Primit pentru publicare de la autor, Ion N. Oprea, 21 mai 2014.
Editor: Diana Aghiorghiesei, 22 mai 2014.   

Cazarma Mare din Copou-Iaşi, efectiv cucerită…

         În cadrul importantului eveniment – cea de-a X-a ediţie a proiectului european Noaptea Muzeelor – la Iaşi, Cazarma Mare din Copou a fost efectiv cucerită, ca şi alte unităţi similare ca destinaţie istorico-culturală, sâmbătă 17 mai 2014, între orele 20-23, Iaşul fiind cotat în cadrul acţiunii, spune mass-media, cel de-al doilea mare oraş al ţării, după Bucureşti, asediat şi cucerit de interesul- niciodată potolit- nu numai al localnicilor, dornici să vadă Capitala Moldovei drept Capitală europeană a culturii.

       Cei câteva mii de vizitatori ai Palatului lui Sturza-Ghica nu au regretat ceea ce le-au oferit militarii care de data aceasta s-au lăsat cuceriţi de interesul „invadatorilor”. I-au primit însuşi Comandantul- Generalul bg. dr. V. Roman şi profesorul universitar dr. Ioan Agrigoroaie, ca invitat al acestuia, care împreună i-au ghidat în cunoaştere pe cei prezenţi la întâmplarea din Dealul Copoului, altădată cea mai populată pădure a teilor lui Mihai Eminescu, acum în bună parte tăiată de cei care fac coafură vegetală nechibzuită.

       S-a vizitat Expoziţia cu ineditele ordine şi medalii, exemplare cu articole ale vestitului Regiment 15 „Războieni”, s-au admirat uniformele militare de epocă, drapelele de luptă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX-lea, exponate asigurate de Muzeul Militar Naţional şi Muzeul Unirii din Iaşi, care, în acelaşi timp, s-au lăsat cucerite de interesul altor mii de vizitatori.

     Cei care au format ansamblul vizitatorilor de la Cazarma Mare au constituit şi mulţimea ascultătorilor unor scenete din opera mereu actualului I.L. Caragiale, interpretate de actori de la Centrul Militar Iaşi, cu „Bal la Garnizoană”, oferit de Muzica Militară şi trupa de dans „Reflex”, toţi interpreţii fiind îndelung şi pe merit aplaudaţi.

     Pentru cei care au participat la eveniment, ca repetare a întâmplărilor, iar pentru cei rămaşi acasă, din varii motive, spre informare, redăm scurtul istoric, prezentat de cei doi amfitrioni – Generalul V. Roman şi Universitarul Ioan Agrigoroaie – a ceea a fost şi a rămas Edificiul Palatului Oştirii din Copou: …”În anul 1845, spaţiul clădirilor pentru cazarea Garnizoanei militare din Iaşi devenise nesatisfăcător. Drept urmare, la 24 martie 1845, „Generalul inspector al miliţiei” a cerut să se construiască un imobil nou pe platoul de la Copou, pe terenul situat dincolo de „bariera Podului verde” care făcea parte din „Moşia Copoului”, aflată atunci în proprietatea Mănăstirii Trei Ierarhi.

       Sfatul administrativ al Principatului Moldova şi-a însuşit propunerea şi la 3 aprilie 1845 a cerut Domnitorului Mihail Sturza s-o aprobe, iar acesta a avizat favorabil proiectul. Ulterior, Grigore Ghica, succesorul Domnitorului Sturza, şi-a propus să urgenteze construirea cazărmii din Copou.

     Pentru terenul afectat construcţiilor principale şi a corpurilor auxiliare, taxa ce trebuia plătită Mânăstirii Trei Ierarhi s-a fixat la un preţ dublu faţă de cel plătit la particulari. Fiindcă mânăstirea tergiversa încheierea tranzacţiei, Departamentul Lucrărilor Publice a venit cu propunerea ca să i se „plătească odată pentru totdeauna patru sute de galbeni”, valoarea taxei pe zece ani, pentru ca terenul să rămână definitiv în proprietatea Statului, potrivit articolului 479 din Condica civilă, atunci în vigoare.

       Cu toate greutăţile cauzate de grava criză economică în care se zbătea şi atunci ţara, Domnitorul Grigore Ghica a dispus ca la 22 iunie 1852 să se facă „Ceremonia punerii pietrei de temelie la noua cazarmă de infanterie ce are a se zidi la Copou”.

       Volumul edificiului proiectat era imens şi nerealizabil faţă de resursele financiare de atunci ale Moldovei. Până la plecarea lui Grigore Al. Ghica din scaun în 8 iulie 1856, de abia se turnaseră temeliile şi se ridicase jumătate din înălţimea primului nivel. Din această cauză proiectul nu a mai fost continuat, ci chiar abandonat. Drept urmare, trupele care nu încăpeau în imobilele de la Curtea Domnească, după secularizarea bunurilor mănăstirilor, au fost cantonate la Mănăstirea Cetăţuia – infanteria, şi la Mănăstirea Frumoasa – artileria în 1866, în fostul Palat domnesc.

       După anul 1866, Guvernul, la cererea ieşenilor, a însărcinat pe arhitectul Carol Kugler să revizuiască şi să reducă vechiul proiect al cazărmii lui Grigore Ghica. Deşi Carol Kugler s-a conformat indicaţiilor primite şi proiectul său a fost apreciat ca fiind prea mare şi prea costisitor. Un nou proiect, al arhitectului Tebai, din 1870, mult redus faţă de cele anterioare, care prevedea un spaţiu de cazare pentru două mii de ostaşi, este avizat favorabil de guvern.

       Lucrările reluate în 1872 s-au terminat de abia în toamna anului 1880.

       Edificiul Palatului Oştirii din Copou, unul dintre cele mai mari din Iaşii de astăzi, are ca elemente arhitecturale exterioare distincte patru turnuri masive de colţ, cu creneluri, turnuleţe şi numeroase alte elemente decorative, cu precădere gotice şi alte detalii caracteristice.

       Deşi construcţia a durat treizeci de ani şi planul iniţial a suferit prefaceri şi reduceri masive, Palatul Oştirii din Copou rămâne unul din principalele monumente de arhitectură ale Iaşului, proiectat la mijlocul secolului al XIX-lea şi edificat către sfârşitul aceleaşi perioade”…

       Noi informaţii despre acelaşi obiectiv s-ar putea să primim la viitoarea ediţie a proiectului european Noaptea Muzeelor, ne-a asigurat gazda ediţiei din acest an, Domnul General bg. Dr. V. Roman.