Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Cartea botoșăneană. ,,Două femei ilustre din sec. al XIX-lea: Dora D’Istria și Maria Rosetti”, autor Crina-Otilia Mazareanu, Editura Agata – 2020

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


,,Două femei ilustre din sec. al XIX-lea: Dora D’Istria și Maria Rosetti”, autor Crina-Otilia Mazareanu, Editura Agata – 2020

Primit pentru publicare: 30.01.2020
Autor: C
rina-Otilia Mazareanu
Publicat: 09 Febr. 2021
© Crina-Otilia Mazareanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Două femei ilustre din sec. al XIX-lea: Dora D’Istria și Maria Rosetti

Scrisul feminin românesc a devenit o realitate culturală la jumătatea secolului XIX, ca efect al iniţiativelor civilizatoare ale ideologiei romantice. El coincide cu mişcarea europeană de emancipare feminină şi, la început, are ca protagoniste pe aristocratele talentate şi răsfăţate ale epocii.

Descoperim, în acest caz, una dintre formele specifice de sincronizare a spiritualităţii române la inovaţiile Occidentului. Feminismul, promovat de socialiştii francezi, avea în vedere emanciparea persoanelor defavorizate şi milita pentru impunerea în literatură a scriitoarelor din medii proletare, talentate dar cu o educaţie improvizată. În consens cu feminismul european, scrisul feminin se afirmă în Principatele Române, inspirat de lecturile la modă, precum şi de prezenţa unor scriitoare străine, care au ambiţia de a-şi ilustra experienţa de viaţă, în lucrări originale. Lucrarea îşi propune să studieze două mari personalitaţi feminine, care au trăit în secolul XIX, şi care au facut ca România să fie cunoscută şi peste hotare.

Debutul scrisului feminin autohton, contemporan cu generaţia pasoptistă, s-a datorat aşadar unor reprezentante ale înaltei societaţi româneşti: Dora D Istria şi Maria Rosetti.
Cartea este structurata pe doua capitole, fiecare având câte doua şi, respectiv, patru subcapitole.
În primul capitol, am prezentat viaţa Dorei D Istria, precum şi opera care a
consacrat-o.

Dora d’Istria (1828-1888) este pseudonimul Elenei Ghica, fiica banului Mihalache Ghica şi a Catincăi Faca.Primeşte o educatie solidă, acumulând cunoştinţe de greacă, latină, franceză, italiană, engleză şi germană. A urmat lectii de muzică, a practicat, înot, echitatie, scrimă. În anul 1841, când familia Elenei părăseste ţara,peregrinand prin oraşele Europei Centrale, ea uimea prin cunoştinţele sale literare. Elenei Ghica i-a plăcut intelectualitatea paşoptistă, care i-a omagiat harul poetic şi frumusetea, precum I. Heliade Rădulescu şi Cezar Bolliac. După ce se căsătoreşte cu Printul Koltzoff Massalski, ea se stabileşte în Rusia, între anii 1848-1855. Atitudinea ei voluntară şi libertatea în a-şi formula opiniile au determinat autoritătile să-i interzică şederea în această ţară, obligând-o să se stabilească în Elveţia şi, ulterior, în Italia, la Florenţa, în „Villa d’Istria”.

Dora D Istria şi-a făcut cunoscută opera literară prin,, Revue de deux mondes”, unde, din anul 1859, publică studii despre tradiţiile şi credinţele nationalităţilor din orientul Europei. Lucrările sale se referă: istoria literară, religia popoarelor balcanice, condiţia femeii, călătoriile în spaţii exotice. Dora d’Istria a elaborat studii despre poezia populară a popoarelor balcanice (albaneză, sârbă, macedoneană, română) şi a lăsat portrete literare despre scriitorii români contemporani, precum I. Heliade Rădulescu si Vasile Alecsandri. Ea spunea că poezia populară este o „icoană a tradiţiilor şi a legendelor vechi, a trecutului”[1], iar fizionomia unui popor evidenţiază trăsăturile morale şi originea fiecărei naţii. Dora, fiind o patrioată, apreciază: „Dumnezeu să ne ferească de patriotismul orbit. Ideea de patrie trebuie să se împace cu ideea de omenire. Nu vieţuim în timpurile străvechi, când străin era sinonim cu duşman. Azi nu mai există popor ales al lui Dumnezeu şi toate au slăbiciunile, defectele și viciile lor”[2]. Ea face observaţii cu privire la religia popoarelor balcanice, raporturile românilor cu papalitatea, situaţia Bisericii Ortodoxe în România, mănăstirile Căldăruşani, Cernica, Văratec, Neamţ. De asemenea, ea a descris şi comentat starea religiei în Occident, în lucrarea La vie monastique dans l’Eglise Orientale, intuindu-i criza de fond. Cu privire la conditia femeii, Dora d’Istria a pledat pentru respectarea demnităţii ei în familie şi societate, în operele Les femmes en Orient şi în Les femmes par une femme. Jurnalele de călătorie descriu itinerarii şi tradiţii pitoreşti, îndeosebi malurile Dunării şi populaţiile care şi-au împletit destinele cu cele ale marelui fluviu. Convinsă de originea noastră latină, ea spunea că românii sunt „fiii uitaţi şi necunoscuţi ai veteranilor romani statorniciţi pe malurile Dunării”[3], ilustrând, poate pentru prima dată în literatura noastră modernă, contradicţia dintre apartenenţa geografică la un popor situat în spatiul oriental şi dorinţa lui de a modela prezentul după tipare occidentale: „Munca pentru mine nu e o necesitate fatală, un blestem ca în Evul Mediu, ci o lege salutară şi binefăcătoare, un principiu de sănătate intelectuală, morală şi fizică. Funestei trândăvii orientale îi opun activitatea sănătoasă a Occidentului, activitate care transformă universul”[4]. Opera Dorei d’Istria aparţine literaturii române de la mijlocul secolului XIX, ea fiind considerată în Europa occidendală ca una dintre cele mai respectate voci ale timpului.

Pentru realizarea primului capitol s-au folosit atăt lucrări speciale precum scrierea Cristiei Maksutovici-Dora d’Istria, lucrarea cu acelaşi titlu a Magdei Nicolaescu-Ioan,căt şi lucrări generale precum Amărâte şi vesele vieţi de jupânese si cucoane a lui Constantin Gane şi lucrarea Dora d’Istria reprezentantă a intelectualităţii româneşti a lui Alexandru Marcu..

Capitolul a fost documentat şi din scrierile Dorei d’Istria: Gli albanesi in Rumenia,La Susse allemande,La vie monastique dans l’Eglise orientale.
Cel de-al doilea capitol tratează viaţa şi opera Marie Rosetti, din momentul venirii acesteia la Bucureşti şi pană moare, în 1893.

Mary Grant, după numele de fată, a fost soţia ilustrului democrat C.A.Rosetti -figură de frunte în principalele evenimente ale secolului XIX – participând printr-o prezenţă activă, la tumultul anilor 1848, 1859, 1877-1878.

Maria Rosetti s-a manifestat nu doar prin participarea la evenimente importante ale timpului său, ci prin note înalte de patriotism.Maria i-a fost soţului ei, o tovarăsă de viaţă, dar şi o înflăcărată apărătoare a dreptaţii, fiind o adevarată patrioată. Ea l-a urmat în mijlocul evenimentelor de la 1848, când soţul a fost arestat. Cu fetiţa sa care avea doar trei luni, Maria merge pe urmele vasului turcesc în care C.A.Rosetti era prins.A îndurat multe peripeţii şi necazuri, pentru a-şi salva soţul din mâna inamicului.

O alta perioadă grea pentru Maria a fost atunci când exilată la Paris, se confruntă cu greutăţi materiale dar şi cu dorul de ţară. Dupa nouă ani, se întoarce în Bucureşti şi desfăşoara o adevarată operă în domeniul literar şi caritabil.

Luptă, alături de soţul ei prin ziarul,, Românul’’, publicând articole ce îndeamnă tânăra generaţie la iubirea de ţară, patriotism şi devotament profund. Maria scrie, în 1858, în ziarul,, Românul’’ unele epistole: Ziarul Inimi, Epistole şi suvenire.Temele abordate de ea au cuprins o problematică larga, variată, de la romanul foileton cu iz sentimental, până la articole cu caracter teoretic de educaţie familiala, acordând atenţie femeilor precum şi copiilor.Publica, pentru prima dată o revistă cu profil pedagogic, intitulată,, Mama şi copilul’’. Nu i-au fost straine nici preocupările literare,scriind câteva nuvele şi poezii.

Mama a mai multor copii, a căutat să le dea o educaţie solidă, cu vederi largi, prea democratice pentru timpul său. Astfel, doi dintre fii săi, Mircea şi Vintilă, au luptat pentru obţinerea independenţei de stat, în 1877.Devotamentul Mariei în sprijinul ostaşilor răniţi manifestat în timpul războiului de independenţă, a avut un larg ecou, ea devenind mai iubită şi stimată, atât în ţara, cât şi peste hotare.

Întreaga ei activitate i-a adus aprecierea şi preţuirea din partea contemporanilor şi urmaşilor. Astfel, pictorul C.D. Rosenthal, eternizează chipul său în cunoscutul tablou România Revoluţionară, devenit un simbol de patriotism şi putere de dăruire, ataşament faţă de idealurile înalte revoluţionare şi de mare dragoste faţă de ţara care-i devenise patrie.

Generalul Radu Rosetti scria, în 1938, despre Maria:,, O soţie devotată, a făcut din cauza României, cauza sa.’’[5]Aceste cuvinte puţine sunt foarte bogate în conţinut, profunde, exprimând mai pe scurt recunoaşterea meritelor sale, care au purtat amprenta dragostei de ţară.

Acest capitol a fost realizat pe baza însemnărilor lui C.A.Rosetti în Jurnalul meu şi Note intime, precum şi a corespondenţei dintre Maria Rosetti şi C.A.Rosetti.S-au mai folosit lucrări generale precum C.A.Rosetti-mesianism şi donquijotism revolţionar a lui Marin Bucur şi Familia Rosetti lucarea Generalului Radu Rosetti.A mai fost de ajutor scrierile lui Jules Michelet, Doamna Rosetti şi Principautes Danubienne-Madame Rosetti.

Operele celor două personalităţi feminine, redactate în limba franceză sau romană au fost publicate în gazetele literare ale Europei Occidentale, susţinând interesul nu numai pentru persoana lor, ci şi pentru ţara lor. La acest prestigiu literar a contribuit şi apartenenţa la aristocraţia balcanică, încă la putere la acea dată, precum şi legăturile de familie cu nobilimea occidental-europeană. Cele două au fost considerate „mesagere” ale spiritualităţii româneşti, iar scrierile le-au fost răsplătite cu premii internaţionale de prestigiu.

Note:
[1] Operele Doamnei Dora d’Istria: Naţionalitatea Română.Eroi României. Volum Anteiu, vil.I, Tipografia Curţii, Bucureţti, 1867, p.23.
[2] Ibidem, p.29.
[3] Dora d’Istria, La Suisse allemande, vol.I, Paris, 1855, (prefaţă numerotată de la 1-7), p.4.
[4] Ibidem, p.31.
[5] Apud Elisabeta Ioniţă, Maria Rosetti, Editura Militară, Bucureşti, 1979, p.85.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.640 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5