Martha Bibescu (născută Martha Lucia Lahovary, alias Marthe Bibesco) a venit pe lume la 28 ianuarie 1886, la București, Regatul României și a murit la 28 noiembrie 1973, la Paris, fiind înmormântată la castelul din comuna Ménars, departamentul Loir-et-Cher, Franța. A fost o remarcabilă poetă, eseistă, romancieră, memorialistă, biografă, publicistă și politiciană română și franceză. A fost căsătorită și a avut o fiică. După educația primită în familie de la profesori particulari și guvernante, continuată în Franța, a urmat studii specifice culturii românești într-o mănăstire din Belgia. Este autoarea unor romane istorice și autobiografice, biografii istorice, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, versuri, poeme în proză, note de călătorie, eseuri, cugetări, corespondențe și a unui jurnal. A primit, între altele, premiile Academiei Franceze „Marcelin Guérin” (1908), „Gustave Le Métais-Larivière” (1923) și Marele Premiu de Literatură (1954), precum și Ordinul Național al Franței „Legiunea de Onoare” în grad de Cavaler (1962). A fost membră a Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză a Belgiei (din 1955) și consilier al președintelui Franței Charles de Gaulle în problema românească (din 1963). Au fost lansate emisiuni filatelice cu chipul ei, iar mai multe cartiere, străzi, instituții și un concurs internațional de literatură și arte plastice îi poartă numele.

Eugen Șendrea s-a născut la 25 februarie 1951, la Bacău și a murit la 31 iulie 2016, în același oraș, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași și Școala Militară de Infanterie și Cavalerie din București. A fost căsătorit și a avut un fiu. A lucrat ca profesor la Liceul Eudoxiu Hurmuzache din Rădăuți, muzeograf la Complexul Muzeal din Fălticeni, expert și șef al Oficiului Județean pentru Patrimoniul Cultural Național din Bacău și bibliotecar la Biblioteca Județeană Costache Sturdza din același oraș. A publicat circa 25 volume și peste 4.000 de articole de istorie băcăuană, alte lucrări rămânând finalizate în manuscris. A participat la expediții de cercetare, simpozioane locale și naționale, conferințe de popularizare științifică și emisiuni de radio și televiziune. A primit numeroase distincții, între care titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Bacău (2008).

Despre viața și iubirile Marthei Bibescu, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 30 iulie 2012, la Bacău.

– Domnule Eugen Șendrea, cum a început biografia Marthei Bibescu?
– Provenea dintr-o familie cu o mare tradiție politică, diplomatică și culturală, fiind ultima dintre cele trei fiice ale lui Ion Lahovary, avocat şi diplomat cu descendență grecească, și ale Smarandei Mavrocordat, urmașă a ramurii domnitorului moldovean Constantin Mavrocordat. S-a logodit în 1902, la numai 16 ani, și s-a căsătorit în 1905, la nici 19 ani, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al domnitorului George Bibescu, devenind prințesă. La 27 august 1903, s-a născut singura lor lor fiică, Valentina, căsătorită, în 1925, cu Dimitrie [Dédé] Ghika-Comănești și decedată în 1976. După apariția copilului, cei doi soți au dus vieți separate, mariajul lor fiind marcat de infidelități reciproce, scandaluri repetate, un sifilis al lui George și două tentative de divorț, dar ei au păstrat, totuși, o ciudată legătură afectivă și nu s-au despărțit oficial niciodată. În aceste condiții, Martha a început să frecventeze saloanele bucureștene și pariziene, refugiindu-se, totodată, în lumea lecturilor şi a scrisului.

– Care au fost poveștile de dragoste ale vieții sale?
– Destule. La 17 ani, s-a îndrăgostit de vărul soțului ei, Emmanuel Bibescu, un om inteligent, cu mult bun-simț și principii ireproșabile, care a ascultat-o, a înțeles-o, a consolat-o și a salvat-o, o vreme, din naufragiul conjugal, dar a respins-o, discret, îndemnând-o permanent la moderație și cumpătare. La 13 februarie 1908, Martha a participat la primul său bal de la Cotroceni, unde a dansat cotilion cu Principele Moștenitor Ferdinand, între ei născându-se o dragoste „secretă“, de care știa toată lumea. În același an, ea l-a întâlnit, la un prânz la Paris, pe abatele Arthur Mugnier, un bărbat spiritual și încântător, care a devenit confidentul ambițiilor ei mondene și sfătuitorul său literar. În anul 1909, l-a cunoscut, la Bucureşti, pe fiul Împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei, Frederic Wilhelm, care avea 26 de ani, o grație serafică, o dezinvoltură și o forță de seducție de care era conștient. S-a îndrăgostit de ea la prima vedere; atât de profund, încât i-a scris lui George Bibescu, cerându-i permisiunea să corespondeze cu „cea mai frumoasă și mai inteligentă femeie din România”. Deși flatată, Martha n-a făcut niciodată o pasiune pentru el. În același an, l-a întâlnit, la un bal la Paris, pe Charles-Louis de Beauvau-Craon, un tânăr de 30 de ani, descendentul unei vechi familii aristocrate și unul dintre cei mai râvniţi burlaci ai Franței la acea vreme. Sentimentele au fost puternice şi reciproce încă de la început, Martha confruntându-se cu impulsul de a divorța. Au urmat întâlniri la Paris, București și Cairo, cu nenumărate dovezi de dragoste, după care el a cerut-o în căsătorie; ea a simțit nevoia unei perioade de reflecție și s-a retras la o mănăstire din Alger, apoi a decis să rămână doar amanta lui, ceea ce lumea acceptă mai ușor decât un mariaj. Singura ei soluție a fost să nu-și abandoneze soțul și să-l păstreze pe Charles, trăind șase luni pe an la Paris și restul la București, ceea ce a și făcut. În 1914, l-a cunoscut pe Regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei, care, de atunci, i-a nutrit o sinceră și statornică afecțiune. După câțiva ani, el i-a reînnoit, fățiș, la Roma, declarațiile sale de dragoste, iar, în 1929, când Martha i-a făcut o vizită la Madrid, sentimentele lui rămăseseră neschimbate. În 1915, l-a întâlnit, la un alt bal de la Cotroceni, pe colonelul Christopher Birdwood Thompson, atașat militar al Marii Britanii la București, un bărbat frumos, romantic și ușor idealist, dar plin de tact, calm, echilibrat, disciplinat, inteligent și cu poziție în societate; i-a legat o dragoste reciprocă, durabilă și plină de spirit, el iubind-o până la uitarea de sine și vindecând-o de toate deziluziile experiențelor trecute.

– Cum s-a încheiat viața ei sentimentală?
– La 23 februarie 1923, Martha a primit, la Paris, o scrisoare care putea trece drept o declarație de dragoste de la noua sa cunoștință, senatorul și diplomatul francez Henry de Jouvenel des Ursins, redactorul-șef al marelui ziar Le Matin. Era un bărbat atrăgător, brunet, cu o mustaţă cuceritoare, un vulcan de energie în mișcare, agresiv, ambițios şi egoist, cunoscut în cercurile aristocratice ca un celebru vânător de femei. Înnebunit după Martha, el și-a părăsit familia pentru a-i face o curte asiduă în toată primăvara acelui an, trimițându-i, zilnic, bilețele, apoi scrisori lungi de până la șase pagini și imense buchete de flori. Acaparată de farmecul lui, ea a cedat, îndrăgostindu-se de el. La Nisa, au petrecut trei zile încântătoare, care au convins-o că Henry era bărbatul mult așteptat, amândoi promițând că divorțează pentru a se căsători. Ulterior, aflată la Veneția, totul îi părea cenușiu și se gândea numai la el, notând că „până și forma unui pod seamănă cu sprâncenele lui.” Revenită la palatul ei de la Mogoșoaia, medita, în fiecare zi, la calitățile lui Henry, întărindu-și credința în iubirea lor, încât nici măcar inconstanță acestuia față de femei nu o impresiona. Steaua iubitului ei a căpătat o nouă strălucire, el fiind numit, în 1924, ministru, iar, în anul următor, înalt comisar al Franței în Siria și Liban. În iunie 1924, Martha a suferit o intervenție chirurgicală care i-a spulberat orice speranță de a mai avea copii. Dintre toți, singurul care a vegheat la patul ei a fost soțul său, care a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i reda dragostea de viață. Henry a început să-și rarefieze, puțin câte puțin, prezența, simțind că ea nu-i mai putea fi amantă și că, probabil, a renunțat la divorț, iar ei nu i-a mai rămas altceva de făcut decât să accepte, cu demnitate, situația. La 26 octombrie 1926, Martha a scăpat cu viață dintr-un accident de automobil și a așteptat, în zadar, un cuvânt de la el. După trei ani furtunoși, Henry a dispărut din viața ei și din Franța, în timp ce Martha a reușit, cu greu, să se rupă sufletește de el, cedând, la sfârșitul aceluiași an, și rămânând, până la sfârșit, alături de soțul ei.

Florin Bălănescu