Ionuț ȚENE

Cel mai bine vândut nu înseamnă și cel mai bun! Paradoxul lui Adrian Ghenie?

Artistul băimărean născut în 1977 și absolvent de arte frumoase la Cluj-Napoca, Adrian Ghenie face, din nou, furori în presă și pe la casele de licitație internaționale cu tablouri vândute scump. Lucrările „Self-Portrait in 1945” şi „The Trip”, realizate de artistul român Adrian Ghenie, 43 de ani, au fost adjudecate luni, 19 aprilie 2021, la Sotheby’s Hong Kong, pentru suma totală de 6,2 de milioane de euro, potrivit site-ului casei de licitaţie, relatează News.ro. Artistul a mai vândut lucrarea ”Lidless Eye”, în 2019, la Hong Kong, într-o licitație a casei Sotheby’s, pentru prețul final de 54,92 milioane de dolari Hong Kong, echivalentul a 6 milioane de euro. E drept că Ghenie a devenit ”primadona” artei europene și internaționale, iar planul B prin Berlin îi priește și financiar. Acum vreo doi ani l-am întrebat pe pictorul clujean Viorel Nimigeanu, care i-a fost și profesor, dacă Ghenie e un pictor bun și talentat. Și marele pictor clujean, trecut recent la cele veșnice, mi-a spus, cu o ușoară încruntare de sprâncene, că este un tânăr valoros, de real talent. I-am văzut și eu tablourile dar, din păcate, doar în reproduceri. Acestea sunt frumoase și reușite cromatic, dar mă gândesc că costurile uriașe cu care se vând pe piața internațioanlă ar trebui să-i dea serios de gândit artistului clujean. Un artist știe, dacă e cu adevărat genial, că succesul în viață și de foarte tânăr nu înseamnă neapărat valoare autentică și reziliență pe termen lung, iar artistul vrea să se măsoare în creație cu marele Creator și să fie atins de veșnicie. Un artist bine vândut și scump în viață, în general, pierde pariul cu trecerea timpului. Succesul de casă de azi poate să nu însemne mare lucru mâine. Un artist de succes este un creator comun, care nu depășește artistic gustul frecvent al publicului, care este trecător, futil și schimbător, deci fără prea mare valoare la rezistența duratei lungi privind arta. Bucuria succesului de azi pot fi lacrima insuccesului și uitării de mâine. Uitarea de sine, prin bucuria succesului, este letală pentru artist. Artistul trebuie să fie în permanentă trezire.

Un mare artist nu scrie sau pictează pentru succes și gustul comun, care este culmea banalului. Pictorul creează pentru eternitate. El trebuie să fugă de banalitate. El caută noi sensuri ale existenței tragice, care nu sunt înțelese de contemporani. De aceea Van Gogh a vândut doar un singur tablou în viață, iar Egon Schiele a murit în sărăcie. Tot ce este nou și revoluționar în artă este de neînțeles pentru contemporani și clar că nu se vinde. Cam toți marii artiști care au revoluționat arta au murit în sărăcie și nerecunoștință pentru că mesajul lor era profetic și esențial revoluționar și nu a fost înțeles de contemporani și preajmă. De aceea pentru un pictor, capcana succesului trebuie să îl sperie. Înseamnă că nu a depășit în artă gustul normal sau banal. Nu ești un romantic, impresionist, expresionist, cubist al vremurilor tale, ci faci doar ”academism” în artă. E paradoxul creatorului. Nicolai Berdiaev spunea în ”Sensul creației” că arta este mântuitoare ca și creația divină, pentru că artistul devine asemenea creatorului. De aceea, marii artiști sunt respinși sau ingnorați de contemporani pentru că viziunea lor creativă depășește gustul facil și înțelegerea comună. În locul lui Adrian Ghenie, dacă aș fi pictor, m-aș speria, aș plânge cu lacrimi de sânge și m-aș neliniști pentru succesul internațional și de banii mulți cu care mi se vând creațiile. Un pictor tânăr, care mai poate încă picta de acum încolo sute de tablouri – dacă sănătatea îi va permite până la senectute, ar trebuie să fie îngrijorat de prețul mare dat de spiritul comun pe tablourile sale. În general, după moarte, tablourile capătă preț ca vinul învechit pentru că nu mai există creatorul care să le dea viață și devin unicat. Toate aceste succese înseamnă poate că pictorul nu a depășit paradigma gustului artei comune. Cu fiecare tablou respins de licitațiile și saloanele internaționale aș fi un fericit damnat ca Monet, Gaugain, Gogh sau Munch, că am atins geniul neînțeles al creației atinse de aripa îndumnezeirii. Un mare artist trebuie să treacă neapărat prin ”salonul refuzaților” ca să depășească cu noblețe spiritul artei gregare. Arta înseamnă depășirea lucrului comun și al succesului imediat. Un pictor creează pentru înveșnicirea umanității. De aceea în cazul succesului real al lui Adrian Ghenie se poate folosi cu precauție și interogație sintagma ”cel mai bine vândut nu înseamnă și cel mai bun”? Comoditatea succesului duce la ratarea adevărului creației. E paradoxul din care artistul trebuie să iasă, dacă vrea cu adevărat să fie un pictor al insuccesului contemporan, ca Gogh, Vermeer, El Greco, Monet, Grigorescu sau Gauguin, și a se așeza cu ei la ”masa tăcerii” creației legitime. Modernismul înseamnă tocmai depășirea condiției de artist recunoscut și de succes pentru ca prin depărtarea de lucrurile comune să poți atinge, din singurătate și uitare, esențele. Este condiția autodepășirii.