nu au atins-o nici computerele, dar rezultatele muncii mele nu pot fi contestate. Am primit laude pentru munca bine făcută şi mustrări pentru cea de slabă calitate, dar cei care m-au verificat, competenţi şi autorizaţi nu şi-au permis să mă „murdărească”, tratându-mă cu respect şi în primul şi în al doilea caz. De aceea sunt mâhnit când nişte „nimeni”, în baza unor bârfe de mahala, auzite sau mai probabil inventate, fără a le verifica în prealabil, fără a sta de vorbă cu cel încriminat, încearcă să se erijeze în judecători şi îi pătează reputaţia, cu rea voinţă. Îi cunosc bine pe răuvoitori, de altfel concitadinii mei îi ştiu şi îi taxează ca atare, dar ei au găsit liberă calea presei, unde nu sunt cunoscuţi suficient, unde pozează în îngeri păzitori şi ocrotitori ai obştei şi acoperiţi de pseudonime sau prin articole comandate altor „confraţi” spurcă şi întinează oameni şi cariere. De ce domnilor redactori nu cereţi referinţe despre aceşti „făcători de bine” de la organele administrative sau de ordine, din localitatea de unde vin? O să aveţi surprize, vă asigur. Presupunând prin absurd că demersul lor ar fi pavat cu intenţii bune, cum vă explicaţi că nu aţi primit nici o sesizare (de la ei) despre sutele de muncitori din industria locală cărora li s-a desfăcut ilegal contractul de muncă, care nu vor primi nici măcar şomaj, în timp ce conducătorii lor ridică în continuare salarii de peste jumătate de milion lunar, oameni care nu sunt primiţi în spitale pentru că „onor  conducerea” nu a plătit datoriile către stat ( CAS şi altele) deşi le-au reţinut pe statul de plată, despre mişmaşurile şi falsurile descoperite în comerţul  actual, despre privatizările absurd de abuzive ale unor societăţi, despre dispariţia pur şi simplu fără urmă a unor întreprinderi de stat cu un buget şi o avere fantastică, despre falimentele dubioase necercetate şi neimputate nimănui, despre starea de degradare fizică şi morală a blocurilor de locuinţe, despre desfiinţarea spitalului şi lipsa de medicamente şi câte altele, de interes comun, de interes major. Un coleg al meu, referindu-se la acest soi de reclamagii, spunea cu ciudă  : „Pentru ăştia, dacă îi dai în judecată, legile în vigoare sunt prea blânde. Ăştia trebuie judecaţi după legea ţigănească …”

Şi totuşi mai e ceva de adăugat.
La slujba liturgică din dumineca a V-a  a Postului Mare, una din pericope este de o claritate a mesajului, dezarmantă. Doi apostoli, Ioan şi Iacov, s-au înfăţişat Domnului cu o cerere. Ei cereau să stea unul de-a dreapta şi unul de-a stânga Domnului. Mâhnit şi supărat, Domnul le-a zis: „—Voi nu ştiţi ce cereţi! „