Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Radu Alexandru Miclescu, Irina Rișcuția; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Radu Alexandru Miclescu, ultimul descendent al vechiului neam de boieri moldoveni cu acest nume, atestat documentar încă din anul 1436, s-a născut la 25 iunie 1935, la București, ca unic fiu al ofițerului de aviație Gheorghe Miclescu și al Magdei Miclescu, fostă Tzaicu. Printre înaintașii săi, s-au numărat înalți dregători, mitropoliți, oameni politici de seamă, juriști, ofițeri și mari proprietari. A copilărit în conacul familiei, din Călineștii Botoșanilor, până la vârsta de aproape 14 ani, când a fost nevoit să fugă noaptea, călare, în Capitală, pentru a nu fi prins de comuniști. La 17 ani, licean fiind, a fost arestat la București, anchetat circa trei luni și aruncat în închisoare pentru aproape patru ani. În timpul detenției, mama sa, arestată și ea, a fost amenințată că ori colaborează cu regimul, ori își va pierde copilul; sub presiunea acestei constrângeri, ea s-a sinucis. După ce a fost eliberat, a terminat liceul și a luat bacalaureatul, dar i s-a interzis să urmeze studii superioare. La 22 de ani, s-a căsătorit cu Maria Ioana (Miona) Miclescu (născută Flondor), descendentă din Iancu de Flondor, un mare boier și patriot bucovinean, care a avut o contribuție decisivă la unirea Bucovinei cu România. La 38 de ani, a reușit să emigreze, împreună cu soția, în Germania, la Frankfurt, unde a trăit 27 de ani. Acolo, și-a deschis cel mai renumit magazin de antichități din oraș, ducându-și mai departe pasiunea de a restaura mobilier. A fost recunoscut ca unul dintre cei mai mari experți europeni în domeniu. A revenit în țară în anul 1990, în locurile natale, și și-a revendicat bunul său de drept, conacul de la Călinești. După multe amânări și tertipuri judiciare, l-a obținut și l-a restaurat după planurile inițiale, decorându-l cu obiecte de artă, mobilier și portrete ale membrilor familiei aduse din magazinul său, pentru că, în momentul în care și-a părăsit căminul, comuniștii au prădat totul. La conac, a avut zece angajați, cu care s-a comportat așa cum a fost învățat de mama sa, cu interdicția de a-i tutui. A dus mai departe grija pentru comunitatea din care a făcut parte, construind o școală de restaurare a mobilierului, în care a angajat săteni. Nu și-a uitat rădăcinile și vorbea oricui, cu drag, de istoria familiei. Ca orice boier, și-a păstrat bunele deprinderi; împreună cu soția sa, lua masa în fiecare zi la aceeași oră, cu lumânări, tacâmuri de argint, eleganță și maniere alese. De altfel, sătenii au numai cuvinte extraordinare despre el, care, ca și ascendenții săi, le-a fost ca un tată. A murit la 25 septembrie 2019, la Călinești, fiind înmormântat în cimitirul familiei din curtea conacului, alături de soția sa, decedată la 17 mai 2021 în aceeași localitate. Neavând urmași, după 11 generații care s-au întins de-a lungul a aproape șase veacuri, această glorioasă ramură a neamului Micleștilor s-a stins.

În ziua decesului lui Radu Miclescu, am realizat șase interviuri telefonice cu descendenți ai unor familii nobiliare, care l-au cunoscut și prețuit; al doilea dintre aceștia a fost Irina Ioana Rișcuția, aflată la București.

• – Bună ziua, doamnă Irina Rișcuția!
• – Bună ziua și dumneavoastră!
• – Când l-ați cunoscut pe Radu Miclescu?
• – Aveam amândoi în jur de cinci ani; ambii stăteam pe Bulevardul Dacia din București și ne jucam în aceeași grădină, unde, acum, e o școală.
• – Până când a durat copilăria comună?
• – Puțin, pentru că părinții ne-au dat la școli diferite și ne-am îndepărtat, oarecum, dar numai formal, fiindcă, după ani și ani, când ne-am reîntâlnit, parcă ne despărțiserăm cu o zi înainte.
• – Cât timp a durat separarea?
• – Până când am reușit, împreună cu soțul meu, antropologul Cantemir Rișcuția, să emigrăm în Germania, unde i-am regăsit pe soții Miclescu, care aveau cel mai frumos și mai mare magazin de antichități din Frankfurt și erau foarte renumiți. Când ne-am revăzut, după atâția ani, a fost un șoc; ne-am îmbrățișat, ne-am felicitat și am reînnodat sentimentele greu încercate de timpurile potrivnice care au intervenit în destinele noastre.
• – I-ați găsit schimbați?
• – Erau aceiași, mai ales din punct de vedere afectiv; ne-am recunoscut imediat și ne-am reamintit clipele minunate din copilărie, doar că nu a durat mult; după aceea, ne-am văzut fiecare de treburi, reîntâlnindu-ne, din nou, după aproape 30 de ani, în țară.
• – Prin ce se deosebea Radu Miclescu de ceilalți?
• – Ca și mulți dintre noi, cei pe care ne invita la Călinești, a adunat din lume obiecte valoroase de artă, dar nu din interes financiar, cum se obișnuiește, ci de drag. Nu ținea doar pentru el tot ceea ce știa, ci ne împărtășea tuturor din experiența lui de colecționar și expert în domeniu, transmițându-ne și nouă pasiunea pentru lucrurile de valoare; ca urmare, și eu am strâns tot ce am putut achiziționa din vechime, mobilându-mi, astfel, propriul conac [Ghika-Polizu-Micşuneşti din satul Maxut, comuna Deleni, județul Iași].
• – Cum ați perceput relația cu el?
• – A fost o perpetuă dorință de a-l revedea, ca și pe soția lui. Când ne invitau la aniversări, ne bucuram înainte de ajunge la ei, unde petreceam clipe extrem de plăcute împreună.
• – Destinul său ostil l-a schimbat ca om sau a reușit să rămână la fel?
• – A rămas același dintotdeauna, chiar dacă a trecut, ca toată generația noastră, prin momente foarte grele; deși cu toții am îndurat suferințe care cu greu pot fi redate în cuvinte, majoritatea ne-am regăsit neschimbați.
• – Care e cel mai important lucru pe care l-a lăsat în urmă?
• – Au rămas niște valori enorme, pe care sper că aceia care le vor prelua vor ști să le aprecieze și, odată cu ele, toată munca și pasiunea cu care el le-a adunat.
• – Vă mulțumesc pentru că i-ați fost alături și în această primă zi a veșniciei sale.
• – Și eu vă mulțumesc foarte mult și aștept să ne revedem cât mai curând.
• Florin Bălănescu