Casa-muzeu a scriitorului și muzeografului Ion MÎCNEA-VETRIȘANU

CUVÎNT  DE  MULŢUMIRE  LA
CASA – MUZEU  A  SCRIITORULUI  ŞI
MUZEOGRAFULUI  ION  MÎCNEA – VETRIŞANU

•                  Ce poţi spune în puţine slove despre viaţa spirtuală a  Văii  Prutului,  invocată în genericul manifestării ce ne-a adus,  iarăşi.  laolaltă ?
•                Poate ceea ce-avea să zică,  în cele din urmă,  învăţatul arab silit de mai marele califatului să rezume şi iarăşi să tot rezume istoria naţiei sale:  o singură propoziţie,  ceva mai dezvoltată !  Parafrazînd-o,  spun şi eu că viaţa spirtuală din această mănoasă  Vale  a  Prutului  A  FOST,  ESTE   ŞI  VA  FI,  în viitorul apropiat şi nu numai atunci.
•                Cu cîteva precizări,  însă !  Despre ce  VALE  a  Prutului  vorbim,  cîtă vreme orice apă curgătoare se rostogoleşte numai dinspre deal şi numai către vale ?
•                Să-nsemne,  atunci,  că  Valea  Prutului  începe din nordul  Munţilor  Carpaţi  şi  ia sfîrşit aproape de comuna  Giurgiuleşti,  la trifurcaţia moldo – româno – ruteană ?  Iată o problemă tocmai bună pentru înţelepţii de prin partea locului:  să ne lămurească ei de unde începe  Valea  Prutului  despre care sîntem invitaţi să discutăm la astfel de reuniuni şi pînă unde,  anume,  se-ntinde ea ?
•                Iar de nu vrem să călătorim pe calea gîndului pînă la punctul în care străvechiul  Pyretus  se predă în albia mai cuprinzătoare a  Istrului,  ne trezim şi noi,  musafirii,  şi d-tră gazdele,  în dilema încă nedepăşită de trăitorii unei aşezări din comuna ieşeană  Grajduri.  Valea  Satului  se numeşte respectiva aşezare cu nume şăgalnic,  în care localnicii ştiu că au domiciliul în  valea  unui sat,  dar nu ştiu despre ce  sat  anume este vorba ! …
•                La-nfrîngerea nodului gordian adus în atenţia d-tră,  în calitate de organizatori şi de gazde primitoare,  ar putea contribui prezumţia că  Valea  Prutului  la care se tot referă iniţiatorii minifestivalului de emoţionantă poezie şi melodioasă glăsuire este  Valea  Prutului  ce înconjoară pe o rază oarecare satul  Vetrişoaia  şi comuna omonimă,  adică porţiunea din spaţiul mioritic în care maestrul  Ion  Mîcnea  (fost solomonar în slujba necuvîntătoarelor domestice şi fost administrator al baştinei pe intervalul a două legislaturi)  a văzut pentru prima dată lumina  Soarelui,  cea în care a crescut,  în care a trudit de-a lungul vieţii sale şi-n care bănuim că rîvneşte a-şi găsi,  într-un tîrziu,  liniştea cea de pe urmă.
•                Dar dacă starostele manifestării ajunse tradiţionale se raportează la un tărîm etnocultural ce excede graniţele circumscripţiei electorale în care a candidat şi-n care a fost de două ori ales primar,  cum rămîne cu supranumele ?  Amfitrionul nostru îşi va spune,  în continuare,  Mîcnea – Vetrişanu,  ori s-ar cuveni să-şi zică  Mîcnea – VĂLEANU,  sau  Mîcnea – PRUTEANU,  aşa cum semnează uneori şi cel ce tocmai vi se adresează ?
•                Îmi închipui că la respectabila vîrstă,  nu cu mult timp în urmă rotunjită prin atingerea bornei  88 (n. 16.6.1935)  din parcursul îmbelşugat al vieţuirii,  nu mai este simplu ca  domnul  Ion  Mîcnea  să poată interveni în registrul stării civile,  ori în  „sinaxarul“  mirean al supranumelor de scriitori şi oameni de vază în general !  În definitiv,  pentru a fi  vetrişan  în limitele actualului judeţ  Vaslui,  trebuie să fii inclusiv  vălean,  aşa cum trebuie să fii şi  prutean.
•                Important este că-n valea fălciană a  Prutului,  poetul şi prozatorul  Ion  Mîcnea  (acceptat în obştea naţională a scriitorilor)  nu s-a simţit doar un  sătean  rămas  „la vatră“  şi doar un  moldovean;  el s-a mărturisit elocvent ca un bun român,  în sensul atotcuprinzător al etnonimului cu pricina.
•                În egală măsură,  gazda noastră primitoare de astăzi şi cu nenumărate alte prilejuri s-a simţit şi s-a mărturisit cu asupra de măsură ca un continuator al înaintaşilor din vremurile de demult,  cei ce rezonau la rîndul lor cu bunii şi străbunii geto – daci,  făuritori de istorie în epicentrul  Vechii  Europe !
• Iar pentru că nu s-a putut manifesta ca un preumblător prin toate zonele unde locuitorii sînt vorbitori de limbă românească,  maestrul  Ion  Mîcnea s-a străduit să configureze întregul românesc la el acasă,  în părticica de lume strămoşească în care tocmai ne aflăm.
•            Altfel spus,  domnia sa şi-a propus,  iar pînă la un punct a reuşit să aducă  ţara  la  vatra  sa şi-a megieşilor săi din preajma fostei reşedinţe a dispărutului  Ţinut  Fălciu.
•            Dovadă,  gospodăria cu acareturile aferente,  pe care domnul  Mîcnea le-a amenajat ca spaţii de etalare şi de ocrotire pentru valoroase piese de patrimoniu cultural.  În  Casa  Mică,  lăsată de străbuni,  gazda noastră şi-a înjghebat un adevărat  muzeu  etnografic.  Rateşul  din prelungirea spre şosea a respectivei construcţii foloseşte ca spaţiu de adunare a invitaţilor,  dar şi ca  expoziţie  permanentă  de  carte,  după cum întreaga  curte din faţa locuinţei principale a devenit o pădurice de socluri pe care tronează busturi ale unor personalităţi emblematice din istoria politică şi culturală a neamului:  domni stăpînitori de ţară  şi voievozi ai spiritului.
•              Din această secţie în aer liber a  Muzeului  sătesc  nu lipseşte nici replica coloanei brîncuşiene ce pare fără capăt  ‒  acea plăsmuire volumetrică în care orice privitor purtat prin ţară ar trebui să recunoască transpunerea,  la scară mărită,  a stîlpilor funerari înfipţi şi astăzi în  geos – ul unor cimitire din aşezări ultrasilvane,  parcă anume spre-a ne aminti rostul şi înţelesul vieţuirii pămînteşti,  ca interval de trecere de la efemer,  sau vremelnic,  spre cele veşnice şi fără de moarte.
•             Pentru aceste strădanii ale maestrului  Mîcenea,  de-a-şi transforma gospodăria într-un  microcomplex  muzeistic  şi de-a spori zestrea spirituală a înaintaşilor prin rodul propriei zăbave pe ogorul trudnic al istorisirii şi-al  stihuirii,  cuvine-se a-i mulţumi,  a-i lăuda împlinirile şi,  o dată în plus,  cu toată însufleţirea,  a-i ura:  LA  MULŢI  ANI !
•            Să trăieşti pe mai departe în lumioasă simţire românească şi să  NE  trăieşti,  maestre  Ion  Mîcnea,  nouă,  tuturor celor ce-am ajuns să te cunoaştem şi să-ţi preţuim opera,  să te admirăm şi să te iubim !
•            Petru  Ioan, pe 23 iulie a.c., la Vetrişoaia, urmează să se desfăşoare obişnuitul minifestival legat de spiritualitatea din meleagurile onorate ca tehnician veterinar, primar şi animator cultural de scriitorul Ion Mîcnea – Vetrişanu. Vă trimit microdiscursul pregătit de mine, în speranţa că la apariţia sa într-un volum de-al d-tră va căpăta patina de oglindire post festum a manifestării cu pricina şi de omagiu la adresa organizatorului.
•            Cu mulţumiri pentru rîndurile adresate pe 25 iunie, dar şi cu cele mai bune urări, Petru Ioan, mai explicit, prof. univ. dr. H.C. conducătorul Fundației „Ștefan Lupașcu”, Iași, postat în Antologii de Ion N. Oprea, Iași,7 iulie 2023.