Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), Septembrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Caragiale-omul, adevărat Socrate al românilor

Primit pentru publicare: 21 Sept. 2019
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Publicat: 23 Sept. 2019
© Vasile Găurean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.

  Nu, nu, nu! (ticul verbal al doamnei Margaret Thatcher, ex-primministru britanic). Nu vom face vorbire despre sistemele filosofice ale celor  două personalităţi. La urma urmei, marele scriitor român nici nu a avut un sistem filosofic. (Adevărat, a fost un om credincios, după mărturisirile cunoscuţilor,  care relatau întâmplări savuroase, cum ar fi că adesea, după ce ieşea din belele sentimentale, ca un burlac ce era, îşi făcea de trei ori câte o cruce mare, mulţumind lui Dumnezeu că a scăpat cum a scăpat. Credinţa nu e însă sistem filosofic, ci este un mod de a trăi după poruncile dumnezeieşti, mai presus de ce  numim filosofie.)

   La drept vorbind, cine a avut între scriitorii noştri un sistem filosofic? Desigur, Eminescu şi Lucian Blaga. Restul… parţial. În fine!

    De aceea, am vrea să ne oprim asupra celor doi balcanici (Caragiale cu ştiute şi recunoscute origini familiale elene) în latura lor umană. În pofida originii sale din spaţiul amintit, Caragiale se socotea ,,mai român decât mulţi dintre români”, aşa cum declara unul din personajele sale.  Marelui scriitor român, ca şi lui Socrate, îi plăcea să fie înconjurat de lume,  fie lume cultă, fie oameni de rând, nespus de sociabili, în forul lor interior ambii temându-se de singurătate. Zilele de Duminică, atunci când lumea se odihnește, fiecare  pe la casele lui, provoca lui Caragiale, ca şi personajelor sale, anxietate, angoase.

     Se ştie îndestul obiceiul lui Socrate de a se plimba prin locuri publice, urmat de o şleahtă  de admiratori mai mult sau mai puţin ahtiaţi după filosofie şi care foloseau orice prilej spre a se distra.

  Filosoful grec făcea ades, aproape cotidian, turul agorei, academiilor şi mai adesea al pieţelor, dar nu pentru achiziţii: „Ia să vedem –zicea Socrate – de ce lucruri mai au nevoie oamenii în ziua de astăzi.”

    Nu trăgea omul acasă, unde-l aştepta de  obicei scandal cu arţăgoasa lui soaţă Xantipa. (În marea Lui milostivire, Dumnezeu a aşezat alături o cicălitoare de marcă şi un filosof cu un calm aproape desăvârşit, astfel ca toată lumea să poată să trăiască cumva.) Lumea din Agora, din pieţe, oameni din toate categoriile sociale erau cunoscuţii lui Socrate şi, la drept vorbind, era  firesc să iubească oamenii simpli, mult mai interesanţi sufleteşte decât cei sofisticaţi, bogaţi în orgolii şi ignoranţă.

   ,,...căci multe poate învăţa omul  de la un ghiorlan”- mărturisea C. Hogaş în admirabila-i scriere ,Pe drumuri de munte.”

    Un amic mă contrazicea sub acest aspect, al prieteniei lui Caragiale cu oamenii de rând, spunând că totuşi dramaturgul era un om stilat, cu maniere, curtat de madame, bun dansator, un autodidact remarcabil, cult foarte, ,,causeur”. Negreşit, era o latură a sa. De multe ori a făcut proba acestor calităţi uimind, dar aceasta  era doar o jumătate a firii sale. Cealaltă jumătate arată bucuria de a fi împreună cu cei mai simpli oameni, într-un mod exemplar. Dăm o dovadă -credem- exemplificatoare.

    La puţină vreme după benevola sa expatriere la Berlin, în 1905, dr. V A Urechia avea să primească o scrisoare datată 8/21 iulie 1905 şi citată în lucrările lor  de I. Vartic, Şerban Cioculescu, M. Bucur şi alţii. Legăturile cu ţara nu le-a rupt niciodată. Iată un fragment al misivei:
     ,,Vă dorim foarte mult şi cred că dacă am avea mijlocul, ţi-ar părea  că mă vezi în piaţa veche stând de vorbă cu Galibardi, băiatul ori cu beţiva de Tica.
    P.S. Pe contrapagină îţi dau o listă de persoane, cărora te însărcinez să le transmiţi complimentele mele:
Mateescu ,,Paradis” şi familia, apoi Măcelarii şi Pescarii şi Precupeţii, Iorgu Ionescu, expolimaistru, D.Wild lipscanul,, D. Farcaş şi familia Costică Gherea  şi familia Fany Szekulics, dna. Ureche senior, dna. Lena Nicolae, birjarul Niţă, hamal nr. 1, demnul lui tată, şeful gării, casierul gării, Mme. Rosa Venturini, Mme. Estera, Mme. V. Teodorescu şi dl. Popa ăl nemţesc, magazinerul gării, Tănăsică Verzeanu, Mme. Wapner şi dl., Mme. Finkel, pungaşulcu franzela, Belle Giovani şi familia Valentino, pisicarul ăla şchiop, Mme. Paraschiva (comercianta de legume);
   şeful Poştei, Mme. Bârsan Marica.
Uitam:Doamna de Schiau, Mme. Fromage şi mai adu-ţi tu aminte pe cei uitaţi.”

    La proprietarul magazinului ,,Paradis” , amintit la început, ţinea deosebit, întrucât avea delicatese de superlativă calitate, pe care le comanda chiar şi de la Berlin: ghiudem, halva, pastramă, coloniale, ba chiar îi dedicase versuri pe când era la Sinaia. 

     Iată o lume pestriţă dintr-un oraş de munte, ca Sinaia şi care nu avea pe atunci mai mult de cinci mii de locuitori, dar avem impresia că suntem în faţa unui om care  iubea pe toată lumea.

      Această stare de ,,amiciţie universală” pare a fi fost , ca să parafrazez pe Gabriele d’Anunzio, efortul său suprem în lupta împotriva singurătăţii.